Anul trecut
Regres la cheltuielile cu dezvoltarea
judeţului Suceava
>Nerealizări importante
s-au înregistrat atât la proiectele cu finanţare din fonduri externe
nerambursabile, cât şi la investiţiile proprii şi din Planul Naţional de
Dezvoltare Locală
În anul 2020, încasările la bugetul judeţului Suceava au fost realizate în
proporţie de 84,79% faţă de prevederile votate, în timp ce cheltuielile au avut
un nivel mai redus, respectiv cel de 72,50% din cele programate. „S-a
înregistrat un grad mai scăzut de realizare a indicatorilor prognozaţi la partea
de cheltuieli”, se reliefează în
Raportul preşedintelui cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor şi a
hotărârilor Consiliului Judeţean în anul 2020. Astfel, în cadrul secţiunii de
dezvoltare, care cuprinde atât proiectele cu finanţare din fonduri externe
nerambursabile în derulare, cât şi investiţiile proprii şi din Planul Naţional
de Dezvoltare Locală (PNDL), execuţia bugetară a fost de 2,40 de milioane de
lei, faţă de prevederile de 7,59 de milioane de lei. Conform sursei citate,
pentru obiectivele finanţate prin PNDL, din alocările prevăzute pentru anul
2020, execuţia a fost de 68%. În ceea ce
priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru
dotări a rămas necheltuită o sumă de 3,63 de milioane de lei, din finanţarea de
1,19 milioane de lei fiind solicitată suma de doar 69.725 de lei. La capitolul
reparaţii capitale susţinute din bugetul judeţean, faţă de 1,78 de milioane de
lei cu destinaţie construirea heliportului de pe terasa superioară a
Spitalului, alocată a fost o sumă de 451.603 de lei. La transferurile din
sursele proprii ale Consiliului Judeţean către Direcţia Judeţeană de Drumuri şi
Poduri, execuţia la partea de reparaţii curente şi investiţii a drumurilor judeţene a fost de una de 88%. În
Proiectul „Regiunea de Nord –Est. Axa rutieră strategică 1 Iaşi-Suceava”, către
judeţul Iaşi au fost prevăzute transferuri de aproximativ 1 milion de lei, cu
titlul de cheltuieli comune, plăţile efective fiind de 3.078 de lei. Nu în cele
din urmă, pentru executarea reţelelor de utilităţi şi de dotări
tehnico-edilitare din ansamblul de 30 de locuinţe de serviciu ANL pentru medici,
care se va construi în prejma Spitalul Vechi, cheltuită a fost suma de 294.028
de lei.