18 mai 2021

 

Primăria Suceava a câştigat un proces de 20 de milioane de euro cu Unicom Holding, furnizorul de huilă de la fosta Termica

  • „Ne-a trecut glonţul pe la urechi” arată primarul Ion Lungu, specificând că la ultimele 3 termene a pledat personal în instanţă şi că a fost convingător

Primăria municipiului Suceava a câştigat, la Curtea de Apel Iaşi, procesul prin care Unicom Holding Voluntari pretindea, printre altele, ca din bugetul local să fie achitate sumele neonorate de societatea comercială Termica Suceava, în contul huilei furnizate de compania.  „Ne-a trecut glonţul pe la urechi cu aceste procese interminabile.  Dacă pierdeam, trebuia să plătim 20 de milioane de euro. La ultimele 3 termene am fost personal şi am pledat în instanţă, şi cred că am avut putere de convingere, să arătăm că este o problemă obiectivă, o problemă de sistem” iterează edilul-şef sucevean, adăugând că este vorba despre o speţă similară cu cea din municipiul Botoşani. De precizat este faptul că în mai 2013, deci în urmă cu 8 ani, Unicom Holding proceda la blocarea conturilor Termica pe motiv că aceasta din urmă nu respectase graficul de eşalonare a 15 milioane de lei, contravaloare a huilei furnizate către producătorul de energie termică. La acea dată, primarul Ion Lungu spunea că Primăria contractase de la Ministerul de Finanţe un credit de 12 milioane de lei, înspre societatea din Lunca Sucevei fiind orientat un total de 29,5 milioane de lei, iar respectivele „chestiuni trebuie  rezolvate cu conducerea societăţii de termoficare”. În iunie 2014, Unicom Holding - la acel moment cel mai mare creditor al Termica în insolvenţă  se opunea organizării licitaţiei pentru concesionarea serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice.

  • Municipiul Suceava avea 100 de procese cu Termica, anul trecut câştigând unul de circa 2 milioane de euro, iar altul 8 milioane de euro

Lungu reliefează că problemele din sistemele centralizate de termoficare au la origine o hotărâre de guvern prin care, pe fondul negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană, centralele electrice de termoficare (CET) au fost transferate la administraţiile publice locale. „Primăria nu avut nicio vină că i-a fost băgată pe gât această Termica în februarie 2002, când, în fapt, Consiliul Local a aprobat hotărârea că este de acord cu transferul abia în aprilie 2002. Deci, din start a fost un act ilegal, iar în instanţă a contat şi aceasta, dar şi informaţiile din celelalte speţe pe care le ştiam. Am avut acest mare avantaj, că am fost din acest film. În 2002, când eram consilier local am votat împotriva preluării CET. Am spus că Termica va fi o piatră de moară de gâtul Consiliului Local şi am avut dreptate” reliefează primarul municipiului Suceava, menţionând că Primăria Suceava a câştigat 4 procese consecutive la Piatra Neamţ, Cluj, Bacău şi Iaşi, iar „dacă nu eram atenţi ajungeam în situaţia de la Botoşani”. La sfârşitul lui 2020, Ion Lungu informa că municipiul Suceava are o 100 de procese cu Termica, în 23 iulie a  anului trecut Primăria câştigând unul de peste 9 milioane de lei (circa 2 milioane de euro), iar pe 2 noiembrie, un altul de aproximativ 37 de milioane de lei (aproximativ 8 milioane de euro). Societatea comercială Termica a fost constituită prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 64 din 2002 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 80 din 2002, prin aport în natură şi numerar, în baza HG nr.104 din 2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termificare din domeniul privat al statului şi din patrimoniul societăţii comerciale „Termoelectrica” în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, precum şi în conformitate şi cu OUG nr. 78 din 2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termificare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale, aprobată prin Legea nr.643 din 2002. Pe 30 iunie 2015, Tribunalul Suceava a dispus intrarea în procedura de faliment a societăţii comerciale Termica Suceava, desemnând drept lichidator judiciar provizoriu pe practicienii în insolvenţă MGA Insolvency SPRL Suceava şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL.