Începe construirea noului pod din zona Mirăuţi, pe varianta pentru traficul uşor către Ruta alternativă Suceava-Botoşani
> Valoarea contractului este
3,25 de milioane de lei, constructorul dând asigurări că podul va fi dat în
folosinţă până la toamnă
Demarează lucrărilor de construire a noului pod Mirăuţi, în zona firmei Carpatis, informează Ion Lungu, primarul Sucevei. Este vorba despre podul de pe varianta de trafic uşor pentru maşini de până la 3,5 tone, care porneşte de la intersecţia din Centru a Căii Unirii cu Strada Petru Rareş. „Acolo este un pod îngust. S-a ţinut licitaţia pentru proiectare şi execuţie, dar a durat mult timp până s-au obţinut toate avizele. Însă, în zilele acestea lucrările demarează în mod efectiv. Va fi asigurat un by-pass între ruta care coboară de pe strada Mirăuţi către Ruta alternativă, pe strada Apeductului. Deci, se va putea circula în zonă, făcându-se imediat la stânga, ieşindu-se în strada Apeductului şi mergându-se mai departe, către Termica” a precizat Ion Lungu. Valoarea contractului este 3,25 de milioane de lei, constructorul dând asigurări că podul va fi dat în folosinţă până la toamnă. Contractul de lucrări pentru reabilitarea podului pe strada Mirăuților din municipiul Suceava” a fost parafat în urmă cu un an, cu câştigătoarea licitaţiei, respectiv cu asocierea de firme Conhidro Rădăuți, lider de asociere, și Valuro Proiect, pe partea de proiectare. În cauză este un pod vechi care „gâtuie circulaţia”, pe varianta în respectivă fiind permisă doar circulaţia autovehiculelor de mic tonaj. „Sper să finalizăm cât mai repede acest pod, în ideea de a pune în valoare Ruta alternativă Suceava-Botoşani, dar şi varianta de trafic uşor. Ruta alternativă Suceava-Botoşani are circa 4 km, plecând de pe strada Apeductului, de la intersecţia cu Calea Unirii şi strada Traian Vuia, trecând pe lângă bazinele de decantare ale ACET, peste Pârâul Cetăţii, continuă cu Podul Unirii peste râul Suceava-strada Energeticianului-strada betonată de lângă Termica, traversând calea ferată, ajungând pe strada Traian Popovici şi ieşind în DN 29, în dreptul fostei Avicola Plopeni.