Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat 380.000 de
pachete ţigări în valoare de 4,45 de milioane de lei
>Aceştia au descoperit 56 de fapte penale de
contrabandă, precum şi 116 de ilegală a frontierei de stat
În primul semestrul semestru al anului 2021, la nivelul structurilor Inspectoratului Poliţiei de Frontieră din judeţul Suceava, au fost constatate infracţiuni de 197. Potrivit unei analize a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, cele mai multe, respectiv 116, sunt cele privind trecerea ilegală a frontierei de stat. Urmează, în ordine descrescătoare, 56 de fapte penale de contrabandă, 6 de fals şi uz de fals, 12 privitoare la circulaţia pe drumurile publice, precum şi alte 7 diverse infracţiuni. La acestea se adaugă 19 contravenţii, valoarea amenzilor date însumând 16.010 de lei. În urma acţiunilor specifice organizate, lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au confiscate 380.274 de pachete ţigări de provenienţă extracomunitară în valoare de aproximativ 4,45 de milioane de lei, cât şi alte bunuri, în special autoturisme, date în urmărire ca fiind sustrase, acestea din urmă fiind estimate la un total de 252.500 de lei. Conform sursei citate, în primele 6 luni ale anului 2021, prin punctele de trece a frontierei din judeţul Suceava au trecut 409.146 de persoane, dintre care 404.525 pe căile rutiere, pe la Siret, iar 4.621 prin Vicşani, în regim de transport feroviar. Totodată, în tranzit au fost 180.452 de mijloace de transport, adică 179.123 de autoturisme, prin PTF Siret, dar şi 1.329 de trenuri, prin PTF Vicşani. În zona de competenţă, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava participă, cu personalul şi mijloacele tehnice avute la dispoziţie, inclusiv la combaterea efectelor inundaţiilor, la obiectivele proprii şi, ulterior, în funcţie de solicitările primite, la asigurarea acţiunilor de intervenţie şi de sprijin.