Fotbalul şi handbalul vor primi
câte 2,5 milioane de lei din bugetul Sucevei
>„La CS <Universitatea>
ţinta este să rămână în Liga I, iar pentru Foresta să promoveze în Liga a II-a” a
declarat primarul Ion Lungu
Ion Lungu, primarul Sucevei a făcut public, ieri, raportul finanţărilor
nerambursabile acordate din fonduri publice structurilor sportive în anul 2021.
Astfel, din alocarea de 2,5 milioane de lei Clubul Sportiv de Handbal
„Universitatea” Suceava a cheltuit 2,32 de milioane de lei, reprezentând 93%
din total. Clubul Sportiv Municipal (CSM) Suceava a avut la dispoziţie 405.000
de lei, consumată fiind suma de 148.500 de lei. Conform lui Lungu, de vină
pentru gradul scăzut de cheltuire nu este Primăria Suceava, ci „unele probleme
de buget între Ministerul Tineretului şi Sportului şi CSM local”. „Sperăm ca,
în ceasul al paisprezecelea, să putem transfera CSM la Primăria Suceava. La
întâlnirea pe care am avut-o cu premierul Nicolae Ciucă s-a pus problema
descentralizării, una dintre primele urmând a fi în acest domeniu al spottului.
Eu nu spun că va curge lapte şi miere, dar, oricum, va fi mai bine. Vom putea
interveni administrativ şi asigura o finanţare constantă” a precizat Lungu.
Primarul a mai arătat că, în 2021, Asociaţia Sportivă de Fotbal Foresta Suceava
a fost „creditată” cu fonduri
nerambursabile în valoare de 2,5 milioane de lei, în timp ce epuizată a fost
suma de 2,12 milioane de lei, respectiv 85% din total. La tenis de câmp s-a alocat o sumă de 100.000 de lei, din care
s-a cheltuit 85.336 de lei. Edilul-şef a ţinut să arate că, în bugetul pentru
anul 2022, pentru handbal se propune o finanţare nerambursabilă de 2,5 milioane
de lei, o sumă egală fiind rezervată şi pentru fotbal. Clubul Sportiv Municipal
(CSM) Suceava va avea la dispoziţie 500.000 de lei. „Sigur că, la CS <Universitatea>
ţinta este să rămână în Liga I, iar pentru Foresta să promoveze în Liga a II-a”
a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.