26 mai 2021

 

Pentru impulsionarea vaccinării

Linie de vaccinare la USV şi tombolă cu premii în vouchere de cumpărături, la „drive-thru”  

  • „Fac un apel la suceveni să se vaccineze, pentru că este singura soluţie de a scăpa de această pandemie, de a ne întoarce la normalitate”  a spus primarul Ion Lungu
  • În perioada 31 mai-1 iunie vor fi vaccinaţi tinerii cu vârsta între 16 şi 18 ani, de la începutul lunii angajaţii Primăriei revenid la munca într-un singur schimb

Primăria municipiului Suceava, în colaborare cu conducerea instituţiei academice din reşedinţa de judeţ, şi cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică, va deschide o linie de vaccinare la Universitatea „Ştefan cel Mare”.  Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă, de către primarul Ion Lungu, care a precizat că vaccinaţi vor fi atât studenţii care dau examene în sesiunea de vară, cât şi tinerii care se vor înscrie pentru admiterea în viitorul an universitar la USV. „Am avut o discuţie cu domnul rector Popa, şi am hotărât, şi cu avizul DSP, să transferăm un flux de vaccinare de la Colegiul Naţional <Ştefan cel Mare> la Universitate, în perioada 31 mai-31 iulie, pentru studenţii care au sesiune, cât şi pentru cei care vin să se înscrie. Sperăm ca, astfel, să îmbunătăţim rata de vaccinare din municipiul nostru”, a spus Lungu.  Şeful municipalităţii sucevene este recunoscător şi conducerii Shopping City Center, care a decis să răsplătească pe cei care se vaccinează „drive-thru” în parcarea complexului comercial din Lunca Sucevei. „Ţin să mulţumesc directorului general Mircea Petrariu, care iniţiat un lucru foarte bun acolo. Shopping City acordă, săptămânal, la tombolă, câte 100 de vouchere de câte 50 lei, pentru persoanele care vin să se vaccineze” a precizat edilu-şef sucevean. Lungu a ţinut să sublinieze că în pregătire este activitatea de vaccinare a tinerilor cu vârsta între 16 şi 18 ani, în acest sens încheindu-se deja contract cu DSP pentru perioada 31 mai-1 iunie. Totodată şeful executivului municipal informează că „se încearcă revenirea la normalitate” şi în cadrul Primăriei. „Până acum, noi am lucrat în două schimburi, pentru a respecta, cât de cât, regulile de prevenirea COVID. Începând cu data de 1 iunie, printre-o dispoziţie de primar, se va lucra într-un singur schimb, astfel încât să avem eficienţa scontată”, a declarat Lungu. În municipiul Suceava, procentul de vaccinare ajuns la 33,03%, cu 33.053 de persoane inoculate, dintre care 23.089 cu rapel. „Fac un apel la suceveni să se vaccineze, pentru că este singura soluţie de a scăpa de această pandemie, de a ne întoarce la normalitate, de a beneficia de toate restricţiile ridicate” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.