Patru porcine ucise în Rotopăneşti, întru-un nou focar de pestă porcină
- DSVSA a instituit zona de supraveghere pe o rază de 10 km, în comunele Horodniceni, Cornu Luncii, Mălini, Cumpărătura şi Moara
- „Din cauza acestei boli, încet-încet, în pericol pusă este o tradiţie de sute de ani, aceea de sacrificare a porcilor înaintea Sărbătorile de iarnă” arată şeful DSVSA Suceava
Ne aflăm, din păcate, şi în
judeţul nostru, în plină creştere a numărului cazurilor de pestă porcină
africană. Afirmaţia aparţine dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al
Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, potrivit
căruia infectarea cu virusul PPA a fost confirmată la un porc dintr-o
gospodărie din Rotopăneşti, comuna Horodniceni. Proprietarul anunţase
autorităţile sanitare veterinare la primele manifestări suspecte, cele 4
porcine din exploataţie fiind achiziţionate în luna februarie, în condiţii
legale. În comună s-a întrunit comitetul local pentru situaţii de urgenţă şi, cu
toate că nu prezentau semne clinice de îmbolnăvire, ucise au fost şi celelalte
3 animale. În exploataţie s-a procedat la dezinfectare, cadavrele animalelor au
fost îngropate „în loc indicat”, respectându-se prevederile manualului
operaţional privind pesta porcină africană, iar gospodarul urmează a fi
despăgubit în conformitate cu reglementările în vigoare. „Ne pare rău de faptul
că, din cauza acestei boli, încet-încet, pusă în pericol este o tradiţie de sute
de ani, aceea de sacrificare a porcilor înaintea Sărbătorile de iarnă” arată
şeful DSVSA Suceava. Gospodăriile au fost catagrafiate, s-a instituit zonă de
protecţie pe o rază de 3 km, în timp ce zona de supraveghere se întinde pe o
rază de 10 km, în comunele Horodniceni, Cornu Luncii, Mălini, Cumpărătura şi
Moara. Totodată, proprietarii de suine sunt informaţi asupra importanţei
alertării medicului veterinar de circumscripţie, la primele semne de
manifestare a bolii. În continuare, căutată este sursa virusului, agricultorul
bănuind că aceasta ar fi porumbul adus recent de la câmp sau un eventual
contact cu vulpi, corbi ori câini sălbăticiţi, în condiţiile în care grajdul animalelor
nu este îngrădit corespunzător. Dr. Mihai Voloşeniuc recomandă crescătorilor să
nu viziteze coteţele vecinilor, să nu
meargă la pădure, iar când intră la porcii din gospodărie să îmbrace un halat
şi să încalţe cizme de cauciuc curăţate. La fel, este necesar ca animalele
domestice să fie închise în grajduri, astfel încât să fie evitat contactul cu cele
sălbatice. Totodată, primăriile ar trebui să ia măsuri împotriva câinilor
sălbăticiţi, „care creează multe probleme”. De altfel, zilele trecute, pe raza Fondului de Vânătoare Pătrăuţi, o patrulă de
jandarmi a descoperit leşul unui mistreţ. Pe probe prelevate de pe acesta se
fac analize, caninele fără stăpân putând fi unul dintre vectorii de transmitere
a infecţiei cu virusul PPA din mediul silvatic în gospodăriile populaţiei. „Prudenţă,
responsabilitate maximă şi colaborare cu medicii veterinari, acestea sunt
imperativele momentului” a reliefat dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv
al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.
Reamintim că la finele lunii
septembrie, iar apoi la începutul lunii octombrie, în municipiul Fălticeni au
fost declarate un focar principal şi un focar secundar de infectare cu virusul
pestei porcine africane în două gospodării distincte ale unor proprietari rude
gradul întâi.