19 decembrie 2021

 

Primăriile sucevene au cerut sprijin financiar de 43 de ori mai mare decât cel asigurat de Finanţele Publice

>Consiliul Judeţean a repartizat 1,74 de milioane de lei,  beneficiare fiind unităţi administrativ-teritoriale care, „în mod justificat”, nu-şi pot finanţa unele cheltuieli

Consilierii judeţeni suceveni, s-au întâlnit, la finele săptămânii, în şedinţă  extraordinară, prilej cu care au votat repartizarea a 1,74 de milioane de lei reprezentând alocări corespunzătoare unei cote de 6% din impozitul pe venit încasat suplimentar în decembrie 2021. Aceasta după ce, potrivit unei adrese a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean a fost suplimentat cu suma amintită. Astfel, cei mai mulţi bani, respectiv 400.000 de lei, sunt îndreptaţi înspre municipiul Câmpulung Moldovenesc. Comuna Pojorâta are parte de 300.000 de lei, iar de câte 200.000 de lei, fiecare, beneficiază oraşul Siret şi comuna Frătăuţii Vechi. O sumă de 146.318 lei ajunge în comuna Horodnic de Jos, în timp ce oraşul Salcea primeşte 100.000 de lei. „Am solicitat unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ să ne comunice necesarul de sume pe care le au de achitat în luna decembrie 2021, pentru care nu este asigurată sursa de finanţa prin bugetul aprobat, pentru cele două categorii de cheltuieli prevăzute de lege” precizează, în referatul de aprobare, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean. Centralizarea sumelor comunicate Consiliului Judeţean de unităţile administrativ-teritoriale din judeţ a condus la un total de 75,66 milioane de lei, o sumă de 43 de ori mai mare decât cea de repartizat. Fondul constituit iniţial la dispoziţia Consiliului Judeţean, în valoare de 27,13 milioane de lei, a fost repartizat integral prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 45 din 30 martie 2021, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură cu cofinanţare locală, precum şi în vederea asigurării cheltuielilor de funcţionare. În cauză au fost unităţi administrativ-teritoriale care „în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii  şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale”.