06 iulie 2023

 

În primele 4 luni ale anului 2023

Douăzeci de firme cu participare străină de 334.700 de lei, înmatriculate în judeţul Suceava

> În valută, aceasta înseamnă 73.213,1 de dolari sau 68.288,7 de euro 

În luna aprilie a anului 2023, în judeţul Suceava s-au înmatriculat  3 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, reprezentând 0,6% din numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capitalul social subscris înmatriculate la nivel naţional. Potrivit Buletinului static lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, care citează  datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în judeţul Suceava, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională a fost, în luna la care facem referire, unul de 3.700 de lei, adică de 816,6 de dolari sau 749,5 de euro. Conform sursei citate, în funcţie de numărul societăţilor înmatriculate în luna aprilie 2023 la nivel naţional, judeţul Suceava se află pe locul 21 în ordine descrescătoare, respectiv pe poziţia a 15-a, după mărimea capitalului social. În aprilie 2023, la nivel naţional au fost înmatriculate 477 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, valoarea aportului de capital social fiind de 7.115.100 de lei, convertit în valută acesta reprezentând 1.576.741 de dolari sau 1.441.382,7 de euro. În perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2023, în judeţul Suceava s-au înmatriculat un total de 20 de societăţi comerciale cu participare străină, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională fiind de 334.700 de lei. În valută, aceasta înseamnă 73.213,1 de dolari sau 68.288,7 de euro.