O sută de eco-insule digitalizate, amenajate pe raza
municipiului Suceava
> Valoarea proiectului este de 10,86 de milioane de lei,
durata de implementare a proiectului fiind de 10 luni
În municipiul Suceava urmează a fi realizate 100 de insule ecologice, fiecare
insulă ecologică va deservi 200 de
apartamente. Acestea vor fi amplasate în zonele dintre blocuri, în vederea colectării
separate a deşeurilor din hârtie şi carton, deşeurilor metalice, deşeurilor din
sticlă, deşeurilor biodegradabile şi deşeurilor reziduale. „Necesitatea de
implementare a proiectului este dată de nevoia de accelerare a procesului de
extindere şi modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în România, cu
accent pe colectarea separată, pe măsurile de prevenire, reducere, reutilizare
şi valorificare, în vederea conformării la directivele europene şi tranziţia la
economia circulară” se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre
de ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local. Finanţarea nerambursabilă este
obţinută în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), contractul
pentru construirea de insule digitalizate în municipiul Suceava fiind semnat pe
la sfârşitul lunii februarie 2023. Scopul proiectului este creşterea gradului de colectare
selectivă, trecerea la colectarea pe 5 fracţii şi aplicarea principiului
„Plăteşte pentru cât arunci”. Operarea insulelor ecologice digitalizate
supraterane va reveni asocierii dintre societăţile comerciale Diasil Service şi
Ritmic Com. Valoarea proiectului este de 10,86 de milioane de lei, durata de
implementare a roectului fiind de 10 luni. „Dotările eco-insulei vor contribui
la păstrarea evidenţei gestiunii deşeurilor şi strângerii informaţiilor
necesare pentru predarea rapoartelor către autorităţile de mediu, precum şi
pentru promovarea principiului <Plăteşte cât arunci >” se subliniază în
referatul de aprobare a proiectului de hotărâre semnat de primarul Ion Lungu şi
viceprimarul Lucian Harşovschi.