Pentru finanţarea a 15
obiective de investiţii
Primăria Suceava va contracta
un credit de Trezorerie în valoare de 30 de milioane de lei
- „Nu se poate face dezvoltare fără
creditare” a declarat primarul Ion Lungu
Acum, gradul de îndatorare este de 14%, în derulare fiind
investiţii de 50 de milioane de euro
Primăria municipiului Suceava va lua, pentru o perioadă de 5 ani, un împrumut de 30 de milioane de lei, sumă cu
care va susţine financiar derularea a 15 importante obiective de investiţii de
pe raza reşedinţei de judeţ. Aceasta în baza Hotărârii de Guvern nr.83 din 27
iulie 2021 prin care autorităţile administraţiei publice locale, precum şi
instituţiile publice, pot contracta
credite de Trezorerie cu dobânzi avantajoase. „Este un lucru bun, deoarece
aceste împrumuturi sunt, din punctul de vedere al dobânzilor, mai avantajoase
decât creditele de pe piaţă. La fel, un avantaj este că nu trebuie organizată
licitaţie, scurtându-se timpii până la folosirea efectivă a banilor” a reliefat
ieri, într-o conferinţă de presă. Astfel, finanţate ar urma să fie ruta
alternativă Suceava-Botoşani-8 milioane de lei; modernizarea Ştrandului Iţcani-8
milioane de lei; modernizarea Pieţei „George Enescu”-5 milioane de lei; reţeaua
de canalizare pentru apa menajeră de pe strada „Făgetului-1,6 milioane de lei; încălzirea
Bazarului-1,5 milioane de leI; alimentarea cu energie electrică a Autobazei din
Burdujeni-sat-1 milion de lei; modernizarea străzii „Lipoveni”-1 milion de lei;
introducerea gazelor naturale în Burdujeni-sat-800.000 de lei; amenajarea serei
floricole-600.000 de lei şi alimentarea cu energie electrică în cartierul
„Europa”-500.000 de lei. De asemenea, pentru drumuri şi alei în cartierul „Europa
se va aloca 400.000 de lei, la fel ca pentru modernizările străzii „Crângului”,
străzii „Ştefan Luchian”, străzii „Emil Cora” şi Aleii „Jupiter”. Ion Lungu
spune că, pentru dezvoltare, la Comisia de împrumuturi de pe lângă Ministerul
Finanţelor Publice au cereri de creditare oraşe mari precum Oradea-100 de
milioane de lei, Târgovişte-50 de milioane de lei şi Turnu Severin-50 de
milioane de lei. Gradul de îndatorare al municipiului Suceava este de 14%,
Primăria vând în derulare investiţii în curs de derulare de 50 de milioane de
euro.