25 iulie 2023

 

Primăria Suceava a adunat datorii de 5 milioane de lei

> Aceasta în condiţiile în care, la finele primului trimestrul al anului, municipiul reşedinţă a „trecut prin zero”, în ceea ce priveşte plata facturilor restante la serviciile şi bunurile necesare bunei funcţionări a administraţiei publice locale

În primele două trimestre ale anului 2023, plăţile totale făcute din vistieria municipiului Suceava s-au ridicat la 257,572 de milioane de lei, gradul de realizare, în raport cu cheltuielilor planificate pentru această perioadă, fiind de 38,18%. Aşa se concluzionează într-o analiză a execuţiei bugetelor reşedinţei de judeţ, în care se evidenţiază că, dacă la secţiunea de funcţionare plăţile au fost de 66,16%, la secţiunea de dezvoltare acestea au avut un nivel de numai 19,42%. Acest din urmă relativ scăzut nivel este cauzat, în principal, de „proiectele depuse de municipiul Suceava, aferente Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”. „Pentru aceste proiecte, ca şi pentru celelalte proiecte finanţate din fonduri europene nermabursabile, au fost prevăzute credite de angajament şi creditele de angajament necesare finanţării acestora” se arată în proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind execuţia bugetelor municipiului Suceava. În volumul cheltuielilor făcute în primul semestru al anului 2023, capitolul „Transporturi” se evidenţiază cu o pondere de 20,81%, cea mai mare parte luând calea implementării proiectelor cu fonduri europene. „Învăţământul” se remarcă cu 18,46% (preponderent cu bunuri şi servicii), „Protecţiei mediului”, respectiv salubrităţii urbane, inclusiv investiţiilor, revenindu-i 10,74%. Capitolul „Cultură, recreere şi religie” a avut parte de o cotă de 10,43% din totalul cheltuielilor din prima jumătate a anului în curs. La secţiunea de funcţionare, pe 30 iunie 2023 veniturile încasate au ajuns la 179,158 de milioane de lei, în timp ce plăţile au însumat 179,126 de milioane de lei. Astfel, valoarea plăţilor restante, respectiv a sumelor datorate şi neachitate, depăşind termenele de plată, potrivit contractelor şi facturilor, totalizează 5,09 de milioane de lei. Aceasta în condiţiile în care, la finele primului trimestrul al anului 2023, municipiul Suceava trecuse - conform primarului Ion Lungu - „prin zero”, în ceea ce priveşte plata facturilor restante la serviciile şi bunurile necesare bunei funcţionări a administraţiei publice locale.