Cu proiecte de 500 de milioane de
euro în portofoliu
Birocraţie mare la constituirea
Zonei Urbane Funcţionale
>Regulile s-au schimbat în timpul jocului, obligatorie
fiind revizuirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU)
>„Această documentaţie are un regim de avizare
destul de lung (...), dar sunt optimist” spune primarul Lungu
Mergem mai departe cu acest
proiect, Zona Urbană Funcţională (ZUF) 2021-2027. Afirmaţia aparţine lui Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava, care informează că, după o perioadă de
aşteptare, Asociaţia Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava” a fost
înregistrată de către Judecătoria Suceava. „Avem, în sfârşit, certificatul emis de
Judecătoria Suceava, de înscriere a persoanei juridice” subliniază Lungu. Pe de
altă parte, primarul Sucevei face cunoscut că între timp regulile s-au
schimbat, impusă fiind actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană
(SIDU). „Suntem la faza de aprobare a documentaţiei. Sigur, s-au schimbat
regulile, iar această documentaţie are un regim de avizare destul de lung. Acum
suntem la vizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Există şi alte avize pe
care trebuie să le obţinem, dar sunt optimist că în acest an vom aproba actualizarea
strategiei de funcţionare la nivelul ZUF, în aşa fel, încât să fim pregătiţi să
putem merge mai departe, cu proiectele prioritare” precizează ocupantul fotoliului
administrativ din Areni. Conform edilului-şef sucevean, în portofoliu sunt
proiecte de aproximativ 500 de milioane de euro, inclusiv ale celorlalte
localităţi din componenţa Zonei Urbane Funcţionale. „Proiectele sunt discutate
în această strategie de dezvoltare urbană. Firma de la Bucureşti care
întocmeşte această documentaţie a luat legătura cu fiecare primărie în parte şi
s-au stabilit priorităţile la proiecte. Sperăm să aprobăm studiul de
actualizare a strategie de dezvoltare urbană în Consiliul Local Suceava, cât şi
în cele ale localităţilor componente. Vreau să cred că, până la sfârşitul
anului vom aproba aceste documente, astfel încât să ne pregătim pentru
accesarea efectivă de fonduri europene, anul viitor” a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava. Odată cu aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU)
urmează a se trece la promovarea primului proiect compatibil cu Planul Naţional
de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a celui de înfiinţarea a Transportului Metropolitan,
prin care ar urma să fie achiziţionat un nou parc de mijloace de transport
inter-localităţi. Pe lângă municipiul Suceava, ZUF are în componenţă oraşul
Salcea şi comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara,
Pătrăuţi, Şcheia.