Stagiu de formare în „Jurnalism antreprenorial”, la
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de
Cultură a Studenților din Suceava, în parteneriat cu Reprezentanța Organizației
Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și Orientală,
organizează, în zilele de 10 și 11 mai 2021, o primă sesiune de formare în „Jurnalism
antreprenorial”. Proiectul constă în formarea de studenți
în jurnalism și/sau de jurnaliști, precum și de cadre didactice și a altor
formatori, în domeniul creării unui organ mass-media. Potrivit unui comunicat
de presă al USV, obiectivul principal al proiectului constă în promovarea
creării de media independente și urmărirea unor inițiative concrete ca urmare a
acestui stagiu de formare. Stagiul se va desfășura pe durata a două zile și
jumătate și va permite abordarea unor subiecte diverse, precum: contextul
global privind mass-media, lipsa lor cronică de resurse, cu exemple; mass-media
locale, cadrul economic și politic, ținta sau țintele potențiale; ce tip de
mass-media? print/online, audiovizual; ce format?: periodicitate, suport, ergonomie,
grafism; ce model economic?: parteneriate, abonamente, donații, publicitate; a
gestiona o structură: furnizori, contabilitate; resurse financiare paralele: intervenții
punctuale în mass-media locale, mediere pentru diverse instituții, învățământ
etc.; ce surse de informare și de inspirație să urmezi: site-uri, bloguri; o
parte „de introspecție”: de ce să îți dorești să creezi un organ mass-media? ce
evoluție să-i imprimi?. Stagiul de formare în „Jurnalism antreprenorial”
se va desfășura în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel
Mare” din Suceava, în zilele de 10 și 11 mai 2021, între orele 9:00-12:30 și
14:00-17:00, și va fi asigurat de Asociația Regard, o asociație românească ce administrează organismul de presă Regard
(www.regard.ro). Președintele acesteia, Laurent Couderc, este
jurnalist cu 20 de ani de vechime. De trei ani, este lector invitat la
Facultatea de Jurnalism a Universității din București, unde predă modulul
„Jurnalism antreprenorial”.