03 martie 2021

 

Foloase necuvenite de 60.000 de lei la primăriile din județul Suceava 

> Controlorii Camerei de Conturi au constat un prejudiciu de 5 milioane de lei cauzat bugetelor locale, recuperată operativ fiind suma de 770.000 de lei   

Camera de Conturi Suceava a avut, în 2019, 44 de acțiuni de audit financiar asupra conturilor de execuție bugetară, aceasta fiind executate la 41 de ordonatori principali de credite ai bugetelor locale, respectiv la Consiliul Județean Suceava, Primăria municipiului Suceava, dar și la cele din alte două municipii, 6 orașe 31 și comune. „Pentru realizarea acțiunilor de audit financiar, de conformitate și audit al performanței, efectuate în anul 2019, au fost supuse verificării 115 de entități publice de interes local, inclusiv ordonatori terțiari de credit finanțat din bugetul local, din totalul de 370 entități existente în aria de competență ”se subliniază în Raportul privind finanțele publice locale la Camerei de Conturi Suceava. Potrivit sursei citate, ponderea entităților verificate în totalul celor existente la nivelul județului Suceava este de 31,4%, auditații fiind 36,5% din ordonatorii principali de credite, imperativul verificării acestora „cel puțin odată la 3 ani”. Urmare a acțiunilor de control sau de audit desfășurate de lucrători specializați ai Camerei de Conturi Suceava, prețul estimat a abaterilor de la legalitate și regularitate depistate se ridică la 205,374 de milioane de lei. Acestea au condus la atragerea de venituri suplimentare cuvenite bugetelor locale 15,75 de milioane de lei. P de altă parte, prin eludarea prevederilor legale, bugetele unităților administrativ-teritoriale au fost prejudiciate cu 5,04 de milioane de lei, 60.000 de lei reprezentând foloase necuvenite, recuperate operativ fiind suma de 707.000 de lei.