08 august 2021

 

Inspectorii sociali suceveni au descoperit plăţi necuvenite de peste 3 milioane de lei  

>De la 2.165 de beneficiari pe nedrept, AJPIS mai are de recuperat peste aproximativ 2,7 milioane de lei

Prin utilizarea accesului la bazele integrate, în primul semestru al anului 2021 Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţiei Socială Suceava a identificat plăţi necuvenite în valoare de 3,22 de milioane de lei. Aceasta potrivit unei raportări a instituţiei sucevene, conform cărei identificarea celor care au primit pe nedrept beneficii de asistenţă socială s-a făcut prin verificări încrucişate ale informaţiilor la care AJPIS are acces, respectiv la cele din „Declaraţia 112”, Registrul Electronic de Evidenţă a Salariaţilor (Revisal), „Evidenţa populaţiei”, „Patrimve”, precum şi la cele din  evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Casei Judeţene de Pensii (CJP).  Prin accesarea bazelor de date integrate, AJPIS urmăreşte şi reducerea sumele achitate necuvenit, acestea din urmă „fiind recuperate sau aflându-se în procedură de recuperare”. Astfel, conform sursei citate, pe 30 iunie 2021, soldul rămas era de 2,71 de milioane de  lei, bani care trebuiau returnaţi de către cei 2.165 de beneficiari „frauduloşi”. Intrând în categoria beneficiilor de asistenţă socială, în semestrul I al anului 2021, lunar s-au achitat, în medie, alocaţii de stat pentru 136.404 de copii, valoarea acestora fiind de aproximativ 193,40 de milioane de  lei. Alocaţii de plasament de 4,48 de milioane de lei s-au achitat către 1.153 beneficiari, iar alocaţii pentru susţinerea familiei, în sumă de 9,15 de milioane de  lei, s-au plătit  pentru 8.621 de beneficiari. Indemnizaţii de creştere a copilului şi stimulentul de inserţie au ajuns la 8.607 de suceveni, cu un total de 88,91 de milioane de lei. Drepturile şi indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi, în valoare de 70.82 de milioane de lei, au fost orientate înspre 22.680 de beneficiari. De venit minim garantat au avut parte 6.557 de suceveni, pentru care s-a plătit totalul de 11,90 de milioane de lei.  În primele 6 luni ale anului 2021, pentru 37 de refugiaţi, prin Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţiei Socială Suceava s-au plătit ajutoare în sumă de 56.160 lei.