11 iulie 2023

 
După o serie de accidente

Răşină sintetică antiderapantă, turnată peste pe gresia periculoasă de la Ştrandul municipal

> „Cu toate că au fost montate panouri cu anunţuri de avertizare asupra pericolului de alunecare şi de interzicere a alergării, s-au înregistrat cinci cazuri, ceea nu e în regulă” a punctat  viceprimarul Lucian Harşovschi,

Primăria Suceava ia măsuri preventive la Ştrandul municipal din Iţcani, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi. De la darea în folosinţă a bazinelor de înot, cel puţin cinci suceveni   s-au accidentat după ce au alunecat pe gresia udă. În urma căderilor, cei în cauză au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru traumatisme mai grave chiar şi în spital. Adjunctul şefului sucevean spune că proiectul de amenajare a Ştrandului fost întocmit de firma care a câştigat licitaţia organizată de Primăria Suceava. Proiectul cu pricina prevedea montarea de gresie antiderapantă, iar constructorul s-a conformat întocmai. „Acolo a fost un proiect de care, personal, nu sunt mulţumit. Constructorul a pus în operă lucrarea în conformitate cu respectivul proiect, montată fiind gresie antiderapantă. A existat, de asemenea, şi un diriginte de şantier care să îşi asume responsabilitatea pentru lucrările în cauză” a precizat Harşovschi. Viceprimarul arată că, încă al momentul primului eveniment de acest fel, a cerut societăţii constructoare să găsească soluţii pentru înlăturarea inconvenientului. Astfel, s-a decis ca suprafaţa de gresie care favorizează alunecarea să fie adusă într-o stare rugoasă, de natură să permită depunerea unui strat aderent de răşină sintetică. „S-a lucrat luni, când Ştrandul a fost închis, se lucrează şi astăzi (marţi). S-a decis ca pe gresia respectivă să se bată nisip în email, să fie sablată în întregime, iar peste  toată suprafaţa să se toarne o răşină. Aceasta până la încheierea sezonului estival, după care vor fi identificate alte soluţii. Cu toate că au fost montate panouri cu anunţuri de avertizare asupra pericolului de alunecare şi de interzicere a alergării s-au înregistrat cinci cazuri, ceea nu e în regulă” a punctat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei.