Unităţi de învăţământ fără
asistenţă medicală în caz COVID
>Primăria aşteaptă acordurile Direcţiei de
Sănătate Publică şi Ministerului Sănătăţii pentru a angaja 13 medici şi 16
asistente
>„Ar trebui ca fiecare unitate
şcolară să aibă minim un asistent medical şcolar şi un medic” arată primarul
Ion Lungu
Primăria Suceava ar putea angaja 13 medici şi 16 asistente medicale, normativele
fiind stabilite prin Ordinul nr. 4629 din 13 august 2021. Primarul Ion Lungu
subliniază că necesitatea s-a ivit în
contextul general al insuficienţei personalului medical, nu numai la Spitalul
Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dar şi la unităţile de
învăţământ de pe raza reşedinţei de judeţ. În acest sens, adrese au fost
înaintate Direcţiei de Sănătate Publică şi Ministerului Sănătăţii, în vederea
prinderii în organigramă şi scoaterii la concurs a posturilor respective,
finanţate de Ministerul Sănătăţii. Potrivit şefului municipalităţii sucevene, la
acest moment medicii şi asistenţii medicali au în competenţă câte două-trei
şcoli, cele mai descoperite fiind unele grădiniţe care funcţionează pe lângă
centrele bugetare. „Este o problemă reală, chiar şi în cazul COVID, deoarece nu
toate unităţile de învăţământ au asistenţă medicală. Medicii sunt insuficienţi,
deservesc câte 2-3 şcoli, la fel şi asistenţii medicali. Aceştia sunt
repartizaţi pe centre bugetare şcolare care cuprind mai multe unităţi de
învăţământ. Discutăm, în mod special, de grădiniţele arondate pe lângă centre
bugetare, şi care, unele dintre ele, nu au vreun fel de asistenţă medicală. Ar
trebui ca fiecare unitate şcolară să aibă minim un asistent medical şi un
medic, dacă este posibil. Măcar asistenţii medicali să fie permanenţi, şi cu
câte un medic coordonator la centrele bugetare” a punctat primarul Sucevei.