Inspectorii de muncă au prins 14 suceveni care lucrau la negru
>Pentru muncă nedeclarată 9 angajatori au fost
sancţionaţi cu amenzi a căror valoare însumează 180.000 de lei
Nu mai puţin de 246 de controale au făcut, pe durata lunii trecute, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că, din total, 204 au vizat domeniul relaţiilor de muncă, iar 42 domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Descinderile inspectorilor de muncă suceveni s-au concretizat în descoperirea mai multor deficienţe, acestea fiind sancţionate contravenţional cu 102 de amenzi însumând 267.000 de lei. Conform şefului ITM, în luna octombrie 2021, pe linia relaţiilor de muncă, în urma celor 204 de acţiuni de control şi neregulilor constatate, aplicate au fost 71 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor ridicându-se la 249.500 lei. Butnariu subliniază că, depistate au fost 15 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, între acestea una al căreia contract individual de muncă nu fusese transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. De asemenea, 14 persoane au fost prinse în timp ce lucrau fără contract individual de muncă. Pentru muncă nedeclarată au fost sancţionaţi 9 angajatori, valoarea amenzilor date acestora totalizând de 180.000 lei. Conform şefului ITM Suceava, printre deficienţele frecvent constatate se numără, pe lângă cele deja amintite, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal, dar şi încălcarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor prestate. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cele 42 de controale s-au materializat în 31 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date cumulând 17.500 de lei. Romeao Butnariu, şeful Inspectoratului Tertorial de Muncă arată că principalele deficienţe constau în aceea că nu s-au comunicat şi cercetat evenimentele produse; nu s-a efectuat semnalizarea de securitate şi nu au fost asigurate dispozitive de protecţie colectivă. Totodată, lipseau instruirile pe linie de securitate şi sănătate în muncă, iar activitatea de acordare a primului ajutor era organizată necorespunzător. În cele din urmă, la intrarea în unităţi nu erau afişate reglementările cu privire la împiedicarea infectării cu SARS- CoV-2.