Administraţia Finanţelor
Publice recomandă sucevenilor să se „înroleze” în SPV
>Serviciul oferă facilitatea
comunicării electronice a actelor, precum şi cea a obţinerii de înscrisuri
privind situaţiile financiară şi fiscală proprii
>În SPV erau înregistraţi 30.802
de utilizatori din raza AJFP Suceava, atât persoane juridice, persoane fizice,
cât şi alte entităţi
Pentru a beneficia de avantajele comunicării on line cu administraţia fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava recomandă contribuabililor persoane fizice şi celor persoane juridice să se înregistreze în „Spaţiul privat virtual”. Oana Violeta-Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP, informează că SPV este disponibil 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7, nu implică nici un cost, serviciul oferind posibilitatea depunerii electronice a declaraţiilor „212”, „204”, „208”, „230”, cât şi cea a solicitării diferite documente, precum situaţia obligaţiilor de plată; nota de plată; situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de angajatori; certificatul de atestare fiscală; adeverinţa de venit şi certificatul de cazier fiscal. Totodată, prin intermediul SPV, contribuabilii persoane fizice pot achita obligaţiile fiscale către buget, direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghișeul.ro. „Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice toate facilităţile comunicării electronice a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum și a altor informaţii şi înscrisuri în legătură cu situaţia financiară sau cea fiscală proprii” arată Oana Violeta Apetrea. Înregistrarea în SPV se face prin accesarea site-ului www.anaf.ro, în secţiunea: „Înregistrare în Spațiul privat virtual”- rubrica „Înregistrare utilizatori persoane fizice și juridice. Persoanele care deţin deja un certificat digital calificat înregistrat pe site-ul ANAF se pot autentifica în „Spaţiul privat virtual” cu ajutorul acestuia. „În condiţiile actuale, când este foarte importantă respectarea distanţării sociale, AJFP recomandă utilizarea serviciilor electronice, astfel fiind evitate deplasările, economisindu-se de timp şi resurse, şi, nu în ultimul rând, eliminându-se formularelor în format hârtie” spune Oana Violeta-Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP . Totodată, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, dar şi la cele ale serviciilor teritoriale, la dispoziţie sunt calculatoare în sistem self-service, asigurându-se inclusiv îndrumare în utilizarea serviciilor la distanţă. Pe 31 decembrie 2020 în „Spaţiul Privat Virtual” erau înrolaţi 30.802 de utilizatori din raza de administrare a AJFP Suceava, atât persoane juridice, persoane fizice, cât şi alte entităţi.