Ansamblul folcloric
„Arcanul” al USV este susţinut cu 40.000 de lei din bugetul Sucevei
- >Tenisul de câmp de al Clubul sportiv „Select” se alege cu
o finanţare de la 100.000 de lei
Consiliul Local al
municipiului Suceava a aprobat, în şedinţa ordinară a lunii mai, rezultatele
celei de a doua sesiuni de evaluare şi selecţie a proiectelor în vederea
acordării finanţărilor nerambursabile, aferente anului 2021, pentru domeniile
sport şi cultură-educaţiei. Astfel, în cadrul Programului „Promovarea sportului
de performanţă”, Clubul sportiv „Select” Suceava primeşte, pentru tenis de
câmp, 100.000 de lei. De cealaltă parte, la subdomeniul ansambluri
folclorice de copii şi tineret,
Asociaţia cultural-educativă „Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel mare”
Suceava se alege, din bugetul local, cu suma de 40.000 de lei. Deczia s-a luat
după ce Comisia de evaluare şi selecţie a analizat cele două proiecte, acestea fiind
la a doua prezentare. Potrivit legislaţiei în vigoare, finanţările nerambursabile
se acordă, pe bază de proiecte, din fondurile publice pentru activităţi non‑profit
de interes local. Beneficiari ai finanţărilor nerambursabile din bugetul
municipiului Suceava sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial,
inclusiv asociaţiile, fundaţiile sau cultele religioase. Susţinerea financiară
a sportului cu bani din bugetul local se face în baza Regulamentului privind
regimul finanţărilor nerambursabile aprobat de consilierii suceveni în
conformitate cu ultimele modificări aduse Legii educaţiei fizice şi sportului
nr. 69/2000 şi se acordă după ce comisia de evaluare şi selecţie stabileşte
câştigătorii competiţiei. Programul anual
al finanţărilor nerambursabile din fondurile publice ale municipiului Suceava
pentru anul 2021 a fost aprobat prin HCL nr. 27 din 25 martie 2021.