În Suceava
Săptămâna viitoare începe
montarea staţiilor moderne de îmbarcare-debarcare a călătorilor
>Cele 38 de module noi vor afişa reclame, fiind dotate cu
totemuri laterale, cât şi cu porturi USB
Începând de săptămâna
viitoare, în municipiul Suceava vor fi montate noile staţii de aşteptare a
mijloacelor de transport în comun. Anunţul este făcut de către primarul Ion
Lungu, care precizează că noile amenajări destinate adăpostirii călătorilor au
culoarea verde, la fel ca a autobuzelor electrice ale Diviziei electrice a
societăţii Transport Public Local (TPL). „Aşa după cum mai anunţat, toate
staţiile de autobuz vor fi modernizate. Acestea vor fi montate de către firma
din Deva care a câştigat licitaţia, fiind verzi, pentru că suntem oraş verde. Sunt
din material solid, iar eu zic că vor fi unele arătoase” a subliniat Ion Lungu,
primarul Sucevei. Lucrările au loc în cadrul Proiectului „Sistem
integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava”, al căror obiect
sunt 54 de staţii îmbarcare-debarcare care intră în modernizare. Achiziţionate
vor fi 38 de module pentru adăpostirea călătorilor, acestea fiind dotate cu bănci
pentru călători, cu totemuri laterale şi porturi USB, permiţând şi afişarea de
reclame. Proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în
municipiul Suceava” este cel mai important proiect cu fonduri europene al
Primăriei Suceava, însumând 116,189 de milioane de lei, echivalentul a circa 25
milioane de euro. Pe lângă dotarea parcului societăţii Transport Public Local
cu autobuze electrice, proiectul mai include amenajarea sediului Diviziei
electrice a TPL, componenta de echipamente și soft pentru dispecerat,
monitorizare a flotelor și sistemul de e-tiketing, modernizarea a 54 de staţii
de îmbarcare-debarcare a călătorilor şi reabilitarea străzii „Vasile Pîrvan”.