„Indiferent cât am vrea să fim de
cârcotaşi”,
Suceava merge într-o direcţie
bună
>evidenţiază Ion Lungu,
primarul municipiului reşedinţă de judeţ, cu prilejul bilanţul administraţiei
publice locale din 2021, „unul dintre cei mai buni ani de după Revoluţie”
Ion Lungu, primarul Sucevei, a prezentat ieri, într-o declaraţie de presă on line, realizările, cât şi nerealizările pe care Primăria capitalei de judeţ şi le-a trecut în cont în anul care tocmai este la final. „Eu cred că a fost un an bun, că lucrurile în municipiul Suceava sunt într-o direcţie bună. Încălzirea în oraş este asigurată, avansul la subvenţia pentru energia termică fiind plătit până în aprilie 2022. Avem cel mai mic preţ din ţară la gigacalorie, iar în anul 2021 am redus în trei rânduri preţul acesteia. La fel, relevante sunt clasamentele naţionale în care municipiul Suceava este pe locul al treilea în rândul oraşelor cel mai puţin poluate, şi pe al patrulea, la cel mai curat oraş şi la mărimea spaţiilor verzi. De amintit este şi titlul de excelenţă pentru gestionarea eficientă a deşeurilor, de la Asociaţia Municipiilor din România, care arată că - indiferent cât am vrea să fim de cârcotaşi-, lucrurile în municipiul Suceava merg într-o direcţie bună” a evidenţiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Şeful executivului din Areni reliefează că bilanţul pe anul 2021 este unul pozitiv, fiind „unul dintre cei mai buni ani de după Revoluţie”. Acesta este calificat drept unul al investiţiilor, al dezvoltării şi cu cea mai bună execuţie bugetară din deceniile postrevoluţionare. Astfel în vistieria municipală au intrat este 350 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 70 de milioane de euro. La capitolul realizări, Lungu a trecut, în primul rând, finalizarea proiectelor de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei; amenajare a Autobazei pentru autobuzele electrice; amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava; construirea grădiniţei din Burdujeni; reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Petru Muşat”; achiziţionarea a 22 de autobuze electrice de mici dimensiuni, precum şi încheierea proiectului „APLICAT”, de digitalizare a serviciilor executivului. La cele menţionate se adaugă şi proiectele susţinute cu alocări din fonduri proprii, cele de la Centrul de informare şi documentare al Colegiului Naţional „Petru Rareş”, Sera floricolă, Sala de gimnastică de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Piaţa agroalimentară de la Iţcani. Primarul face referire şi la implementarea proiectelor europene în curs, respectiv la cel de construire a grădiniţei din zona centrală a municipiului, la Centrul multifuncţional din Iţcani şi cel de reabilitare şi modernizare a Colegiului Tehnic Alimentar, iar în stadiu avansat este modernizarea Pieţei Mici, finanţată din bugetul local. Lungu spune că progrese s-au făcut şi la proiectele zonelor de agrement Şipote şi Zamca, dar şi în ceea ce priveşte construirea parcărilor supraetajate de pe strada „Ştefan Tomşa” şi din cartierul Obcini. Printre multe altele, la bilanţul pozitiv edilul-şef sucevean mai adaugă contractul pentru alte 15 autobuze electrice de la firma poloneză Solaris; licitaţia pentru construirea parcului voltaic pe o suprafaţă de 30,4 hectare din Lunca Sucevei; investiţia de modernizare a ştrandului din Iţcani şi cea de introducere a încălzirii în Bazar. Evidenţiate sunt, în cele din urmă, sprijinirea financiară a ramurilor sportive şi unităţilor de cult, a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, precum şi sărbătorirea 10 de cupluri de aur. La capitolul nerealizări, Ion Lungu a trecut neîndeplinirea programului de asfaltări de pe raza oraşului, cauzată, în special, de lipsa forţei de muncă la firmele constructoare, precum şi neînceperea lucrărilor de extindere a reţelelor de gaze naturale în cartierul de pe dealul Mănăstirii, ca urmarea întârzierilor din proiect, tot ca urmarea a deficitului mare de muncitori calificaţi. De asemenea, nu au fost finalizate lucrările din cartierul „Europa”, întârziere pricinuită de o lungă serie de contestaţii la licitaţiile pentru executanţii reţelelor de alimentare cu apă şi infrastructurii rutiere şi nu a fost semnat contractul de furnizare a a tabletelor şi laptopurilor, Suceava fiind pe lisata de rezervă a proiectului cu finanţarea europeană. Pe de altă parte, nu s-a reuşit implementarea proiectului de „canalizaţie cabluri”, întrucât la licitaţiile multiple nu s-a prezentat vreo firmă interesată.