06 iunie 2024

 

Proiectul sucevean de 24 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători merge la contractarea finanţării

> „În municipiul Suceava se vor introduce sensuri unice, banda dedicată transportului public şi se va face sistematizarea rutieră inteligentă” a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi 

După evaluarea tehnică și financiară, Proiectul „Sistem integrat de management și modelare urbană destinat fluidizării traficului și îmbunătățirii calității vieții” a fost admis, următoarea etapă fiind cea de contractare, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi, conform căruia termenul de transmitere a documentelor la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est este data de 11 iunie 2024. Valoarea proiectului se ridică la 120,792 de milioane de lei, echivalentul a 24,44 de milioane de lei, sursa de finanţare fiind Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 4-O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă. Conform lui Harşvoschi, obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea eficientei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor de parcurs (…), prin realizarea unui sistem integrat de management destinat fluidizării traficului în reşedinţa de judeţ. Proiectul urmează a fi implementat în 31 de luni de la data semnării contractului, acesta incluzând, printre multe altele, realizarea de benzi dedicate pentru mijlocul de transport în comun; sistemul de management al traficului; sistemul de supraveghere video; sistemul de „impunere a legislaţiei rutiere”, cât şi centrul de comandă şi control. De asemenea, prevăzute sunt modernizarea infrastructurii rutiere din zona intersecţiilor; realizarea de piste pentru biciclete şi trotinete, precum şi plantarea de perdele vegetale de-a lungul principalelor artere rutiere. „Iată că la maturitate a ajuns şi proiectul de modelare urbană, în valoare de aproximativ  24 de milioane de euro, prin care în municipiul Suceava se vor introduce sensuri unice, banda dedicată transportului public şi se va face sistematizarea rutieră inteligentă” a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi, competitor în cursa pentru cucerirea fotoliului de primar al municipiului Suceava.