Pregătirea populaţiei
pentru situaţiile criză, abordată de primarul Ion Lungu la întâlnirea cu CIMIC
>„Am mulţumit
reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale pentru sprijinul acordat
oraşului nostru în gestionarea pandemiei de
coronavirus din primăvara anului 2020” informează edilul-şef sucevean
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a avut, ieri,
o întâlnire cu reprezentanţii Batalionului Cooperare Civilă Militară (CIMIC)
București. Edilul-şef sucevean spune că, în cadrul întrunirii, abordate au fost
probleme legate de identificarea existenţei unor planuri de colaborare în
domeniul cooperării instituționale, cât şi de pregătire a populaţiei pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de criză. Totodată, discuţii s-au purtat
pe marginea asigurării asistenţei medicale de urgenţă a populaţiei; asigurarea
rezilienţei în situaţii de criză, dar şi în legătură cu acţiunile privind
imigranţii, persoanele evacuate sau dislocate. Totodată, conform lui Lungu, cu
acest prilej s-au stabilit punctele de reper pentru viitoare activităţi de
cooperare şi coordonare. Şeful municipalităţii sucevene a mulţumit reprezentanţilor
Ministerului Apărării pentru sprijinul acordat în gestionarea pandemiei de
coronavirus în primăvara anului 2020, dar şi pentru ajutoarele pe care, în
perioada de carantină, le-au distribuit către o parte din persoanele
vulnerabile din municipiul Suceava. La discuţii a asistat şi colonelul Mugurel
Anton, comandantul Centrului Militar Judeţean Suceava. „Am mulţumit reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale pentru sprijinul
acordat oraşului nostru în gestionarea pandemiei de
coronavirus din primăvara anului 2020. Respect
Armatei Române!” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.