La ofertă de peste 67.000 de lei
Primăria Suceava scoate
la licitaţie lichidarea căpuşelor
- >„O primă stropire împotriva
căpuşelor o vom face în spaţiile publice aparţinând municipalităţii” anunţă primarul Ion
Lungu, menţionând că stropirile vizează locurile de joacă, parcurile şi zonele
de agrement
Pentru acţiunile de
dezinsecţie în locurile de publice de pe raza reşedinţei de judeţ, Primăria
municipiului Suceava pune la bătaie, din bugetul local, o sumă de 67.680 de lei.
Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene, a făcut public, într-o conferinţă de
presă, că operaţiunile de combatere chimică a căpuşelor vor viza locurile de
joacă pentru copii, parcurile din toate cartierele urbei, precum şi zonele de
agrement. „În această perioadă sunt făcute fel de fel de sesizări privind
intervenţiile la dezinsecţii, dezinfecţii şi deratizare, dar mai ales pentru
căpuşe. De aceea, Primăria municipiului Suceava a organizat selecţie de oferte,
procedura fiind încă în derulare” precizează edilul-şef sucevean. Între timp, la Unitatea de Primire a Urgenţelor a
Spitalului Judeţean de Urgentă „Sfântul Ioan cel Nou” s-au prezentat aproape mai
mulţi suceveni, aceştia solicitând intervenţie medicală, după ce au acuzat că
au fost victima „muşcăturii” căpuşelor. Căpuşele sunt insecte parazite care populează suprafaţa
corpului, majoritatea găsindu-se pe tegumentele sau în blana mamiferelor, pe
pielea păsărilor sau, mai rar, a reptilelor.
Căpuşele sunt paraziţi care se hrănesc cu sângele
gazdelor, cele mai multe cazuri apărând primăvara şi vara, până înspre toamnă.
Muşcăturile căpuşelor sunt neduroase, de aceea prezenţa lor nu este simţită de
către gazdă.