În iunie
Judeţul Suceava, aproape 37% din
autorizaţiile de construire din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est
> Faţă de prima jumătate a lui
2023, în cel dintâi semestru din anul în curs s-au eliberat cu 12,6% mai multe
autorizaţii
În luna iunie 2024, în judeţul Suceava au fost eliberate de 192
autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, informează Direcţia
Judeţeană de Statistică Suceava. Conform Buletinul statistic lunar al
instituţiei sucevene, faţă de luna iunie 2023 numărul autorizaţiilor de
construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 4,3%. Din totalul
autorizaţiilor de construire din iunie 2024, 24,5% au fost eliberate în mediul
urban, iar 75,5% în mediul rural. Conform sursei citate, în judeţul Suceava
s-au înregistrat 6,7% din numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale
eliberate în luna iunie 2024 la nivel naţional, în ţară fiind înregistrat un
total de 2.875 autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, din cele 522
de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale acordate în iunie, judeţul Suceava
deţine 36,8%. Suceava este urmat, în ordine descrescătoare de judeţele Iaşi, cu
25,5% din totalul autorizaţiilor de construire, Neamţ (13,0%), Bacău (10,1%),
Botoşani (7,5%) şi Vaslui (7,1%).
Potrivit Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de
Statistică, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2024 în judeţul Suceava s-au
eliberat 1.127 autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, mai multe cu 12,6% faţă
de numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale acordate în aceeaşi
perioadă din anul 2023, respectiv cel de 1001 de astfel de documente.