04 aprilie 2024

 Aflat pe treapta de jos a veniturilor din sistemul bugetar

Personalul sanitar veterinar sucevean cere majorări salariale de 20%, care să acopere rata inflaţiei  

 > „Respect dreptul de a protesta şi, întotdeauna, împreună cu directorul executiv adjunct, mi-am dat silinţa de a face maximul cu posibilităţile avute la îndemână” a declarat dr. Sorin Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA

> Sindicaliştii sunt dispuşi să meargă „până la „întreruperea serviciului şi blocarea activităţii pe termen nelimitat”, revendicând semnarea contractului colectiv de muncă şi maşini pentru deplasarea în teren

Membrii Sindicatului Camera Veterinarilor, reprezentant al drepturilor şi intereselor personalului salariat din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au protestat, ieri, în faţa sediului instituţiei. Aceştia au reclamat „probleme actuale şi stringente ale activităţii profesionale”, salariaţii din structurile DSVSA exprimându-şi profunda nemulţumire faţă de actualul nivel salarial, unul aflat „pe treapta de jos a veniturilor salariale din sistemul bugetar”. „Prezentul demers se doreşte unul paşnic, justificată fiind o majorare a salariilor personalului din DSVSA Suceava, raportat, măcar, la creşterea indicelui de inflaţie” a reliefat medicul veterinar Lucian Ciobanu, vicepreşedintele Camerei Sindicatului Veterinarilor, menţionând că o creştere de 20% ar fi una acoperitoare şi pe drept cuvenită. Sindicaliştii cer „soluţionarea favorabilă a mai multor obiective”, prioritară fiind semnarea contractului colectiv de muncă. 

Conform lui Lucian Ciobanu negocierile au fost iniţiate încă din urmă cu 2 ani, dar „până la această dată DSVSA nu a parcurs toţi paşii necesari”. Alte solicitări punctuale vizează finanţarea la nivelul DSVSA  a asigurărilor de sănătate private, cât şi asigurarea de echipamente de lucru personalizate. atât pentru inspectori, cât şi pentru personalul sanitar veterinar de la punctele de trecere a frontierei.  Totodată, angajaţii, care merg pe teren şi folosesc în interes de serviciu autoturismele proprietate personală, cer contract de asigurare pentru mentenanţa acestora sau decontarea cheltuielilor cu combustibilul şi reparaţiile. În cazul în care revendicările amintite nu vor fi luate în considerare, sindicaliştii îşi declină orice responsabilitate, acţiunile de protest putând merge până la „întreruperea serviciului şi blocarea activităţii sanitare veterinare pe termen nelimitat”. 
De cealaltă parte, conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc şi directorul executiv adjunct dr. Dănuţ Corneanu susţin că au avut o şedinţă de conciliere cu reprezentaţii sindicaliştilor, singura problemă exclusiv „din curtea DSVSA Suceava” fiind semnarea unui nou contract colectiv de muncă.  Aceasta în condiţiile în care, niciun salariat nu ar fi fost afectat din acest punct de vedere, un contract colectiv de muncă funcţionând la nivelul Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. De altfel, contractul de muncă local este în curs de actualizare şi va fi parafat în zilele următoare. „Suntem întotdeauna alături de colegii noştri, fie că protestează, fie că nu. Şi la bine şi la greu, trebuie să le fim alături, deoarece lucrăm în echipă. Respect dreptul de a protesta şi, întotdeauna, împreună cu directorul executiv adjunct, ne-am dat silinţa de a face maximul cu posibilităţile avute la îndemână” a declarat dr. Sorin Mihai Voloşeniuc, evidenţiind că s-a luat act de revendicările sindicaliştilor, lista acestora fiind trimisă la nivel central.  
Însă, printre problemele semnalate, în primul rând cea de natură  salarială, dar şi altele, sunt de competenţa ANSVSA.
 Dr. Dănuţ Corneanu a confirmat dotarea insuficientă cu mijloace auto, arătând că Legea nr. 1415 din 2004 stabileşte parcul de maşini din sistem, „în funcţie de prevederile legislative şi alocările bugetare urmând a fi repartizat câte un mijloc de transport pentru fiecare circumscripţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor oficială”. La ora actuală, DSVSA are 7 maşini la 8 CSVSAO, inclusiv şi la punctele de inspecţie din frontieră, necesarul pentru funcţionare optimă fiind de încă 11 autoturisme. Acest imperativ a fost ridicat la conducerea centrală în repetate rânduri, iar acolo unde personalul sanitar veterinar foloseşte în interes de serviciu maşinile proprii, decontată este contravaloarea carburanţilor.  În ceea ce priveşte echipamentele distinctive, conducerea DSVSA  a solicitat  deja „mostre” de uniforme de la firme specializate, iar la decizia ANSVSA se va alege un model relevant, astfel încât atât lucrătorii din frontieră, dar şi echipele de control din teren să poată fi uşor identificate.  Sindicatul Camera Veterinarilor este afiliat la Cartel Alfa, preşedintele judeţean al acestei confederaţii sindicale, Traian Pădureţ, fiind alături de protestatari. Vicepreşedintele Lucian Ciobanu a spus că salariaţii DSVSA vor manifesta şi astăzi, dar şi cursul săptămânii viitoare, până la soluţionarea revendicărilor sindicaliştilor.