Direcţia Judeţeană de Drumuri şi
Poduri, 74 de procese pentru încasarea amenzilor şi tarifelor de utilizare a
drumurilor publice
> Transmise au fost, de
asemenea, 29 de somaţii şi 56 de adrese de înfiinţarea a popririlor
În anul 2023, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a încasat 3,73 de
milioane de lei, reprezentând venituri proprii
din tarife de utilizare a drumurilor judeţene, amenzi, autorizaţii
pentru drumuri judeţene, calculaţii şi autorizaţii speciale de transport
agabaritic, suma în cauză fiind utilizată pentru decontarea lucrărilor la
infrastructura rutieră judeţeană. Conform unei informări a structurii subordonate
Consiliului Judeţean Suceava, pe durata anului trecut DJDP a executat lucrări
de întreţinere şi reparaţii curente pe 993 km de drumuri judeţene, valoarea acestora
fiind de aproximativ 51,13 de milioane de lei. În perioada la care facem
referire, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava a eliberat 226 de acorduri,
231 de autorizaţii, a semnat 49 de noi contracte de utilizare a drumurilor
judeţene şi 12 de acte adiţionale la contractele existente. În acelaşi timp, 725
de contracte au fost urmărite de către inspectorii de specialitate, pentru
încasare. De asemenea, au fost eliberate 140 de autorizaţii speciale de
transport, în valoarea de 69.959 de lei. P de altă parte, Direcţia Judeţeană de
Drumuri şi Poduri a întocmit 142 de procese verbale de contravenţie, amenzile
date însumând 978.533 de lei. Din acest total, în termen de 15 zile a fost
încasată suma de 231.850 de lei. În 7 cazuri, sancţiunile contravenţionale au
fost încasate în totalitate, contravaloarea acestora ridicându-se la 227.400 de
lei. Din total, 6 procese verbale de contravenţie au fost atacate în instanţă,
„fiind formulate plângeri” care se află pe rolul instanţelor de judecată. În
vederea recuperării debitelor, în anul 2023 Direcţia Judeţeană de Drumuri şi
Poduri Suceava a întocmit şi transmis 56 de adese de înfiinţare de popriri, 60
de adrese de revenire la popririle înfiinţate anterior, cât şi 29 de somaţii.
Totodată, pentru recuperarea debitelor rezultate din amenzi şi tarife de
utilizare, DJDP a formulat 74 de acţiuni în instanţă.