07 decembrie 2021

Bătăi de cap la încasarea taxelor şi impozitelor, din cauza obligaţiei prezentării certificatului de vaccinare


>„Ieşim la ghişeele din faţa Primăriei, la subsol, şi încercăm să colaborăm cu contribuabilii, să-i ajutăm să-şi plătească obligaţiile” arată Ion Lungu, primarul Sucevei

Restricţiile impuse de criza de sănătate publică cauzată de virusul SARS-CoV-2 pune piedici activităţii de executare silită a datornicilor către bugetul municipiului Suceava.  Însă, chiar şi aşa reliefează primarul Ion Lungu - sumele intrate în vistieria municipală sucevean sunt în creştere. „Am angajat personal suplimentar care şi-a dovedit eficienţa. Au crescut, astfel, încasările comparativ cu un an în urmă, când au fost  aceleaşi taxe şi impozite locale ca nivel. Dar, am avut o problemă, şi anul trecut, şi în acest an, cu aceste aspecte legate de pandemie şi de starea de alertă.  Sunt perioade în care nu putem face executare silită şi, atunci, sigur, nu putem fi foarte eficienţi în ceea ce înseamnă încasarea. Însă, una peste alta, manifestăm preocupare permanentă şi, chiar în condiţiile acestea destul de vitrege, am reuşit ca, de la un an altul, la acelaşi nivel a impozitelor şi taxelor locale, să creştem volumul încasărilor” evidenţiază edilul-şef sucevean. Drept urmare, cu nivelul nemajorat, faţă de anul 2020, în intervalul trecut din 2021, încasările din taxele şi impozitele locale sunt mai mari cu 15%. Aceasta chiar dacă accesul în Primărie al sucevenilor nevaccinaţi este interzis. „Este loc de mai bine, avem discuţii, comandamente, dar ne dă bătăi de cap şi această pandemie. Mai ales în această perioadă, când contribuabilii ar trebui să intre în Primărie cu certificat verde. Ieşim la ghişeele din faţa Primăriei, la subsol, şi încercăm să colaborăm cu contribuabilii, să-i ajutăm să-şi plătească obligaţiile” arată şeful executivului local.

În ultimii zece ani, taxele şi impozitele datorate de contribuabilii din municipiul Suceava au rămas la niveluri relativ constante. Pentru 2022, prin hotărâre a Consiliului Local acestea au fost actualizate cu rata inflaţiei, cea de 2,6%, însă, simultan, s-a procedat la micşorarea coeficientului aplicat valorii impozabile. Astfel, în comparaţie cu cele din anul în curs, obligaţiile către bugetul local, respectiv cele aferente clădirilor, terenurilor şi autoturismelor, au fost chiar diminuate cu 1-2 lei. „Rămân acelaşi taxe şi impozite ca şi anul acesta. Suntem cu un pas înaintea Guvernului, întrucât creştem alocaţiile de hrană la copii şi nici nu mărim taxele şi impozitele locale. Deci, am intrat în rolul acesta, al unui buget cu amprentă socială” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.