29 martie 2021

 

Primăria organizează licitaţiile de amenajare a reţelelor de utilităţi pentru Sala polivalentă a Sucevei 

>„Practic, în 2 ani de zile ar trebuie să se ridice această Sală polivalentă” susţine primarul Ion Lungu

Primăria Suceava demarează procedurile pentru introducerea reţelelor de utilităţi pe amplasamentul pe care va fi ridicată, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, Sala polivalentă din reşedinţa de judeţ. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că demersul survine aprobării finanţării obiectivului din municipiul Suceava, hotărârea de Guvern fiind publicată în Montorul Oficial al României. „Am demarat procedurile de aducere a utilităţilor. Întotdeauna am fost optimist, iar în măsura în care nu vor fi contestaţii la licitaţie, în acest an vom putea demara lucrările. Tocmai de aceea au început procedurile de introducere a utilităţilor” a evidenţiat şeful municipalităţii sucevene. Drept urmare, pentru alimentarea cu energie electrică banii au fost prinşi deja în bugetul local, în curs fiind demersurile pentru desemnarea firmei constructoare. În aceleaşi timp, întocmite sunt documentaţiile pentru reţelele de alimentare cu apă, reţelele de canalizare şi reţele de alimentare cu gaze naturale. „Sigur, cele mai importante sunt reţelele de alimentare cu energie electrică, inclusiv pe partea de organizare de şantier. După cu se ştie, o dată, cu aprobarea indicatorilor, termenul de realizare a construcţiei este de 24 de luni. Practic, în 2 ani de zile ar trebuie să se ridice această Sală polivalentă. Avem la dispoziţiei această perioadă să ducem în zonă toate utilităţile, dar în primă fază, urgentă este alimentarea cu energie electrică” a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Conform unei hotărâri a Consiliului local din iulie 2020, valoarea totală a investiţiei este 185,262 de milioane de lei, inclusiv TVA, echivalentul a peste 38 de milioane de euro. Sala polivalentă de la ieşirea din Suceava înspre Fălticeni va avea o capacitate de 5.000 de locuri, într-un imobil cu subsol, parter şi două etaje, cu o suprafaţă utilă de 25.000 de metri pătraţi. Aceasta va include două terenuri de sport complet echipate, sala propriu-zisă şi cea de antrenament, un spaţiu pentru recuperare medicală, spaţii destinate activităţilor culturale şi expoziţionale, 6 piste de bowling, spaţii tehnice şi grupuri sanitare, Totodată, în proiect este prevăzută şi o parcare cu 715 locuri, dintre care 6 pentru autocare.