Faţă de primul an pandemic
Scădere cu un sfert a încasărilor
din taxele şi impozitele de la agenţii
economici suceveni
- >Profitând de bonusul de 10 la sută acordat la plata
anticipată integrală a dărilor, populaţia a plătit cu peste 7 la sută mai mult
- >„Aşteptăm cu nerăbdare data de 31 martie, să vedem
dacă vom avea încasări măcar la nivelul anului 2020”, a spus primarul Lungu
Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava a prezentat, ieri,
situaţia comparativă a încasărilor din taxele şi impozitele locale
datorate de populaţie şi agenţii economici către vistieria comună a reşedinţei
de judeţ. Şeful executivului sucevean consideră că „veştile sunt puţin mai
bune” faţă de ce s-a petrecut în perioada corespunzătore a celui dintâi an al
pandemiei de COVID-19, dar nesatisfăcătoare, raportat la 2019. „Comparăm anul 2021 cu anul 2020. Dacă mergem
la anul 2019, referindu-ne la un an normal, evident că în casările sunt mult
mai mici. Să nu uităm că în anul 2020 deja era pandemie” a pus în vedere
Lungu. Astfel, până pe 15 martie 2021,
încasările au fost în sumă de 19,60 de milioane de lei, adică de 97,02% din nivelul
celor înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, cele de 20,20 de
milioane de lei. În acest an, intrările de la persoanele fizice sunt de 7,60 de
milioane de lei, reprezentând 107,19% din cele ale intervalului similar din
anul precedent, în valoare de 7,09 de milioane de lei. Edilu-şef spune că de
dorit lasă plăţile obligaţiilor agenţilor economici, acestea fiind de 3,80 de
milioane de lei, la nivelul de 75,05% din totalul achitat în perioada de
referinţă a anului 2020, unul de 5,82 de milioane de lei. „Sigur, lasă de dorit
acestea încasări. Aşteptăm cu nerăbdare data de 31 martie, să vedem dacă vom
avea încasări măcar la nivelul anului 2020, care, evident, a fost unul de
pandemie, iar plăţile au fost mai mici decât în 2019, care a fost un an nrmal” a precizat Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava.