16 iunie 2024

 


Şapte firme sucevene au fost depistate cu lucrători la negru

> Inspectorii de muncă au amendat angajatorii în cauză cu 180.000 de lei, la acesştia prestând fără contract 9 persoane

În luna mai a anului în curs, inspectorii Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au avut 306 de controale, dintre care 192 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 114 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful instituţiei sucevene, evidenţiază că, urmare a deficienţelor constatate, aplicate au fost 146 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală s-a ridicat 264.000 de lei. Doar pe linie de relaţii de muncă, cele 42 de amenzi au însumat 237.000 de lei. Inspectorii de muncă suceveni au depistat 9 persoane care nu aveau întocmite contract individual de muncă, 7 angajatori fiind amendaţi cu un total de 180.000 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, deficienţele frecvent constatate de inspectorii ITM ţin - pe lângă cele deja menţionate -, de nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, dar şi de neacordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  în urma celor 114 de controale făcute, lucrătorii specializaţi ai ITM au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale totalizând 27.000 de lei.Totodată, în luna mai 2024, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 32 de evenimente cercetate sub aspectul încadrării în categoria accidentelor de muncă.