Campionii la rugby U20 şi handbal
juniori I, premiaţi de autorităţile administraţiei publice sucevene
> „Îi susţinem pe acei sportivi care ne fac cinste” a declarat viceprimarul
Lucian Harşovschi
Tinerii
sportivi care au obținut titlul de campioni naționali la rugby și handbal
masculin, categoria juniori I , vor fi premiaţi, anunţă Lucian Harşovschi,
viceprimarul Sucevei. „Primăria municipiului Suceava sprijină toate ramurile
sportive. Îi susţinem pe acei sportivi care ne fac cinste, de aceea este
important să îi stimulăm prin aceste premii, în aşa fel încât tinerii noştri să
plece din faţa calculatoarelor, a tabletelor, pentru a avea un corp şi o minte
sănătoase” a spus Lucian Harşovschi. În ședința de Consiliu Local a fost votat proiectul
de hotărâre prin care toți membrii celor două echipe sunt premiați, 8.500 de
lei fiind suma acordată pentru handbal,
iar 30.000 de lei cea pentru rugby. Pe 21 aprilie, lotul echipei de rugby U20 a
obținut, sub îndrumarea celor doi profesori antrenori, titlul de campion național,
împotriva unui „redutabil adversar, Rapid”. Echipa este formată din 28 de
sportivi care studiază în diferite instituții de învățământ sucevene. De
cealaltă parte, în aceeaşi zi, lotul echipei de handbal juniori I şi-a adjudecat titlul de campion național „Speranțe”.
Echipa are în componenţă 16 elevi ai Liceului cu Program Sportiv Suceava și
Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu și este condusă de un profesor antrenor.