08 aprilie 2024

 


Casa de Asigurări de Sănătate a imputat peste 130.000 de lei furnizorilor de servicii medico-farmaceutice

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a organizat şi desfăşurat 213 acţiuni de control la furnizorii de servicii medico-farmaceutice, dintre care 180 de controale tematice şi 33 de controale operative, se arată în Raportul privind activitatea instituţiei în anul 2023. Între acestea, 89 de controale au vizat pe medicii de familie, 37 pe medicii de specialitate clinică, iar  7 pe furnizorii de servicii medicale de specialitate paraclinică, adică laboratoarele şi unităţile de radiologie şi cele de imagistică medicală. Totodată, 40 de acţiuni de control s-au făcut în farmacii; 9 în spitale şi 7 la furnizorii care derulează programe naţionale de sănătate. În cele din urmă, 15 controale au avut în vizor pe furnizorii de servicii medicale stomatologice; unul pe furnizorii de transport sanitar neasistat;  două pe furnizorii de dispozitive medicale; unul pe furnizorii de servicii medicale de îngrijiri medicale la domiciliu, iar încă 5 controale s-au desfăşurat la furnizorii de servicii medicale de recuperare. Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, în urma controalelor efectuate la furnizorii de servicii medicale şi la cei de medicamente, „pentru nerespectarea clauzelor contractuale s-au dispus 80 de măsuri şi a fost imputată suma de 131.432,93 de lei. Activitatea de control a instituţiei sucevene s-a desfăşurat în baza Planului de control avizat de către Direcţia Generală Control şi Antifraudă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.