„Suntem aici, la
dispoziţia fermierilor suceveni!”
interviu cu Elena Claudia
Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, „gânduri,
în continuarea unui drum început în urmă
cu 10 luni”
>Doamna director, după
o perioadă de interimat, recent aţi luat concursul pentru funcţia de director
executiv al DAJ. Care sunt obiectivele dumneavoastră din această nou[ poziţie?
La acest moment, ne
concentrăm pe tot ceea ce reprezintă activitatea curentă a Direcţiei Judeţene
pentru Agricultură Suceava în relaţia cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale Astfel, suntem în plină activitate legată de plata recenzorilor şi recenzori-şefi.
Vorbim de un număr de 942 de persoane, Suceava fiind al doilea cel mai mare judeţ din ţară ca număr
de gospodării recenzate, respectiv peste 151.000. Pe această cale, mulţumim
tuturor celor implicaţi în această activitate, respectiv recenzorilor,
recenzorilor-şefi, primarilor, Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean şi,
nu în ultimul rând, colegilor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava. Pe
de altă parte, în această perioadă facem echipă cu colegii de la Agenţia de Plăţi
şi Intervenţii în Agricultură (APIA), în vederea evaluării producţiilor
obţinute de fermieri suceveni în cadrul Programului „Legume in sere şi
solarii”. Totodată, o acţiune importantă este cea de evaluare a pagubelor
produse culturilor agricole de fenomene meteorologice şi hidrologice
înregistrate în judeţul Suceava, pe suprafeţe care însumează puţin peste 300 de
hectare. La fel, identificate şi evaluate sunt şi pagubele cauzate de animalele
sălbatice, respectiv de urşi, proprietarilor de culturi şi de animale
domestice.
>Ce noutăţi aveţi
pentru agricultorii din judeţul Suceava?
La nivelul judeţului Suceava, am demarat o
activitate legată de digitalizarea
implementării Legii nr. 17 referitoare la vânzarea terenurilor din extravilan. Este vorba de o
aplicaţie care uşurează munca
desfăşurată, atât pe cea a primăriilor, cât şi a colegilor din Direcţia pentru Agricultură
Judeţeană. Pe această cale, adresăm rugămintea către primari să fie receptivi,
să înţeleagă importanţa demersului nostru, să lucrăm împreună, astfel încât
această activitate să fie mai uşor de implementat, ţinând cont şi de condiţiile
generate de pandemie. În acelaşi timp, în colaborare cu autorităţile locale suntem,
în faza de identificare a unei locaţii, în municipiul Suceava, în vederea
organizării a ceea ce se doreşte a fi
„Piaţa volantă de weekend”. Pe această cale, dorim să adresăm, atât
producătorilor locali, cât şi consumatorilor, invitaţia de a ţine aproape de Direcţia
Agricolă Judeţeană Suceava.
>Cum vine DAJ în
întâmpinarea fermierilor în perioada de tranziţie a proiectelor aferente PNDR?
Suntem decişi ca, în perioada
următoare, activitatea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava să vină
şi mai mult în sprijinul fermierilor suceveni. Iar când spun aceasta, mă refer,
în principal, la faptul că desfăşurăm, cu prioritate, activităţi suport în vederea
atragerii a unui volum cât mai mare de finanţare din totalul sumelor alocate perioadei de tranziţie a proiectelor
aferente Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). În acelaşi context,
derulăm cursuri de formare profesională şi, de asemenea, acordăm consultanţă în
vederea constituirii cooperativelor şi grupurilor de producători. La acest
moment, pe lângă cele 13 deja existente în judeţ, avem desfăşurare proceduri pentru
înfiinţarea a încă 3 grupuri de producători. Simultan, sprijinim demersurile întreprinse
pentru recunoaşterea produselor tradiţionale, oferind consultanţă în scopul
recunoaşterii ca produse montane. Toate cele menţionate reprezintă condiţii
suplimentare care vor constitui în punctaj suplimentar pentru selectarea şi,
ulterior, finanţarea proiectelor sucevene.
>Din
câte cunoaştem, în ultimul timp DAJ manifestă o deschidere sporită înspre
colaborarea cu USV, dar nu numai.
Dincolo
de disponibilitatea totală în
relaţia cu fermierii, promovăm o
mai mare deschidere pe linia colaborării cu alte instituţii. Direcţia pentru
Agricultură Judeţeană nemaiavând
personal în teritoriu, în primul rând, intenţionăm să consolidam relaţia
cu autorităţile administraţiei publice locale, acestea reprezeentând principalul
nostru canal de comunicare cu fermierii. În atenţia noastră sunt inclusiv agenţii
economici care desfăşoară activităţi în domeniul agroalimentar. În acest sens, discutăm
pe marginea unei colaborări cu Facultatea de Ingineria Electrică şi Ştiinţa
Calculatoarelor a Universităţii „Ştefan cel Mare”, studenţii acesteia, primind
recent, diplome onorifice pentru activitatea de
voluntariat desfăşurată. Astfel, urmărim realizarea gratuită şi punerea la
dispoziţie de către cei de la USV a unei pagini web care să intermedieze între
oferta producătorilor şi cererea de pe piaţă. La fel, în curs de perfectare
este şi protocolul de colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Administraţie Publică, în ceea ce priveşte proiectul derulat la nivelul
acesteia, „Port cultural”, în care DAJ
este implicată pe partea de „piaţă locală”, gastronomie şi culegerea de reţete
culinare autentice. Tot în acelaşi spirit, ne propunem o colaborare cu
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Facultatea de Industrie Alimentară a USV, pe linia
educării tânărului consumator şi, eventual, şi cu liceele cu profil alimentar
şi economic (specializarea alimentaţie publică), în intenţia organizării unui
concurs de identificare de reţete tradiţionale. De altfel, avem un protocol de
colaborare avem cu Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor.
>În
loc de încheiere, care este mesajul dumneavoastră către producătorii suceveni?
Întrucât
am vorbit despre educarea consumatorului, trebuie să menţionăm faptul că avem în prim-plan şi „o
educare“ a producătorului agricol, în contextul noilor condiţii impuse de
viitorul „Green Deal”, aflat, în
proporţie de 25-30%, sub condiţii de agromediu. În acest sens, avem în vedere
consilierea, în special a legumicultorilor şi pomicultorilor din zonă, cu
privire la noile tehnologii, care
trebuie să fie cât mai „prietenoase cu consumatorul”. În final, mesajul pe care
ne dorim să îl transmitem, este că: suntem aici, la dispoziţia fermierilor suceveni! Suntem deschişi la
colaborare cu toate autorităţile publice locale, hotărâţi să identificăm soluţii!