Comercializată printr-un
supermareket suceveană
Baghetă de pâine din
aluat congelat de import, contaminată cu oxid de etilenă
>„Judeţul Suceava are
suficienţi fabricanţi de pâine care fac livrările în 2-3 ore, şi nu sub formă
de produse îngheţate” arată dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA
>Oficialul sucevean recomandă
consumatorilor să se orienteze cu grijă asupra produselor achiziţionate,
susţinând că „România importă, zilnic, 20 de camioane de pâine congelată”
Patru alerte a avut în lucru şi soluţionat, cel mai recent, Direcţia
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava. Conform dr. Mihai
Voloşeniuc, director executiv al instituţiei sucevene, acestea au sosit prin Sistemul
european de alertare rapidă pentru alimente şi furaje „Rapid alert system for feed
and food”, având ca obiect maioneză cu oxid de etilenă, lămâi cu urme de
pesticide şi condimente contaminate cu mucegai, respectiv cu aflatoxine,
„substanţe secretate de către un micet”. Produsele s-au regăsit în unităţii de
desfacere cu amănuntul de toate mărimile, precum şi în depozitele din judeţul
Suceava. De regulă, în cazul acestora inspectorii sanitari veterinari trebuie
să se deplaseze efectiv în teren, pentru a face verificări şi a dispune
măsurile necesare. „Suntem, în continuare, bombardaţi cu alerte. Acestea sunt
greu de gestionat, întrucât trebuie verificate după o listă a companiei mamă. Se
fac verificări, se întocmesc procese-verbale, iar în funcţie de constatări,
produsele pot fi orientate înspre distrugere. Toate alertele au fost în lucru
şi, deja, majoritatea produselor sunt retrase de la comercializare” a precizat
şeful DSVSA. Dr. Voloşeniuc reliefează că, de cealaltă parte, supermarketurile şi
unităţile comerciale mari au propriul control intern, unul bine pus la punct,
loturile suspecte fiind identificate şi retrase rapid de la comercializare. Într-un
asemenea caz, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor a
fost alertată în legătură cu unele cantităţi de baghetă de pâine contaminată cu
oxid de etilenă, distribuită în reţeaua unui supermarket care funcţionează şi
în municipiul Suceava. „La baghetă este o mare problemă, pâinea fiind consumată
în aceeaşi zi. Astfel, există riscul ca lotul respectiv să nu mai poată fi
verificat în timp util, iar consumatorii să fie preveniţi imediat. Coca
congelată a fost adusă din import, iar pâinea fost coaptă în ţară. În ceste
circumstanţe trebuie de spus că judeţul Suceava are suficienţi fabricanţi de
pâine care, în 2-3 ore, fac livrările, şi nu sub formă de produse îngheţate” a
evidenţiat dr. Mihai Voloşeniuc,
director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţă
Alimentelor Suceava, adăugând că România importă, zilnic, 20 de camioane de
pâine congelată.