Inspectorii „Antifraudă” suceveni
Descinderi la firmele obligate să-şi conecteze casele de marcat în sistemul
naţional de supraveghere
>Nerespectarea obligaţiei este sancţionată cu
amendă cuprinsă între 8.000 şi 10.000 lei, excepţie făcând agenţii economici din
zone nedeservite de reţele de comunicaţii
Vizate sunt firmele în cazul cărora termenul limită de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale se apropie de expirare. „Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava atrage atenţia operatorilor economici încadrați în categoria contribuabililor mici şi mijlocii asupra termenului scurt, mai puţin de 60 de zile, până la care îşi mai pot îndeplini obligaţia de conectare a aparate de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF” se subliniază într-un comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava. Excepţie fac operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice, aceştia având obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere, respectiv a „formularului F4110). Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 8.000 şi 10.000 lei.