La
Universitatea „Ștefan cel Mare”
„Primăvara
inovării limbii franceze”
- >La a
IV-a ediţie, stagiul de formare îşi propune dezvoltarea competențelor studenților
și profesorilor de limba franceză, „în dialog cu formatori francofoni
experimentaţi”
În perioada 10-15 mai 2021, va avea loc ediția a patra a stagiului de
formare destinat profesorilor de limba franceză „Primăvara inovării limbii franceze”/„Printemps
de l’Innovation du français” (PIF). Tema stagiului este „Practici inovatoare în
predarea limbii franceze”, acesta fiind organizat de Asociația Română a
Profesorilor Francofoni, Filiala Suceava, în colaborare cu Universitatea „Ștefan
cel Mare”, Centrul de Reușită Universitară Suceava (CRU), Alianța Franceză din
Suceava şi Inspectoratul Școlar Județean. Conform unui comunicat de presă al
USV, ca în fiecare an, stagiul constituie „un prilej pentru toţi participanţii
de a intra în dialog cu formatori francofoni
experimentaţi, care vor interveni în cadrul atelierelor de formare
propuse”. Încă de la prima sa ediție, inițiată în 2017, de către ARPF și MOddou
FLE, stagiul își propune, ca obiectiv principal, dezvoltarea competențelor
profesionale ale studenților și profesorilor de limba franceză prin schimburi
de experiențe inovative și prin promovarea unor practici pedagogice moderne și
motivante. Programul stagiului, care în
acest an va fi organizat on-line, va include trei părți distincte: o masă
rotundă pe tema mijloacelor numerice utilizate la ora de limba franceză; 6
ateliere de formare susținute de specialiști francofoni în didactica limbii
franceze; o prezentare de edituri franceze însoțită de o tragere la sorți a
unor premii constând în manuale, reviste și alte materiale didactice destinate
predării limbii franceze. Stagiul de formare este susținut, ca în fiecare an,
de Agenția Universitară a Francofoniei, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la
București, Centrul de carte străină „Sitka”, editurile Hachette, Didier, CLE
International, precum și de revista „Le Français dans le monde” care vor oferi
participanților cărți, manuale numerice și abonamente la publicații de
specialitate.