Creştere a numărului asistenţilor persoanelor cu
handicap grav
> Potrivit Direcţiei de Asistenţă Socială, gradul
de rudenie cu persoana asistată are o pondere mare în rândul asistenţilor
personali, ceea ce subliniază caracterul familial al serviciilor
La sfârşitul primului semestru al anului 2023, în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială de pe lângă
Primăria municipiului Suceava figurau 346 de asistenţi ai persoanelor cu
handicap grav, dintre care 233 pentru adulţi, iar 108 pentru minori. La
începutul anului, în scripte erau înregistraţi 334 de asistenţi personali, în
intervalul trecut perfectate fiind 25 de contracte noi de muncă. În aceeaşi
perioadă, au încetat 13 contracte de muncă, 8 dintre ele în favoarea
indemnizaţiei acordate persoanei cu handicap grav. Încă 3 contracte au fost
desfăcute ca urmare a decesului persoanei asistate, un contract de muncă a
expirat, iar un altul a încetat pe motiv de pensionare. În conformitate cu
prevederile Ordinului comun din 2002 al ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al
ministrului Administraţiei Publice, persoanele cu nevoi speciale pot opta
pentru plata unei indemnizaţii lunare echivalentă cu salariul asistentului
personal. „În situaţia încetării contractelor de muncă, bolnavii beneficiază de
indemnizaţia de însoţitor. Chiar şi aşa se observă o uşoară creştere a
numărului total de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, aceştia
fiind cu 12 mai mulţi. De remarcat este faptul că gradul de rudenie cu persoana
cu handicap grav are o pondere mai mare în rândul asistenţilor personali ai
acestora, ceea ce subliniază caracterul familial al serviciilor prestate de
această categorie profesională” se reliefează în informarea Direcţiei de
Asistenţă Socială de pe lângă Primăria municipiului Suceava. Conform
reglementărilor în vigoare, asistentul personal încheie contract individual de
muncă cu primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia bolnavul cu
handicap grav domiciliază.