29 decembrie 2021

 

„Indiferent cât am vrea să fim de cârcotaşi”,

Suceava merge într-o direcţie bună

>evidenţiază Ion Lungu, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, cu prilejul bilanţul administraţiei publice locale din 2021, „unul dintre cei mai buni ani de după Revoluţie”   

Ion Lungu, primarul Sucevei, a prezentat ieri, într-o declaraţie de presă on line, realizările, cât şi nerealizările pe care Primăria capitalei de judeţ şi le-a trecut în cont în anul care tocmai este la final. „Eu cred că a fost un an bun, că lucrurile în municipiul Suceava sunt într-o direcţie bună. Încălzirea în oraş este asigurată, avansul la subvenţia pentru energia termică fiind plătit până în aprilie 2022. Avem cel mai mic preţ din ţară la gigacalorie, iar în anul 2021 am redus în trei rânduri preţul acesteia. La fel, relevante sunt clasamentele naţionale în care municipiul Suceava este pe locul al treilea în rândul oraşelor cel mai puţin poluate, şi pe al patrulea, la cel mai curat oraş şi la mărimea spaţiilor verzi. De amintit este şi titlul de excelenţă pentru gestionarea eficientă a deşeurilor, de la Asociaţia Municipiilor din România, care arată că - indiferent cât am vrea să fim de cârcotaşi-, lucrurile în municipiul Suceava merg într-o direcţie bună” a evidenţiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Şeful executivului din Areni reliefează că bilanţul pe anul 2021 este unul pozitiv, fiind „unul dintre cei mai buni ani de după Revoluţie”. Acesta este calificat drept unul al investiţiilor, al dezvoltării şi cu cea mai bună execuţie bugetară din deceniile postrevoluţionare. Astfel în vistieria municipală au intrat este 350 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 70 de milioane de euro. La capitolul realizări, Lungu a trecut, în primul rând, finalizarea proiectelor de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei; amenajare a Autobazei pentru autobuzele electrice; amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava; construirea grădiniţei din Burdujeni; reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Petru Muşat”; achiziţionarea a 22 de autobuze electrice de mici dimensiuni, precum şi încheierea proiectului „APLICAT”, de digitalizare a serviciilor executivului. La cele menţionate se adaugă şi proiectele susţinute cu alocări din fonduri proprii, cele de la Centrul de informare şi documentare al Colegiului Naţional „Petru Rareş”, Sera floricolă, Sala de gimnastică de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Piaţa agroalimentară de la Iţcani.          Primarul face referire şi la implementarea proiectelor europene în curs, respectiv la cel de construire a grădiniţei din zona centrală a municipiului, la Centrul multifuncţional din Iţcani şi cel de reabilitare şi modernizare a Colegiului Tehnic Alimentar, iar în stadiu avansat este modernizarea Pieţei Mici, finanţată din bugetul local. Lungu spune că progrese s-au făcut şi la proiectele zonelor de agrement Şipote şi Zamca, dar şi în ceea ce priveşte construirea parcărilor supraetajate de pe strada „Ştefan Tomşa” şi din cartierul Obcini. Printre multe altele, la bilanţul pozitiv edilul-şef sucevean mai adaugă contractul pentru alte 15 autobuze electrice de la firma poloneză Solaris; licitaţia pentru construirea parcului voltaic pe o suprafaţă de 30,4 hectare din Lunca Sucevei; investiţia de modernizare a ştrandului din Iţcani şi cea de introducere a încălzirii în Bazar. Evidenţiate sunt, în cele din urmă, sprijinirea financiară a ramurilor sportive şi unităţilor de cult, a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, precum şi sărbătorirea 10 de cupluri de aur. La capitolul nerealizări, Ion Lungu a trecut neîndeplinirea programului de asfaltări de pe raza oraşului, cauzată, în special, de lipsa forţei de muncă la firmele constructoare, precum şi neînceperea lucrărilor de extindere a reţelelor de gaze naturale în cartierul de pe dealul Mănăstirii, ca urmarea  întârzierilor din proiect, tot ca urmarea a deficitului mare de muncitori calificaţi. De asemenea, nu au fost finalizate lucrările din cartierul „Europa”, întârziere pricinuită de o lungă serie de contestaţii la licitaţiile pentru executanţii reţelelor de alimentare cu apă şi infrastructurii rutiere şi nu a fost semnat contractul de furnizare a a tabletelor şi laptopurilor, Suceava fiind pe lisata de rezervă a proiectului cu finanţarea europeană. Pe de altă parte, nu s-a reuşit implementarea proiectului de „canalizaţie cabluri”, întrucât la licitaţiile multiple nu s-a prezentat vreo firmă interesată.


 

Inspectorii DSVSA nu slăbesc seria controalelor în pieţe supermarketuri şi pensiuni turistice

>Consumatorii care constată nereguli sunt pot face sesizări, DSVSA asigurând permanenţă cu personal specializat 

Până pe 31 decembrie 2021, inspectorii sanitari veterinari suceveni continuă seria acţiunilor de control în carmangerii, măcelarii, pizzerii, cantine, unităţi de catering, restaurante, pensiuni care asigură masă cazaţilor, cofetării, patiserii, laboratoare, cafenele, hypermarketuri, supermarketuri, magazine alimentare şi în depozite alimentare. Anunţul este făcut de către dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, care, pune în vedere că, totodată, medicii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, precum şi cei ai circumscripţiilor sanitare veterinare verifică modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, cât şi în unităţile de procesare şi în cele de depozitare a alimentelor de origine animală. Potrivit şefului DSVSA, în toate pieţele agroalimentare, precum şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care este valorificată carnea şi alte produse de origine animală, este asigurat personal sanitar veterinar, cât şi permanenţa acestuia. Dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA arată că, la sediul instituţiilor sanitare veterinare, afişate sunt programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot înainta sesizări, dar şi locaţiile în care se face examenul pentru identificarea trichinella la carnea de porc. „În scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare, dar şi pentru protejarea sănătăţii consumatorilor, în echipe mixte cu alte organe, şi în limita competentelor  proprii, acţiunile comune vor viza inclusiv unităţile care produc, procesează, depozitează şi comercializează produse de origine animală” declarat dr. Mihai Voloşeniuc director executiv al  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

28 decembrie 2021


Lucrări de multe milioane de lei au rămas neexecutate pe drumurile judeţene sucevene

>„Contestaţiile de aproape 6 luni de zile ne-au făcut să semnăm contractele abia prin noiembrie” spune Gheorghe Flutur, preşedintele CJ, menţionând că, totuşi, înspre finalul lui decembrie înspre constructori au fost îndreptate sume consistente

Execuţia relativ nesatisfăcătoare a bugetului judeţului Suceava, mai ales în ceea ce priveşte cheltuielile, are explicaţii rezonabile, susţine Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliul Judeţean. Flutur spune că „neacoperirea” are „cauze foarte clare” şi „independente” de administraţia judeţeană. Astfel, în ceea ce priveşte drumurile judeţene, licitaţiile pentru atribuirea multianuală a contractelor au fost contestate, iar rezolvarea acestora a durat nu mai puţin de jumătate de an. În consecinţă, din acest motiv, „economia” în domeniul întreţinerii şi reparaţii curente la infrastructura rutieră de rang judeţean a atins 27 de milioane de lei. „Contestaţiile de aproape 6 luni de zile, pentru adjudecarea programelor multianuale, ne-au făcut să semnăm contractele undeva prin octombrie, noiembrie, însă pe viitor, în următorii ani, vom avea linişte din acest punct de vedere. Acolo am pus sume importante de bani şi o să avem grijă să cheltuim mai mult” reliefează şeful administrativului judeţean. Flutur ţine să arate că pe finalul lunii decembrie înspre constructori au fost îndreptate sume consistente, la executantul Axei rutiere Suceava-Dolhasca ajungând, spre exemplu, în contul lucrărilor făcute, aproximativ 15 milioane de lei. „Pe ultima parte a anului s-au redresat destul de bine inclusiv firmele care lucrează pe Axa Suceava-Iaşi. Acolo au fost nişte neînţelegeri între proiectanţi, consultanţi şi constructori. Le-am mediat, şi tocmai   s-a recuperat la plată circa 15 milioane de lei” explicat preşedintele Consiliului judeţean Suceava. O altă cauză a gradului redus de execuţie a părţii de cheltuieli a bugetului judeţean o constituie şi suspendarea unei plăţi de aproximativ 11 milioane de lei în contul transportului elevilor.  „Legat de transportul elevilor, este o chestiune de legislaţie, care s-a modificat. Aceasta nu a depins de noi şi va trebui reglementată anul viitor” a conchis şeful executivului. la începtul lunii decembrie, pe partea de venituri a bugetului judeţean execuţia era de 69%, iar la cheltuieli de 54%, însă Gheorghe Flutur apreciază că la acestea din urmă se va depăşi 70%, odată cu încheierea anului 2021.

 

Transportul metropolitan elimină microbuzele maxi taxi din Suceava şi localităţile învecinate  

>„Să nu creadă careva că, după va fi implementat acest proiect, vom mai avea aceste maxi taxi în funcţiune”  semnalează Ion Lungu, primarul Sucevei

Transportul intrajudeţean de călători va fi eliminat din municipiul Suceava şi localităţile învecinate reşedinţei de judeţ care fac parte din Zona Urbană Funcţională (ZUF) şi  din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan”. Afirmaţia a fost făcută de Ion Lungu, primarul Sucevei, după ce primarii unităţilor administrative în cauză     şi-au dat girul asupra întocmirii studiului de oportunitate aferent înfiinţării transportului metropolitan cu autobuze electrice între capital de judeţ şi localităţile limitrofe acesteia. „Un avantaj al implementării acestui tip de transport este acela că vom mai elimina din activitatea de maxi taxi din oraş. Le-am spus primarilor localităţilor care sunt în acest proiect, să nu creadă careva că, după se va implementa proiectul, vom mai avea aceste maxi taxi în funcţiune” a subliniat Lungu.

Edilul-şef recunoaşte că demersurile şi procedurile până la sosirea primului autobuz al viitoare companii de transport de călători sunt unele îndelungate, dar, chiar şi aşa, a notificat Consiliul Judeţean Suceava în vederea neacordării şi neprelungirii licenţelor de transport intrajudeţean pe traseele în cauză. „Am atenţionat şi Consiliul Judeţean, trimiţând notificări să nu mai fie prelungite licenţele de transport intrajudeţean, în măsura în care vom intra în funcţiune cu noul transport. Sigur, nu se întâmplă mâine, va mai dura 2 ani de zile până vin autobuzele. Mai întâi trebuie să se facă documentaţia, să vină ghidul solicitantului, iar mai apoi se fie semnat contractul de finanţare”  a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Pe lângă municipiul Suceava, Zona Urbană Funcţională (ZUF are în componenţă oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Şcheia. Asociaţia Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava” a fost înregistrată de către Judecătoria Suceava la începutul lunii noiembrie 2021.  


În 2021

Primăria Suceava a tras linie sub cinci proiecte cu finanţare europeană  nerambursabilă

>„Şi în acest an, am demonstrat că se întâmplă lucruri bune în municipiul Suceava” arată şeful municipalităţii sucevene

În acest an, în municipiul Suceava au fost finalizate 5 proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, informează Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ. Este vorba despre creşterea eficienţei energetice a sediului Primăriei, amenajarea Autobazei pentru autobuzele electrice, amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava, construirea grădiniţei din Burdujeni şi despre reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Petru Muşat”. Conform edilului-şef sucevean, la cele menţionate se adaugă şi proiectele susţinute cu alocări din fonduri proprii, respectiv Centrul de informare şi documentare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Sera floricolă, Sala de gimnastică de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Piaţa agroalimentară de la Iţcani. Potrivit şefului municipalităţii sucevene, în stadii avansate de implementare sunt proiectele europene de construire a grădiniţei din zona centrală a municipiului, Centrul multifuncţional din Iţcani şi cel de reabilitare şi modernizare a Colegiului Tehnic Alimentar. Tot în faze înaintate de execuţie sunt obiective finanţate din bugetul local, cum ar fi cele privind modernizarea Pieţei Mici, extinderea reţelelor de gaze naturale în Burdujeni-sat şi amenajarea rutei alternative Suceava-Botoşani. Primarul Lungu subliniază că licitaţii au fost adjudecate pentru amenajarea bazei sportive de tip I şi Sălii polivalente, contractele de finanţare urmând a fi semnate în cel mai scurt timp. Pe de altă parte, în cadrul Programului Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny” în proceduri este proiectul viaductului de pe ruta alternativă Suceava-Botoşani, creşa de pe Dealul Teodoreni şi cea din zona Cetăţii de Scaun. Nu în cele din urmă, potrivit şefului executivului sucevean, „paşi importanţi” s-au făcut în ceea ce priveşte proiectele zonelor de agrement Şipote şi Zamca, dar şi de construire a parcărilor supretajate de pe strada „Ştefan Tomşa” şi din cartierul Obcini. „Una peste alta, şi în acest an am demonstrat că se întâmplă lucruri bune în municipiul Suceava” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

 Suceava este printre puţinele judeţe libere de pestă africană la porcul domestic

>DSVSA a lichidat cele cinci focare de boală apărute încă din octombrie 2021, în Fălticeni, Horodniceni şi Păltinoasa

>Din martie 2022, ar putea fi stinse şi focarele la mistreţ, cele din Vatra Dornei, Valea Poienii, Pătrăuţi şi Poieni-Solca 

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a închis focarele de pestă porcină africană la porcul domestic. Directorul executiv dr. Mihai Voloşeniuc informează că este vorba despre cinci focare apărute începând cu luna octombrie 2021 în municipiul Fălticeni (2), comuna Horodniceni (2) şi în comuna Păltinoasa (1). 

„Acestea nu au putut fi stinse mai repede, deoarece, fiind localităţi relativ învecinate, cazurile au apărut din aproape, iar zonele de protecţie s-au întrepătruns,” a subliniat dr. Voloşeniuc, apreciind eforturile medicilor veterinari, dar şi ale crescătorilor de porci, care, prin măsuri de minimă securitate, au reuşit să împiedice  răspândirea bolii în întreg judeţul. Aceasta în condiţiile în care creşterea porcului în gospodării face parte din tradiţia populară, fiind, în acelaşi timp, pentru multe familii şi o sursă de asigurare a hranei.

>Pentru porcii morţi în gospodăriile sucevenilor s-au acordat  despăgubiri de aproximativ 20.000 de lei

Şeful DSVSA reliefează faptul că, prin urmare, judeţul Suceava devine cel de-al cincilea judeţ din ţară liber de pestă porcină africană la porcul domestic. La nivel naţional, în 2021, pentru porcinele căzute victime ale virusului pestei porcine africane au fost acordate, de la bugetul de stat, despăgubiri în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro. „Ne alăturăm şi noi celorlalte patru judeţe în care nu evoluează pesta porcină la porcul domestic” evidenţiază directorul executiv al DSVSA. În judeţul Suceava, deoarece virusul nu a pătruns în exploataţiile comerciale, pentru gospodăriile populaţiei s-au plătit compensaţii financiare  însumând în jur 20.000 de lei.  Active în judeţ rămân, în continuare, 4 focare de pestă porcină africană la mistreţ, cele de pe fondurile de vânătoare din zonele Vatra Dornei, Valea Poienii (Dolhasca), Pătrăuţi şi Poieni-Solca.  „Dar, şi aici avem veşti îmbucurătoare, şi sperăm să rămână la fel, întrucât din luna mai şi până acum nu a mai apărut niciun caz pozitiv. Astfel, dacă lucrurile evoluează bine, ne aşteptăm ca în luna martie 2022 să putem stinge şi primul focar la porcul sălbatic, cel de la Vatra Dornei. În cazul mistreţului, perioada de supraveghere este de 2 ani, fiind mai greu de controlat, în raport cu cele 30 de zile de monitorizare la porcul domestic” punctat dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

Primarul Ion Lungu lansează proiectul unui aqua park în Suceava

>„Eu consider că un municipiul care este reşedinţă de judeţ trebuie să aibă un aqua park pentru tineri, astfel încât să se poată merge la ştrand şi pe timp de iarnă” a explicat primarul Ion Lungu

Proiectul Aqua park a intrat pe traseul procedurilor de întocmire a documentaţiei aferente şi de obţinere a finanţării, anunţă Ion Lungu, primarul Sucevei. Obiectul face parte din Strategia turistică a municipiului Suceava şi urmează a fi amenajat în zona viitorului Complex sportiv al reşedinţei de judeţ. „Este un proiect important la care ţin. Lucrăm la caietele de sarcini, repartizată fiind o sumă de 200.000 de lei pentru adoptarea soluţiei tehnice, întocmirea stadiului de fezabilitate, stadiile geologice şi cele topologice, a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea cererii de finanţare” precizează edilul-şef sucevean. Lungu spune că a fost aleasă zona Complexului sportiv tocmai pentru ca acolo să aibă loc mai multe evenimente, astfel încât din veniturile obţinute să fie acoperite cheltuielile de administrare, iar subvenţiile din bugetul local să fie cât mai mici. Pe lângă la Sala polivalentă, pe o suprafaţă  aflată la ieşirea dinspre Suceava înspre Fălticeni, sunt în curs demersurile pentru construirea unui stadion de mici dimensiuni pentru antrenamente, dar şi a unuia mare, care să-l înlocuiască pe cel din Areni. De asemenea, importantă este posibilitatea ca investiţiile pentru asigurarea infrastructurii de utilităţi să se a facă o singură dată, la fel ca şi a accesul la o parcare de ordinul a 1.000 de locuri. „Nu este nici fel de întrecere cu cineva. Am văzut prin presă, cum că ar fi mai frumoasă la Botoşani sau la Gura Humorului. Eu consider că un municipiu reşedinţă de judeţ trebuie să aibă un aqua park pentru tineri, astfel încât să se poată merge la ştrand şi pe timp de iarnă” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Întrucât Complexul sportiv include şi un bazin olimpic, s-a considerat oportună şi amenajarea unui aqua park, finanţarea fiind disponibilă pe Axa 7 „O regiune mai atractivă. Fructificarea potenţialului economic local, cultural, turistic, recreativ. Turism, activităţi de recreere, activităţi sportive” a Programului Operaţional Regional (POR) 2021-2027.

23 decembrie 2021


Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean

„Anul viitor va fi un an cu mai mulţi bani pentru drumurile judeţene”

>„2021 a fost un an zbuciumat, dar, pe final, socotesc că a fost un an bun” a subliniat ieri, în ultima şedinţă a CJ, şeful executivului judeţean

Pe 5 ianuarie 2022, Consiliul Judeţean Suceava va semna contractele de lucrări pentru 5 drumuri judeţene. Anunţul a fost făcut ieri, de către preşedintele Gheorghe Flutur, în ultima şedinţă ordinară a deliberativului judeţean, acesta precizând că foarte importante sunt ultimul tronson din Panaci-Bilbor şi drumul Mălini-Borca. De asemenea, evidenţiază Flutur, pentru anul viitor au fost deblocate şi se va intra „motoarele turate şi mai tare”, în vederea accelerării lucrărilor, pe axa rutieră Suceava-Dolhasca, cât şi pe axa Suceava-Zahareşti-Dărmăneşti.  „2021 a fost un an zbuciumat, dar, pe final, socotesc că a fost un an bun, chiar dacă unul cu multe pregătiri de licitaţii” subliniat şeful executivului judeţean. Gheorghe Flutur precizează pentru anul 2022 au fost pregătite  proiecte aferente Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în cauză fiind alte 9 drumuri judeţene. „Anul viitor va fi un an cu mai mulţi bani pentru drumurile judeţene, pentru reparaţii curente şi întreţineri. Avem economii rămase din anul acesta, din cauza contestaţiilor, bani pe care îi reportăm pentru 2022. Am solicitat la Guvern şi la Ministerul de Finanţe, şi văd în buget este prinsă o sumă rezonabilă pentru drumuri, De aceea, cred că anul 2002 va fi un a foarte curajos pentru investiţii şi intervenţii în drumurile judeţene” a reliefat preşedinte CJ.

Gheorghe Flutur a mai menţionat că în curs sunt licitaţiile la proiectele pentru reţelele de alimentare cu apă şi reţele de canalizare din programul judeţean de 230 de milioane de euro din mai multe localităţi ale judeţului Suceava, „lucrări vor începe în forţă anul viitor”. „Nu vrem să avem măcar o primărie care să nu primească finanţare pe niciun proiect din programul Anghel Saligny, fie că este pentru apă, canalizare sau pentru gaze naturale Sunt foarte imprtante şi va trebui să ne zbatem pentru toţi primarii din judeţ” a conchis Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.  


Muncă nedeclarată în brutării şi în magazinele de pâine   

>Inspectorii de muncă au sancţionat 3 agenţi economici de profil, aceştia alegându-se cu amenzi însumând 22.000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat o campanie de controale la angajatorii cu activitate în fabricarea produselor de brutărie şi a celor făinoase, precum şi la firmele de comercializare cu amănuntul, în magazine specializate, a pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase. Romeo Butnariu, şeful ITM, subliniază că urmărite au fost identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, dar şi modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.  Antrenaţi în acţiune au fost 16 inspectori de muncă, iar în urma a 36 controale 3 angajatori s-au ales cu sancţiuni. Astfel, pentru munca nedeclarată, în baza neregulilor constatate, lucrătorii ITM au dat două amenzi însumând 20.000 de lei. Totodată, pentru alte încălcări ale legislaţii decât munca nedeclarată, valoarea amenzilor aplicate a fost de 2.000 lei. Printre deficienţele depistate în domeniul relaţiilor de muncă se numără primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; transmiterea cu întârziere în registrul electronic a situaţiilor de suspendare a contractelor individuale de muncă, dar şi  completarea registrului electronic cu date eronate sau incomplete. La acestea se adaugă lipsa, la obiectivul de lucru, a copiilor după contractele individuale de muncă; neevidențierea timpului de muncă prestat de către salariaţi; angajarea fără certificat medical, precum şi evidenţierea, contrară dispoziţiilor legale, a orelor de muncă. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au controlat 18 angajatori. Sancţionaţi cu 32 de avertismente au fost 16 agenţi economici. Conform inspectorului-şef Romeo Butnariu, controlorii au descoperit că nu au fost desemnaţi lucrătorii responsabili pentru acordarea primului ajutor, că activitatea de prevenire şi protecţie nu era organizată conform prevederilor legale, iar controlul medical periodic nu îi viza pe toţi angajaţii.


Cartierul pentru tineri de pe Dealul Tătăraşi va avea acces alternativ

>Lucrările la varianta alternativă costă aproape 1 milion de euro şi vor dura 21 de luni

Primăria municipiului Suceava a semnat contractul pentru proiectarea şi executarea obiectivului de investiţii „Ruta alternativă de acces în cartierul <Europa> şi lucrări de sistematizare verticală, drumuri, alei, trotuare şi căi de acces”. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu, potrivit căruia în valoarea acestuia este de 4,83 milioane de lei fără TVA. Conform primului gospodar al urbei reşedinţă de judeţ contractul a fost parafat cu câştigătorii licitaţiei, respectiv cu societatea comercială Casa Design Gura Humorului, în calitate de lider al asocierii, şi în numele firmei Mabas, având calitatea de asociat pentru partea de proiectare.

„Durata de realizare a contractului este de 21 luni, dintre care 3 luni pentru proiectare” a declarat Ion Lungu, menţionând că întârzierea cu care contractul pentru proiectarea şi execuţia Rutei alternativă acces în cartierul „Europa” a fost semnat este cauzată de timpul necesar pentru finalizarea contestaţiilor.

Reamintim că, la începutul anului 2016, Primăria municipiului Suceava lansa în Sistemul de Achiziţii Publice (SEAP) documentaţia pentru desemnarea constructorului infrastructurii rutiere din noul cartier pentru tineri „Europa”. În acea etapă, pe Dealul Tătăraşi urmau a fi amenajate parcări şi covoare asfaltice pe străzile „Paris”, „Viena”, „Madrid”, „Londra” şi „Berlin”.  Primele delimitări în noul cartier „Europa”, destinat tinerilor  în vârstă de până la 35 de ani, au fost făcute  pe 9 mai 2012,  de Ziua Europei.  La acea dată, municipalitatea a repartizat 142 de loturi de casă pe Dealul Tătăraşi, primarul Ion Lungu declarând că denumirea atribuită cvartalului vine ca o recunoaştere pentru finanţărilor europene accesate de la Uniunea Europeană.    

21 decembrie 2021


Ion Lungu, primarul Sucevei

„Se eliberează 30 de locuinţe ANL într-un an de zile, şi nu reuşim să le repartizăm”

>Nu mai există „presiunea” din anii din vremurile cu mii de dosare, iar în aşteptarea unora „mai bune”, solicitanţii refuză locuinţele rămase libere, susţine  edilul-şef

>În februarie 2021, 371 de viitori beneficiari figurau pe lista de priorităţi, în luna mai Consiliul Local Suceava aprobând repartizarea a 13 locuinţe cu chirie pentru tineri

Primăria municipiului Suceava intenţionează să obţină finanţare în vederea construirii de noi locuinţe finanţate prin programul guvernamental finanţat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru locuinţe ANL.  „Cu siguranţă ne punem problema să mai construim blocuri ANL. Avem, totuşi, o mică problemă: ca să putem construi ne mai trebuie nişte teren” reliefează Ion Lungu, primarul Sucevei. În acest sens, primul gospodar al reşedinţei de judeţ spune că a făcut demersuri pentru transferarea către municipiul Suceava a unor suprafeţe aparţinând Agenţiei Domeniului Statului sau Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, în prejma acesteia din urmă fiind plasat, de altfel, mini-cartierul cu blocuri ANL şi sociale de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”. De cealaltă parte, se constată că numărul tinerilor care sunt îndreptăţiţi la asemenea locuinţe şi care depun dosare la Primărie nu mai este la fel de mare ca pe vremuri. Potrivit primarului, dacă în urmă cu mulţi ani la compartimentul specializat al executivului local erau în aşteptare mii de cereri, în prezent lista cu potenţialii beneficiari este mult mai scurtă.  Lungu susţine că nu se mai manifestă aceeaşi  „presiune” şi că „lumea nu mai este disperată”, la fel ca altădată. Astfel, conform şefului administrativului municipal, ar exista şi locuinţe libere, pe care „mulţi le refuză, aşteptând, probabil, unele mai bune”. „Astăzi, nu mai este aceeaşi presiune ca acum 5 ani sau 10 ani. Se disponibilizează 30 de locuinţe ANL într-un an de zile şi nu reuşim să le repartizăm, pentru că nu există interes” arată edilul-şef Ion Lungu. În februarie 2021, 371 de viitori beneficiari figurau lista privind stabilirea ordinii de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe ANL pentru tineri. În şedinţa ordinară din luna mai, Consiliul Local Suceava a aprobat repartizarea a 13 locuinţe cu chirie pentru tineri. Este vorba despre un apartament cu 2 camere din Blocul 30a, aferent  ansamblului de pe Bulevardul „1 Decembrie 1018”, vizavi de Metro, o garsonieră din Ansamblul „Metro-Petrom” al cartierului Obcini şi de încă 11 garsoniere din Ansamblul „Privighetorii” al cartierului Burdujeni. De precizat este că Primăria Suceava a înmânat, în pre-ziua aniversării Centenarului Marii Unirii, cheile a 80 de noi unităţi de locuit ANL, recepţionate pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, în cartierul Obcini, cele mai recente construite în municipiul Suceava.

 Romeo Butnariu, şeful ITM

La cules de căpşuni în Belgia pleacă doar sucevenii cu certificat verde COVID-19

>Acesta trebuie să ateste "vaccinarea, trecerea recentă prin boală sau testarea cu rezultat negativ” inspectorul-şef

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava vine cu unele precizări referitoare la măsurile care se impun a fi luate de către sucevenii care urmează a pleca Provincia Antwerpen, din Regatul Belgiei, pentru a desfăşura unele activităţi agricole.  Ţinând cont de situaţia epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2, inspectorul-şef Romeo Butnariu face unele recomandări cetăţenilor domiciliaţi pe raza judeţului Suceava care vor munci în această în regiune belgiană. „În contextul deplasării pentru desfăşurarea de activităţi sezoniere în Belgia, cât şi în raport cu evoluţia crizei sanitare generată de virusul SARS-CoV-2, vă informăm că trebuie să luaţi în considerare, să cunoaşteţi şi să respectaţi, toate măsurile sanitare de protecţie şi de igienă în vigoare în statul belgian, inclusiv obligativitatea purtării măştii de protecție şi prezentarea certificatului verde COVID-19 care atestă vaccinarea, trecerea recentă prin boală sau testarea cu rezultat negativ” a reliefat  Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava. Intervenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava are loc după ce Ambasada României în Regatul Belgiei a transmis o serie de precizări cu privire la măsurile care  sunt obligatorii pentru cetăţenii români care vor lucra, preponderent, în domeniul culegerii de căpşuni, cât şi la recoltarea legumelor cultivate în sere.

Taximetria nu mai are căutare  

>„Din nefericire, nu mai este aşa mare concurenţă cum era cândva” susţine viceprimarul Lucian Harşovschi

>Transportatorii renunţă la autorizaţii, nu le mai prelungesc, iar altele sunt retrase după 6 luni de inactivitate

În municipiul Suceava interesul pentru serviciul de transport cu taximetrele este în scădere. Constatarea a făcut-o viceprimarul Lucian Harşovschi, cu prilejul constituirii stabilirii componenţei comisiei de evaluare pentru procedurile de atribuire a copiilor conforme aferente transportului în regim taxi. Procedura se declanşează în momentul disponibilizării unor autorizaţii, cât şi atunci când numărul acestora creşte, în urma unei hotărâri a Consiliului Local. „Din nefericire, nu mai este aşa mare concurenţă cum era cândva. Concurenţa este bună deoarece vine însoţită şi de o mai bună calitate  a servciilor” a apreciat Lucian Harşovschi, adjunctul şefului executivului municipal sucevean. În baza Legii nr. 38 din 2003, copiile conforme pentru transportul în regim taxi şi regim de închiriere sunt atribuite cu prioritate transportatorilor autorizaţi aflaţo pe listele de aşteptare. Atribuirea are loc în situaţia în care unii transportatori renunţă la una sau mai multe autorizaţii, la retragerea sau, după caz, la majorarea numărului acestora. În luna august 2021, deliberativul sucevean a aprobat atribuire a 6 autorizaţii taxi disponibile pentru transportul de persoane. Dintre acestea, 3 au fost destinate exclusiv autovehiculelor cu propulsie integral electrică. Transportatorii cu pricina au renunţat la autorizaţii, nu le-au mai prelungit, în timp ce altele au fost retrase după o perioadă de întrerupere a activităţii mai mare de 6 luni. 

În municipiul Suceava se eliberează un număr maxim de 400 de autorizaţii pentru transport de persoane în regim taxi şi încă 30 de autorizaţii pentru transportarea bunurilor, în acelaşi regim.  

 

În mediul silvatic,

Trei focare de trichineloză în plin sezon de sacrificare a porcilor de Crăciun


>„Rugăm (...) să nu se consume carnea până nu se efectuează un examen trichineloscopic” pune în vedere dr. Mihai Voloşeniuc,  şeful DSVSA

>Contra unei sume modice, „pot fi evitate toxiinfecţii alimentare grave”, netratată la timp boala provocând sechele sau chiar decesul

Trei focare de trichineloză la mistreţ au fost descoperite în judeţul Suceava, anunţă dr. Mihai Voleşeniuc, directorul executiv la Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Este vorba despre câte un focar în Râşca, Cârlibaba şi Crucea, acestea fiind declarate după ce probele prelevate de la porci sălbatici vânaţi pe fondurile de vânătoare în cauză au ajuns laboratorul DSVSA, unde, în urma analizelor făcute, s-a confirmat prezenţa trichinella spiralis, parazit care provoacă trichineloza. Dr. Mihai Voloşeniuc atrage atenţia că nu trebuie uitat faptul că prezenţa trichinelozei în mediul silvatic este un semn că boala poate fi uşor transferată şi la porcul domestic. Aceasta, ştiut fiind faptul că principalul vector este şobolanul, respectiv rozătoarele, în general. Cu aceste prilej, reaminteşte şeful DSVSA, carnea provenită de la animalele infestate nu este destinată consumului uman, urmând a fi distrusă. „Rugăm pe toţi gospodarii, fermierii, pensiunile, pe toţi cei care sacrifică un porc de Crăciun, să nu consume carnea până nu efectuează un examen trichineloscopic. Acest lucru este foarte important, pentru a evita urmări nedorite şi a nu transforma Sărbătorile de iarnă dintr-un evenimente fericit într-unul neplăcut. De aceea, recomandăm tuturor celor care sacrifică porci să se adreseze medicilor veterinari de liberă practică din fiecare localitate” dr. Mihai Voleşeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava. De asemenea, în această perioadă, deschise sunt centrele regionale ale Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, acestea având program prelungit, iar contra unei sume modice, „pot fi evitate toxiinfecţii alimentare grave”.

 Trichineloza este o boală deosebit de periculoasă, iar netratată la timp poate provoca sechele sau chiar decesul. Drept urmare, se impune ca, în timpul gătirii, în toată masa de carne să fie atinsă temperatura de cel puţin 71 de grade Celsius, pentru o perioadă îndelungată de timp sau până când culoarea acesteia se va modifica din roz în gri. Din informaţiile pe care le avem, în august 2012, 16 persoane din judeţul Suceava au ajuns la medic, după ce au mâncat preparate din carne de mistreţ. Ospăţul avut loc la o stână de pe Rarău, cu prilejul aniversării onomasticii soţiei baciului din Slătioara, acesta chemând să se înfrupte din delicatesele respective rude, ciobani şi alţi cunoscuţi. În mai 2008, 19 suceveni au fost spitalizaţi după ce au înfulecat cârnaţi din carne de mistreţ nesupusă examenului trichineloscopic.]în judeţul Suceava, înainte de 1989, în urma unei festivităţi la care s-au consumat preparate din vânat, la Cîmpulung Moldovenesc au fost infestaţi cu trichinella spiralis 40 de meseni.

 Suceava aşteaptă decontarea a 9 cereri de plată pentru proiecte cu finanţare europeană în valoare de 1 milion de euro

>„Lucrurile merg destul de greu, sunt foarte multe solicitări de rambursare” declară primarul Lungu, potrivit căruia banii în contul dezvoltării municipiului vor veni până la sfârşitul anului

>Faţă anii anteriori, când Primăria încheia exerciţiul bugetar cu datorii de 30 de milioane de lei, în 2021 obligaţiile scadente şi neachitate la termen sunt de numai 12 milioane de lei

Primăria municipiului Suceava are un grad de redus de execuţie bugetului pe partea dezvoltare, veniturile aferente nefiind cele aşteptate. Primarul Ion Lungu recunoaşte aceasta, însă arată că, dacă în ceea ce priveşte investiţiile coordonate local lucrurile stau relativ bine, aceeaşi afirmaţie nu poate fi făcută şi în legătură cu intrările de la „centru”, în contul proiectelor europene. Astfel, dacă, pe 8 decembrie, la secţiunea privind funcţionarea administraţiei execuţia era de 68,09%, la secţiunea de dezvoltare, cea incluzând investiţiile, la data amintită se ajunsese la un nivel de doar 27,87%.  „La dezvoltare, nu avem probleme noi, Primăria. Cu investiţiile pe care le coordonăm noi suntem cu plăţile la zi” arată edilul-şef. Potrivit lui Lungu, autorităţile locale sucevene au înaintate 9 cereri de rambursare aferente investiţiilor cu finanţare europeană nerambursabile. Valoarea decontărilor se ridică la aproximativ 1 milion de euro, existând premise ca plăţile să fie onorate până încheierea actualului exerciţiu bugetar. „Lucrurile merg destul de greu, sunt foarte multe solicitări de plată, foarte multe cereri de rambursare de la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, la Ministerul Dezvoltării. Mi-au spus, de acolo, că nu pot face faţă la câte cereri de plată au. Deci, cu siguranţă, va mai creşte gradul de execuţie, până la sfârşitul acestui an” a subliniat şeful municipalităţii sucevene. Cu toate acestea, la nivel general, execuţia bugetului municipiul Suceava este apreciată drept una „bună”, iar dacă în 2020 a fost de circa 60%, în acest an se va ajunge „undeva la 65%”. În valoare absolută, veniturile totale de peste 329 de milioane de lei sunt „cele mai mari de după Revoluţie”. În ceea ce priveşte veniturile proprii, faţă de 2019, considerat „un an normal”, acestea au crescut cu aproape 7 milioane de euro. În comparaţie cu 2020, an afectat de problemele cauzate de pandemia de COVID-19, în 2021 veniturile proprii sunt mai mari cu aproximativ 5 milioane de euro. Pe deasupra, de remarcat este faptul că, faţă anii anteriori, când Primăria încheia exerciţiul bugetar cu debitele restante în jur de 30 de milioane de lei, în 2021 obligaţiile neachitate la termenele scadente depăşesc 12 milioane de lei. „Este o execuţie cel puţin satisfăcătoare, iar pe această strategie de buget am înregistrat lucruri bune şi în 2021. Sunt lucruri bune, inclusiv la investiţii, unde, până la sfârşitul anului, mai avem de încasat 1 milion de euro pe partea dezvoltare, din proiecte europene, dar, probabil, şi din alte surse”  a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
 

19 decembrie 2021

Potrivit DSP Suceava,

Rata de vaccinare este pe ultimul loc între cauzele de deces provocate de COVID-19   

>Prevalează prezentarea tardivă la spital, vârsta înaintată şi multiplele comorbidități, dar şi insuficienţa medicamentelor de ultimă generaţie

>Internate au fost 3.485 de persoane, 783 de bolnavi au decedat, în valul al patrulea rata mortalităţii înregistrând valori de peste 6,13%

În cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, respectiv  în intervalul 1 septembrie-30 noiembrie 2021, în judeţul Suceava s-au făcut 119.560 de testări pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, iar dintre acestea 78.627 au fost teste rapide. Potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, prezentată în şedinţa Colegiului prefectural care a avut loc de vineri, în urma prelucrării testelor, 12.789 dintre rezultate au ieşit pozitive, înregistrându-se o rată a pozitivării de 10,70%. „Acest procent de pozitivare se încadrează în media naţională din aceeaşi perioadă. În schimb, în valul al patrulea, rata mortalităţii la nivelul judeţului Suceava a înregistrat valori de peste 6,13%. Dintre 12.789 de persoane confirmate, 3.485 au necesitat internare, adică 27,25%, iar 783 de persoane au decedat, reprezentând 22,47% din  numărul total al persoanelor internate” se evidenţiază în analiza DSP Suceava. 

În opinia specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, posibilele cauze ale acestui fenomen sunt prezentarea tardivă a pacienţilor în unităţile spitaliceşti, respectiv în stadii avansate de evoluţie a infecţiei cu SARS-CoV-2; vârsta înaintată şi multiplele comorbidități; dificultăţile în aprovizionarea spitalelor cu medicamente de ultimă generaţie, cum ar fi anticorpii monoclonali şi, de asemenea, rata scăzută de vaccinare înregistrată la nivelul judeţului Suceava. Conform informării prezentate în şedinţa Colegiului prefectural, de pe lângă Instituţia Prefectului judeţului Suceava,  asistenţa medicală a pacienţilor confirmaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 a fost asigurată de personal medical înalt calificat în ATI (25 de medici); boli de infecţioase (15 medici); pneumologie (20 de medici); radiologie şi imagistică (22 de medici), precum şi în medicină de urgenţă (26 de medici).

 

Opt primării sucevene aflate în extremă dificultate sunt ajutate cu bani din rezerva judeţului

>Este vorba despre un sprijin total de 3,8 de milioane de lei, „în baza solicitărilor şi justificările primite” banii fiind asiguraţi prin rectificare a bugetului judeţean

Prin votul aleşilor judeţeni, din Fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava, o sumă de 3,8 de milioane de lei este îndreptată către unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţie de extremă dificultate. Repartizarea a fost aprobată în şedinţă extraordinară a deliberativului judeţean, în cauză fiind 8 primării din două municipii, două oraşe şi 9 comune care, având probleme deosebite, au apelat la executivul judeţean. Conform hotărârii consilierilor judeţeni, cel mai consistent sprijin financiar, unul de 2 milioane de lei este îndreptat înspre municipiul Rădăuţi, în vederea achitării datoriilor pentru gazele naturale folosite la încălzirea consumatorilor casnici. La Vatra Dornei, pentru spitalul municipal, pleacă o sumă de 300.000 de lei, iar câte 400.000 de lei iau calea oraşelor Gura Humorului şi Vicovu de Sus. Comunele Brodina figurează, fiecare, cu câte un ajutor bănesc de 200.000 de lei, în timp ce comuna Preuteşti are parte de 100.000 de lei.  Repartizarea sumei de 3,8 milioane de lei se face prin rectificare a bugetului judeţean „în baza solicitărilor şi justificările primite”. În aceeaşi şedinţă, consilierii judeţeni au aprobat acordarea unui total de 22.500 de lei, cu titlul de ajutor, pentru 8 persoane aflate, de asemenea, în situaţii de extremă dificultate. În baza principiului solidarităţii, prevăzut de Legea nr. 273 din 2006 a finanţelor publice locale, din Fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean pot fi alocate sume „unor persoane şi unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate”.

 

Primăriile sucevene au cerut sprijin financiar de 43 de ori mai mare decât cel asigurat de Finanţele Publice

>Consiliul Judeţean a repartizat 1,74 de milioane de lei,  beneficiare fiind unităţi administrativ-teritoriale care, „în mod justificat”, nu-şi pot finanţa unele cheltuieli

Consilierii judeţeni suceveni, s-au întâlnit, la finele săptămânii, în şedinţă  extraordinară, prilej cu care au votat repartizarea a 1,74 de milioane de lei reprezentând alocări corespunzătoare unei cote de 6% din impozitul pe venit încasat suplimentar în decembrie 2021. Aceasta după ce, potrivit unei adrese a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean a fost suplimentat cu suma amintită. Astfel, cei mai mulţi bani, respectiv 400.000 de lei, sunt îndreptaţi înspre municipiul Câmpulung Moldovenesc. Comuna Pojorâta are parte de 300.000 de lei, iar de câte 200.000 de lei, fiecare, beneficiază oraşul Siret şi comuna Frătăuţii Vechi. O sumă de 146.318 lei ajunge în comuna Horodnic de Jos, în timp ce oraşul Salcea primeşte 100.000 de lei. „Am solicitat unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ să ne comunice necesarul de sume pe care le au de achitat în luna decembrie 2021, pentru care nu este asigurată sursa de finanţa prin bugetul aprobat, pentru cele două categorii de cheltuieli prevăzute de lege” precizează, în referatul de aprobare, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean. Centralizarea sumelor comunicate Consiliului Judeţean de unităţile administrativ-teritoriale din judeţ a condus la un total de 75,66 milioane de lei, o sumă de 43 de ori mai mare decât cea de repartizat. Fondul constituit iniţial la dispoziţia Consiliului Judeţean, în valoare de 27,13 milioane de lei, a fost repartizat integral prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 45 din 30 martie 2021, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură cu cofinanţare locală, precum şi în vederea asigurării cheltuielilor de funcţionare. În cauză au fost unităţi administrativ-teritoriale care „în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii  şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale”.

 

 Hub de afaceri la Termica sau la staţia de apă Dragomirna

>„Încurajăm mediul de afaceri, punând dispoziţie spaţii pentru antreprenori, inclusiv pentru IT” declară Ion Lungu, primarul Sucevei

Primăria municipiului Suceava are în pregătire un proiect cu finanţarea europeană neramabursabilă pentru amenajarea unui incubator de afaceri, anunţă primarul Ion Lungu. „Municipiul Suceava va întocmi o documentaţie pentru un incubator de afaceri, un hub, aşa cum, mai modern, i se spune acum” informează edilul-şef. Potrivit acestuia, pentru materializarea obiectivului sunt în calcul luate două amplasamente care asigură accesul la utilităţi. Este vorba despre terenul din Lunca Sucevei, aferent Termica, fosta firmă de termoficare aflată în lichidare, cât şi o suprafaţă de lângă fosta staţie Dragomirna, de alimentare cu apă a cartierului Burdujeni. „Ne dorim să facem această construcţie pentru afaceri. Avem două variante, una fiind în zona Termica, numai că acolo încă nu este finalizat falimentul societăţii. Deşi terenul este al municipalităţii, mai există unele probleme. De asemenea, mai avem o variantă, în zona Mitocu Dragomirnei, acolo unde a fost clădirea ACET”  arată şeful executivului municipal sucevean Lungu reliefează că mulţi dintre potenţialii investitori în reşedinţa de judeţ se interesează, în primul rând, de spaţiile disponibile şi care se pretează dezvoltării unei afaceri.  „Această clădire este foarte binevenită, astfel încât să încurajăm mediul de afaceri, punând dispoziţie spaţii pentru antreprenori, inclusiv pentru IT. Mulţi dintre cei care vin în Suceava, întreprinzători în acest domeniu, se prezintă la Primărie şi se plâng că nu au spaţii unde să-şi desfăşoare activitatea. Cred că este un lucru bun să le putem pune la dispoziţie o parte ditnre aceste spaţii” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

 

Suceava a primit „gratis” de la Guvern 23 de milioane de lei 

>„Acesta înseamnă mai mult decât toate taxele şi impozitele pe care le-au plăti sucevenii în acest an” subliniază primarul Ion Lungu

Municipiul Suceava a primit din Fondul de rezervă al Guvernului suma de 5 milioane de lei. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, cu menţiunea că alocarea s-a făcut în conturile cheltuielilor curente şi de capital. Potrivit şefului municipalităţii, în 2021 Guvernul a îndreptat către reşedinţa de judeţ, „sume gratuite” în echivalentul a tot ce se adună, din taxe şi impozite locale, într-un an, de la contribuabilii peroane fizice. Astfel, ca exemplu, în perioada pregătirii pentru sezonului rece, Sucevei i s-a alocat un sprijin financiar de 17 milioane de lei, banii fiind îndreptaţi înspre societatea comercială Bioenergy, producătorul de energie termică din Lunca Sucevei.  „Sumele pe care le-am adus în acesta an de la Fondul de rezervă se ridică la 23 de milioane de lei. Acesta înseamnă mai mult decât toate taxele şi impozitele pe care le-au plătit cetăţenii din municipiul Suceava în acest an” subliniază Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ din Areni.

 

Primăria Suceava are datorii de peste 12 milioane de lei   

>Este vorba sume datorate şi neachitate care au depăşit termenele de plată prevăzut de actele normative, de contracte sau de facturi

>18,88% din cheltuielile de la buget sunt cu transporturile, 12,76% cu subvenţionarea agentului termic, iar 11,84% în contul celor cu salubritatea

Până pe 8 decembrie, din bugetul Sucevei s-a plătit o sumă de 324,346 de milioane de lei, respectiv 258,499 de milioane de lei la secţiunea de funcţionare, iar 65,84 de milioane de lei la secţiunea dezvoltare. Conform proiectului de aprobare a execuţiei bugetelor municipiului Suceava, la data amintită gradul de realizare a cheltuielilor, definit ca raport procentual între cheltuielile totale făcute şi cele totale planificate pentru anul 2021, atinsese 58,18%. Potrivit sursei citate, la secţiunea de funcţionare a bugetului cheltuielile au ajuns la nivelul de 80,57% din total, la secţiunea dezvoltare acestea fiind făcute în proporţie de 27,83%. Până pe 8 decembrie, în totalul cheltuielilor operate din bugetul Sucevei, 18,88% revine celor de la capitolul „Transporturi”, ponderea cea mai mare deţinând-o cele cu derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru  „Învăţământ” s-a cheltuit 13,75% din total, cea mai mare parte cu bunurile şi serviciile, în timp ce capitolul „Combustibili şi energie” a fost creditat cu 12,76% din total, alocări, în proporţie covârşitoare, pentru subvenţionarea agentului termic. Cheltuielile de la capitolul „Protecţia mediului” deţin 11,84% din cele înregistrate până pe 8 decembrie, ponderea cea mai mare fiind în contul celor cu salubrizarea oraşului. La fel, 8,34% din cheltuieli sunt trecute în dreptul capitolului „Asigurări şi asistenţă socială”, cele mai mari revenind cele cu finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, dar şi a indemnizaţiilor lunare ale acestora din urmă. Potrivit execuţiei bugetelor municipiului Suceava, aprobată în şedinţa Consiliului Local de ieri, până 8 decembrie 2021, în vistieria reşedinţei de judeţ intraseră 263,384 de milioane de lei, plăţile însumau 258,499 de milioane de lei. Valoarea plăţilor restante, reprezentând „sume datorate şi neachitate care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative sau de contract ori de factură” erau de 12,24 de milioane de lei.

15 decembrie 2021

 

La Gala AMR 2021

Municipiul Suceava a fost recompensat pentru excelenţă în protecţia mediului şi gestionarea eficientă a deşeurilor

>Personal, primarului Ion Lungu i s-a acordat premiul de excelenţă pentru cele patru mandate la conducerea administraţiei publice locale  sucevene   

>„Suntem model de colectare a deşeurilor cu cele 100 de platforme îngropate şi 100 semi-îngropate” a declarat şeful municipalităţii sucevene

Asociaţia Municipiilor din România a acordat Primăriei municipiului Suceava trofeul şi diploma pentru excelenţă în protecţia mediului şi gestionarea eficientă a deşeurilor. Decernarea a avut loc cu prilejul Galei AMR 2021, organizată sub înaltul patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis, aceasta fiind cea de-a patra distincţie acordată reşedinţei în ultimii ani, cu excepţia lui 2020, când manifestarea nu s-a mai ţinut, din cauza pandemiei de COVID-19. Primarul Ion Lungu  spune că această recunoaştere survine inclusiv recentului clasament al unei televiziuni naţionale, conform căruia Suceava ocupă locul al patrulea în ţară din punctul de vedere al asigurării curăţeniei, dar şi din cel al mărimii suprafeţelor  verzi. „Este un lucru care ne bucură. Eu zic că suntem model de colectare a deşeurilor cu cele 100 de platforme îngropate şi 100 semi-îngropate. Mai este de lucrat, inclusiv la calitatea oamenilor, dar suntem pe un drum bun. Primăria ca face tot ce este posibil să avem un oraş cât mai curat şi cu cât mai multe spaţii verzi” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei. Reamintim că în 2017 Asociaţia Municipiilor din România a recompensat municipiul Suceava pentru excelenţă în educaţie, în 2018, pentru excelenţă în iluminatul public, iar 2019 pentru excelenţă în transportul public electric.  Personal, anul acesta, primarul Ion Lungu a primit premiul de excelenţă pentru  4 mandate în administraţia publică locală.    

 La întâlnirea cu premierul Ciucă

Primarul Lungu cere acordarea de credite nerambursabile pentru susţinerea proiectelor europene 

>„Importantă este constituirea unui fond de creditare din care unităţilor administrativ-teritoriale să poată asigura cofinanţarea proiectelor” susţine şeful executivului local sucevean

La invitaţia primului ministru Nicolae Ciucă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava va participa, vineri, la întâlnirea cu primarii localităţilor mari din ţară, prilej cu care au loc de dezbateri pe marginea bugetului de stat din anul 2022. Lungu spune că, în cadrul întrunirii, va propune menţinerea la nivelul de 65% a alocărilor din cote defalcate din impozitul pe venit, nivel egal cu cel aplicat şi 2021. Totodată, şeful executivului sucevean va cere asigurarea a 90% din sumele pentru asistenţa socială şi protecţia drepturilor copilului, precum şi acoperirea burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, în acest din urmă caz, în 2020 nefiind alocate fonduri. Potrivit edilului-şef sucevean, în bugetul de stat pe anul 2022 vor trebui prevăzute sume şi pentru Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. De asemenea, la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă solicitată va fi şi creşterea plafonului de îndatorare a unităţilor administrativ-teritoriale, de la 1,6 milioane de lei, la 3,2 milioane de lei, întrucât, „multe municipalităţi au nevoie de finanţare”. „La fel de importantă este constituirea unui fond de creditare nerambursabilă pentru fonduri europene, din care unităţilor administrativ-teritoriale să poată asigura cofinanţarea proiectelor” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. 

Scenarii de dezvoltare a transportului de călători metropolitan

>„Vrem să ne grăbim cu acest proiect, să-l putem depune”  subliniază primarul Ion Lungu, adăugând că deja se stabileşte numărul de autobuze, de staţii de încărcare şi de staţii de aşteptare  

Reprezentanţii localităţi lor membre ale Zonei Urbane Funcţionale (ZUF) se întâlnesc, astăzi, pentru a purta discuţii pe marginea întocmirii Studiului de oportunitate pentru delegarea serviciului de transport public metropolitan. Întrunirea are loc după ce, în urmă cu mai bine de o lună, Asociaţia Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava” a fost înregistrată de către Judecătoria Suceava. „Vin firma de consultanţă de consultanţă de la Bucureşti şi reprezentanţii localităţilor care fac parte din Zona Urbană Funcţională. Vom discuta scenarii de dezvoltare din punct de vedere tehnico-economic. La fel, destul de importantă este stabilirea, pentru fiecare localitate, a numărului de autobuze, de staţii de încărcare şi de staţii de aşteptare pentru transportul public” precizează primarul Ion Lungu. Pe lângă municipiul Suceava, ZUF are în componenţă oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Şcheia. Odată cu aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) urmează a se trece la promovarea primului proiect compatibil cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), respectiv cel de înfiinţare a transportului metropolitan, prin care ar urma să fie achiziţionat un nou parc auto inter-localităţi. „Vrem să ne grăbim cu acest proiect, să-l putem depune pe Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau pe Programul Operaţional Regional, fiind primul proiect al Zonei Urbane Funcţionale” a evidenţiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

14 decembrie 2021

 Inspectorii sanitari veterinari suceveni declanşează seria descinderilor premergătoare Sărbătorilor de iarnă   

>Dată fiind prezenţa gripei porcine africane, monitorizată este circulaţia suinelor destinate sacrificării, a cărnii de porc, dar şi a  produselor obţinute din aceasta

Până pe 24 decembrie, cât şi în intervalul 27-31 decembrie 2021, medicii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, precum şi cei ai circumscripţiilor sanitare veterinare verifică modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în toate pieţele agro-alimentare, abatoarele, unităţile de tranşare a cărnii, cât şi în unităţile de procesare şi cele de depozitare a alimentelor de origine animală. Dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, informează că acţiuni de control sunt desfăşurate inclusiv în carmangerii, măcelarii, pizzerii, cantine, unităţi de catering, restaurante, pensiuni care asigură masă cazaţilor, cofetării, patiserii, laboratoare, cafenele, hypermarketuri, supermarketuri, magazine alimentare şi în depozite alimentare. Potrivit şefului DSVSA, în intervale menţionate, inclusiv sâmbăta şi duminica, la sediul instituţiilor amintite, afişate vor fi programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot înainta sesizări, dar şi locaţiile în care se face examenul pentru identificarea trichinella la carnea de porc. „În toate pieţele agroalimentare, precum şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care este valorificată carnea şi alte produse de origine animală, este asigurat personal sanitar veterinar, cât şi permanenţa acestuia” reliefează dr. Mihai Voloşeniuc. De asemenea, în scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare, dar şi pentru protejarea sănătăţii consumatorilor, în echipe mixte cu alte organe, şi în limita competentelor  proprii, acţiunile comune vor viza unităţile care produc, procesează, depozitează şi comercializează produse de origine animală. „Având în vedere situaţia epidemiologică privind pesta porcină africană, se vor respecta cu stricteţe condiţiile de biosecuritate referitoare la mişcarea suinelor, supravegherea şi monitorizarea comerţului cu carne de porc în zonele de frontieră. În paralel sunt intensificate controalele oficiale şi aplicarea de măsuri privind monitorizarea circulaţiei pe teritoriului naţional a porcinelor vii destinate sacrificării, pe întregul traseu pornind de la fermele şi exploataţiile de porcine, inclusiv a cărnii de porc şi produselor obţinute din carnea de porc” a explicat dr. Mihai Voloşeniuc director executiv al  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

 La reînnoirea contractelor

Chiriaşii Primăriei sunt obligaţi să-şi achite la zi debitele restante

>În caz contrar, după o perioadă de 3 luni,  terenurile şi construcţiile cu pricina vor fi preluate de municipiul Suceava, ulterior urmând a fi scoase la licitaţie

Contractele pentru terenurile din Complexul comercial Bazar vor fi prelungite cu 5 ani. Aşa prevede un proiect de hotărâre de Consiliu Local, sub incidenţa căruia intră şi contractele pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, terenurile pentru curţi, cât şi cele ocupate de magazii şi aparţinând domeniului public sau domeniului privat al municipiului Suceava. De asemenea, cu 1 an vor fi prelungite contractele pentru terenurile din pieţe, cele cu destinaţie agricolă, precum şi cele ocupate, printre altele, de garaje, chioşcuri, terase sezoniere, mijloace publicitare, vitrine, mese, boxe, alei şi organizări de şantier. Potrivit proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului municipal, „întocmirea actelor adiţionale se va face doar în condiţiile în care, la data încheierii acestora, titularii de contract nu vor prezenta debite restante”. Totuşi, în cazul în care chiriaşii au debite restante, actele adiţionale pot fi încheiate doar pentru 3 luni de la expirării ultimului contract, perioadă în care debitul în cauză va trebui achitat. În caz contrar, bunul imobil, teren sau construcţie, va preluat de municipiul Suceava, ulterior făcând obiectul unei proceduri de licitaţie. În momentul încheierii actului adiţional la contractul de închiriere a bunurilor proprietate publică şi a celor proprietate privată a municipiului Suceava, în cazul cărora chiria este achitată în avans, pentru luna în curs, chiriaşii sunt obligaţi să constituie inclusiv o garanţei la nivelul contravalorii a două chirii lunare. Garanţia cu pricina va fi executată atunci când se constată neplata chiriei sau, după caz, la încălcarea unor obligaţii contractuale de către titularul contractului de închiriere. Pe de altă parte, de menţionat este faptul că, în cazul în care plata chiriei stabilită prin contract nu se face la timp, beneficiarii contactelor sunt obligaţi la achitarea unei majorări de 1% din cuantumul chiriei, pentru fiecare lună următoare termenului de scadenţă.