Două sute seniori suceveni au cerut revizuirea deciziilor de recalculare a pensiilor
> În general, reclamat este
cuantumul mic al creşterii pensiei, una dintre persoane fiind nemulţumită chiar
şi de majorarea de 1.000 de lei
> Cererile sunt analizate pe
măsura înregistrării şi soluţionate în funcţie de complexitate, termenul limită
pentru un răspuns fiind de 45 de zile
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a încheiat procesul de recalculare şi trimitere a deciziilor de pensionare către cei 134.728 de pensionari, potrivit Legii nr. 360 din 2023, intrată în vigoare la 1 septembrie 2024. Directorul executiv Constantin Boliacu informează că în baza acestor prevederi legale au crescut 106.577 de pensii, adică circa 80% din total, media majorării fiind de 24%. Odată cu recalcularea, 7.711 de îndreptăţiţi au depăşit nivelul indemnizaţiei minime sociale de 12.281 de lei pe lună. La fel, dacă în august 10.700 de persoane aveau pensii cuprinse între 1.282 de lei şi 1.500 de lei, de la 1 septembrie numărul acestora a sporit până la 20.891. Pensii între 1.501 de lei şi 2.000 de lei au acum 20.893 de pensionari, faţă 25.261 în luna trecută. Între 2.001 de lei şi 3.000 de lei, primeau, în august, 37.269 de beneficiari, pentru ca în septembrie numărul acestora să fie 33.988. Numărul pensiilor de peste 3.000 de lei pe lună era de 22.947, în septembrie acesta ajungând la 39.039. „Este vizibil un cuantum favorabil de creşteri, legea fiind una bună. Unele persoane încă nu au primit deciziile de recalculare, dar o să le primească în cursul lunilor septembrie sau octombrie, cu acordarea, din urmă, a creşterii recalculate. Este o deficienţă a softului, ne încadrăm în procentajul, de soluţionare pe ţară, fiind vorba despre 1.420 de persoane. Casa Judeţeană de Pensii a retras aceste decizii de la Poştă, ale căror erori să fie eliminate înainte de provoca situaţii neplăcute pensionarilor” a arătat Constantin Boliacu. Potrivit directorului adjunct Bogdan Alupoaie, întâlnite sunt neconcordanţe referitoare la adresă, anul pensionării, stagiile de cotizare, de comun acord convenindu-se asupra retragerii, decât a înmânării unor „decizii greşite”. „Zi de zi facem suprapuneri de date, intersectări de fişiere, iar în momentul în care ni se semnalează eventualele neconcordanţe procedăm la corecţii în bazele noastre de date. Procesul de verificare, de reactualizare se face zilnic, în orice moment putând intervenind modificări, urmate de noi emiteri de decizii. Există şi persoane care au avut hotărâri judecătoreşti pe care noi am fost nevoiţi să le punem în aplicare, conformându-ne instanţei. Astfel se fac anumite adaptări, în sensul de a pune întrutotul în aplicare acele hotărâri judecătoreşti. Până la 1 septembrie s-a emis proporţia covârşitoare a deciziilor, anumite speţe urmând a fi tratate ca atare, pentru 1.420 revenindu-se cu o decizie ulterioară” a subliniat directorul executiv Bogdan Alupoaie. Pentru lămuriri, la Casa Judeţeană de Pensii s-au prezentat, zilnic, o medie de 150 de pensionari, însă, efectiv, 200 au făcut cereri de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei, multe înaintate prin poşta electronică. Acestea sunt analizate pe măsura înregistrării, soluţionate în funcţie de complexitate, termenul limită legal pentru un răspuns fiind cel de 45 de zile. „Nu înseamnă că neapărat acestea sunt şi fundamentate. În general, reclamat este cuantumul mic al creşterii pensiei, una dintre persoane fiind nemulţumită chiar şi de majorarea de 1.000 de lei. Suntem la dispoziţia tuturor, în mijlocul lor, chiar şi cu program prelungit, însă nu este obligatoriu ca toate pensiile crească” a punctat Constantin Boliacu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, menţionând că patru ghişee sunt dedicate acestei activităţi, iar alături de cei doi directori, cinci funcţionari sunt printre oameni.