Consiliul
Judeţean Suceava finanţează 22 de proiecte pentru activităţi non-profit
>După
o pauză de 1 an, cauzată de pandemie, de sprijin financiar însumând 530.000 de
lei au parte proiectele de asistenţă socială, acţiunile culturale şi activităţile
de tineret
Consiliul Judeţean Suceava sprijină cu finanţare nerambursabilă, din
bugetul propriu al judeţului, activităţile de nonprofit de interes judeţean. Licitaţia
a fost lansată în luna mai, proiectele fiind depuse de persoane fizice şi
persoane juridice fără scop patrimonial, respectiv de asociaţii şi fundaţii
care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350 din 2005 privind regimul
finanţărilor nerambursabile din fonduri publice. Aceasta după ce, în şedinţa
executivului judeţean de la sfârşitul lunii aprilie, fusese deja aprobat Programul
finanţărilor pe anul 2021. Conform unei informări a CJ, în competiţie au intrat
25 proiecte, dintre care 3 neeligibile, condiţii în care cu finanţare s-au ales 22 proiecte. Astfel, pe partea de asistenţă socială, fonduri au la dispoziţie 7
proiecte, cu un total de 280.000 de lei. În cadrul programelor, proiectelor şi
acţiunilor din domeniul cultural, în 6 cazuri se acordă finanţare în sumă de 100.000
lei, în timp ce pentru activităţile de tineret, 9 proiecte sunt sprijinite
financiar cu 150.000 de lei. În anul trecut, cu destinaţia acordării a
finanţărilor nerambursabile, Consiliul Judeţean Suceava a prins iniţial în
buget 2,32 de milioane de lei. Însă, pe 13 aprilie 2020, executivul judeţean
Suceava anunţa anularea procedurii de evaluare şi selecţie a proiectelor
depuse. Măsura survenea instituirii stării de urgenţă pentru prevenirea
răspândirii COVID-19, cât şi situaţiei epidemiologice de la acea dată. Atunci,
de suferit au avut programe adresate unităţilor de cult aparţinând cultelor
religioase; proiecte din domeniul „Sănătate”; acţiunile şi programele sportive;
programele, proiectele şi acţiunile din domeniul cultural, precum şi
activităţile de tineret. Ulterior, prin rectificarea bugetului de către
deliberativul judeţean, din economiile
de 2,32 de milioane de lei astfel, 1,12 milioane de lei au luat calea
cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, cazare şi masa personalului medical
propriu sau ale celui detaşat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel
Nou” Suceava. Diferenţa de 1,2 milioane de lei a fost alocată pentru acoperirea
sporurilor salariale ale personalului de specialitate medico-sanitar şi
auxiliar sanitar din unităţile sanitare care a participat efectiv la aplicarea
măsurilor de limitare a epidemiei de COVID-19.