Focar de pestă într-o exploataţie
cu 11 porci de la graniţa judeţelor Suceava, Botoşani şi Iaşi
>DSVSA cere primăriilor şi
fondurilor de vânătoare să combată vulpile şi câinii sălbăticiţi, în zonă
existând focare la mistreţi
>Gospodarilor li se recomandă
să-şi îngrădească gospodăriile, astfel încât vectorii bolii să nu poată
pătrunde în interior
Autorităţile sanitare veterinare
din judeţul Suceava au declarat focar de pestă porcină în localitatea Probota
din oraşul Dolhasca. Dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei
Sanitare şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava, spune că în exploataţie
existau 11 animale, 4 dintre acestea murind până la sosirea medicilor
veterinari anunţaţi de către crescătorul cu pricina. Probele supuse analizelor
au confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane. Deoarece prezentau
semne clinice, ucise au fost şi celelalte 7 suine, cadavrele acestora fiind
dirijate înspre neutralizare prin incinerare. Şeful DSVSA spune că în zonă,
atât în judeţul Suceava, cât şi în judeţele Botoşani şi Iaşi sunt în evoluţie
focare în evoluţie la mistreţi. Exploataţia de porcine afectată se afla la
circa 300 de metri de pădure, sursa probabilă de provenienţă a virusului fiind
câinii sălbăticiţi sau vulpile. „S-au neutralizat cadavrele, s-a făcut
dezinfecţie la faţa locului, s-a instituit zonă de protecţie pe o rază de 3 km
şi zonă de protecţie pe 10 km în jurul focarului. Urmează ca, în zilele
acestea, să se mai revină cu dezinfecţie la ferma în cauză” precizează dr.
Voloşeniuc. Crescătorul va fi despăgubit financiar pentru cele 7 porcine
crotaliate şi ucise, celelalte fiind purcei neînregistraţi sau care au murit
înaintea anunţării medicilor veterinari. DSVSA a convocat comitetul local
pentru combaterea bolilor, prilej cu care unităţilor administrativ-teritoriale
şi fondurilor de vânătoare din zonă li se va cere să dispună măsuri de
eliminarea câinilor sălbăticiţi şi a vulpilor. „Gospodarilor din zonă le
recomandăm ca, pe cât posibil, să ţină porcii închişi, să-şi îngrădească
gospodăriile, să-şi consolideze gardurile, astfel încât câinii sălbăticiţi şi
vulpile, care sunt vectori ai bolii, nu poată pătrunde în interior” a punctat
dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare şi pentru
Siguranţă Alimentelor Suceava. Reamintim că, la sfârşitul anului 2021, DSVSA
anunţa că închisese toate focarele de pestă porcină africană la porcul
domestic. Este vorba despre cele apărute începând cu luna octombrie în
municipiul Fălticeni (2), comuna Horodniceni (2) şi în comuna Păltinoasa (1),
Suceava fiind printre cele cinci judeţe
din ţară care nu aveau focare în evoluţie.