Contractul de 650.000 de lei pentru
proiectarea Zonei de agrement Şipote a fost câştigat de o firmă bucureşteană
>„Semnarea acestui contract este
foarte importantă pentru depunerea proiectului la finanţare pe fonduri
europene” a declarat primarul Ion Lungu, precizând că documentaţia va fi gata
în 10 luni
A fost semnat contractul pentru
întocmirea documentaţiei tehnico-economice aferentă Proiectului „Zonei de
agrement din Parcul Şipote”, a făcut cunoscut, ieri, Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava. Potrivit şefului executivului local sucevean, firma care a câştigat licitaţia este Aria Studio 42 Bucureşti, contractul
fiind parafat la valoarea de 650.000 de lei, fără TVA. Durata contractului este
de 24 de luni, primele 10 luni fiind rezervate întocmirii documentaţiei, încă
14 luni constând în asistenţa tehnice acordate beneficiarului pe perioada
evaluării proiectului, cât şi ulterior, până la semnarea contractului de finanţare.
„Mă bucură faptul că la semnarea contractului au venit specialişti şi arhitecţi
de la Bucureşti care deja au mers pe teren. Semnarea acestui contract este
foarte importantă pentru depunerea proiectului la finanţare pe fonduri europene”
a subliniat primul gospodar al reşedinţei de judeţ. Lungu a informat, de
asemenea, că a avut o întâlnire cu membrii Comisiei tehnice desemnată de Consiliul
Local în vederea prezentării temei de proiectare pentru Pădurea-parc Zamca,
prilej cu care a fost prezentat draft-ul documentaţiei. „Ne dorim ca în şedinţa ordinară a lunii
februarie 2022, să aprobăm, în Consiliul Local, tema de proiectare pentru Pădurea-parc
Zamca” a subliniat Ion Lungu, primarul
Sucevei.