Cheltuieli de peste 13% mai mari cu funcţionarea Primăriei Suceava, din cauza creşterii facturilor la energie electrică şi gaze naturale
>„Avem negocieri cu cei de la E-on
care vin cu nişte preţuri foarte mari, în creştere de aproape trei ori,
respectiv de peste două ori faţă de noiembrie 2021” declară primarul Ion Lungu
Proiectul bugetului municipiului
Suceava pentru anul 2022 este în faza finală, şedinţa Consiliului Local pentru
dezbaterea şi aprobarea acestuia fiind
programată pentru 27 ianuarie. Primarul Ion Lungu anunţă că, „în linii mari”
bugetul este asemănător celui din 2021. Astfel, programul de venituri şi
cheltuieli pentru acest an este 538,870 de milioane de lei, în raport cu
525,428 de milioane de lei în anul precedent, creşterea fiind una de 2,5%. În
2022, secţiunea de funcţionare a bugetului Sucevei are rezervată o sumă mai
mare, respectiv una de 301,257 de milioane de lei, adică 56,84%n din total,
salt cauzat de creşterea costurilor cu energia electrică şi gazele naturale. Potrivit
lui Lungu, în comparaţia cu noiembrie 2021, E-on a notificat către Primărie
creşteri de 273% la energia electrică şi de 224% la gaze naturale. „Avem
negocieri cu cei de la E-on care vin cu nişte preţuri foarte mari, în creştere
de aproape trei ori, respectiv de peste două ori. O mare influenţă în buget o
reprezintă şi aceste majorări de preţ. Sigur, trebuie să vedem cum pot fi limitate
aceste plafoane, aceste cheltuieli, inclusiv cele pentru şcoli” a subliniat şeful executivului local. Secţiunea
dezvoltare a bugetului este creditată cu 230,613 milioane de lei, adică la
43,16% faţă de anul 2021, investiţiile fiind mai mici, în primul rând ca urmare
a întârzierii procedurilor pentru aprobarea finanţărilor din proiectele
europene. În 2022, bugetul aferent secţiunii de funcţionare este mai mare cu
13,23%, ăn tim ce la secţiunea dezvoltare se înregistrează o diminuare de
11,53%. „Chiar şi în aceste condiţii, rămâne un buget la dezvoltării, cu o sumă
importantă şi cu proiecte destul de multe. În măsura în care se vor debloca
lucrurile la Bucureşti, la Comisia Europeană, şi vor fi promovate proiectele
europene, acestea vor fi prinse în buget” a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava.