28 noiembrie 2019

Douăsprezece persoane au consumat carne de mistreţ infestată trichinella
  • Acestea nu au mai aşteptat o rezultatele examenului de laborator, dr. Dănuţ Corneanu, şeful DSVSA, declarând că au fost anunţate autorităţile de sănătate publică, carcasele infestate fiind dirijate înspre incinerare
  • În luna aprilie 2008, carnea de mistreţ  transformată în cârnaţi şi consumată  de grup de prieteni din zona Vatra Dornei a băgat în spital 19 oameni 

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava (DSVSA) Suceava, a notificat Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) despre descoperire şi evoluţia, în judeţul Suceava, a unui focar de trichineloză.  Potrivit dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al DSVSA, în urma efectuării examenului specific, pe 27 noiembrie 2019 au fost diagnosticate două probe pozitive la trichinella spiralis la doi mistreţi vânaţi pe Fondul de vânătoare nr. 61 Valea Poienii, aparţinând Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.  Dr Corneanu informează că „fără a aştepta rezultatele examenului de laborator”, 12 persoane au consumat carne provenită de la animalele respective. „Focarul de boală a fost notificat la ANSVSA şi, de asemenea, au fost anunţate autorităţile de sănătate publică. Porţiunile de carcasă pozitive la tricihinella au fost identificate şi confiscate, urmând să fie neutralizate” a declarat dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. În acest context, şeful DSVSA Suceava avertizează populaţia să nu consume decât carne verificată sanitar-veterinar şi supusă tratamentului termic prin fierbere sau prăjire. Pe fondul apropierii Sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, în judeţ sunt sacrificate multe porcine, dr. Corneanu precizează că, pentru efectuarea examenului de depistarea a trichinella spiralis, la sediul DSVSA, cât şi la circumscripţiile sanitare veterinare se va lucra inclusiv sâmbăta şi duminica. Trichineloza este o boală deosebit de periculoasă, iar netratată la timp poate provoca schele sau chiar decesul. În luna aprilie 2008, carnea de mistreţ  transformată în cârnaţi şi consumată de un grup de prieteni din zona Vatra Dornei a băgat în spital 19 oameni. Din informaţiile pe care le avem, înainte de 1989, în urma unei festivităţi la care s-au mâncat preparate din vânat, la Cîmpulung Moldovenesc au fost infestaţi cu trichinella spiralis 40 de meseni. 

Vasilică Băiţan ocupă locul lăsat liber la masa Consiliului Local de regretatul Bogdan Bicsi
Şedinţa ordinară a Consiliul Local Suceava a fost deschisă ieri, printr-un moment de reculegere în memoria alesului municipal Bogdan Bicsi (PNL). „Aşa cum îl ştim, a fost un profesionist deosebit, un om cu personalitate, iar deşi tânăr, era vechi în politică. S-a format la nivelul anilor 90, când se mai respectau principiile. Bogdan Bicsi, era un om cu principii, nu un yesmen. Nu am niciun fel de reproş la adresa sa, iar atunci când avea o altă părere, venea cu argumente pertinente. Nu era un om conflictual, ci unul cu un fin simţ al umorului. Când erai în preajma lui, nu puteai decât să fii pozitiv, vesel. Dumnezeu să-l ierte, iar noi să-i păstrăm memoria, pentru că fost un coleg deosebit”, le-a spus celor prezenţi primarul Ion Lungu. Mai apoi, Consiliul Local a aprobat hotărârea de încetare a mandatului consilierului Bogdan Bicsi, iar Comisia de validare a validat mandatul noului membru al deliberativului. Este vorba despre Vasilică Băiţan, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Suceava, următorul pe lista de supleanţi ai Partidului Naţional Liberal la alegerile locale din iunie 2016. Noul venit în legislativul municipal sucvean a depus jurământul în faţa plenului şi asistenţei. „Îl cunosc pe Vasilică Băiţan de 30 de ani, de când eram colegi la CCH. Sunt convins că o să lucrăm bine, în interesul comunităţii” a spus Ion Lungu, şeful executivului sucevean, urându-i succes proaspăt-aşezatului la masa de dezbateri a Consiliul Local.  Bogdan Bicsi a încetat fulgerător din viaţă pe 26 noiembrie, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul „Ioan cel Nou” Suceava,  după ce a suferit un infarct miocardic. Funeraliile au loc astăzi.   

Nicolai Berariu, de 99 de ani, cetăţean de onoare al Sucevei, în şedinţa solemnă de Ziua Bucovinei a Consiliului Local
În municipiul Suceava, Ziua Bucovinei a fost celebrată ieri, în şedinţă festivă
a Consiliului Local. „Este zi deosebită pentru noi, cei din Bucovina. Chiar dacă oraşul Suceava nu este în totalitate în Bucovina, poarta de intrare în Bucovina o reprezintă municipiul Suceava. Este bine ca, an de an, să sărbătorim aşa cum se cuvine. Este o binecuvântare care vine din trecut, iar noi trebuie să preţuim acest lucru şi să predăm generaţiilor acest spirit” a precizat primarul Ion Lungu, urându-le bucovinenilor şi sucevenilor „La mulţi ani!”. Importanţa şi semnificaţia evenimentului au fost evocate de istoricul prof. univ. dr. Florin Pintescu de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Ziua Bucovinei a fost marcată şi prin acordarea titlul de cetăţean de onoare lui Nicolai Berariu, veteran de război, de 99 de ani, care a luptat pe front în cea de a doua mare conflagraţie mondiale. Pe lângă un buchet de flori şi Diploma cetăţean de onoare, edilul-şef i-a mai înmânat venerabilului sucevean o medalie inscripţionată cu harta României Mari, precum şi un album al Marii Unirii. Multă sănătate, stimă şi aprecierea comunităţii” i-a urat primarul Ion Lungu invitatului special al şedinţei CL. În ciuda vârstei înaintate, Nicolai Berariu s-a arătat fi  încă deosebit de vivace şi, dând dovadă de o mare acurateţe a memoriei, a povestit asistenţei crâmpeie din tragicele evenimente la care a participat. De altfel, pentru serviciile militare aduse statului român, preşedintele României i-a a cordat veteranului de război Nicolai Berariu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”.
Social-democraţii suceveni au depus coroane de flori la monumentul Unirii Bucovinei cu Patria Mamă
Ieri, de Ziua Bucovinei, membri ai activului Partidului Social Democrat, în frunte cu Dan Ioan Cuşnir, preşedintele organizaţiei municipale din reşedinţa de judeţ, consilieri judeţeni, consilieri locali, şefi de instituţii publice, au depus coroane flori la Monumentul Unirii Bucovinei cu Patria Mamă, de la intersecţia Bulevardului „1 Decembrie 2018” cu Calea Obcinilor din municipiul Suceava. Ceremonia de  ieri a social-democraţilor s-a desfăşurat, după ce aceştia, alături de conducerile Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului şi Primăriei Suceava, au participat la o manifestarea similară organizată la bustul unionistului Iancu Flondor, de lângă Palatului Administrativ.  În 2018, cu prilejul Centenarului Marii Unirii, la iniţiativa alesului judeţean Mihai Grozavu, membrii PSD Suceava au fost singurii, ca de altfel şi în acest an, care au adus un omagiu înaintaşilor unionişti la Monumentul Unirii Bucovinei cu Patria Mamă din capitala judeţului. De altfel, actualul consilier judeţean PSD Mihai Grozavu, în  calitatea sa de vicepreşedinte al executivului judeţean,  este iniţiatorul proiectului de hotărâre de Consiliu Judeţean prin care s-au pus bazele ridicării Monumentului proiectat de Nicolae Porumbescu, „cel mai mare arhitect al Bucovinei”. De altfel, important de menţionat este că, în concepţia autorului proiectului, pilonii edificiului omagial ar reprezenta cele patru provincii care s-au unit în urmă cu 101 de ani, crucea simbolizând credinţa ortodoxă, într-o zonă cu foarte multe mănăstiri şi edificii de cult, iar clopotul semnificând chemarea sfântă la unire. Cupola Monumentului „stilizează” Coroana Regală, care „înglobează” sub ea cele patru provincii-pilon. Înspre o mai puternică simbolistică, pilonii-provincie sunt placaţi cu scări frânte stilizate, menite a sugera drumul greu către atingerea idealului Unirii. Din păcate, amenajate nu au mai fost instalaţia electrică care urma să lumineze crucea şi clopotul şi nici bazinul cu apă, ansamblu care, într-un joc de lumini şi umbre, ar fi scos în evidenţă, metaforic, „durerea şi lacrimile poporului, de-a lungul greului drum al făuririi statului naţional unitar român”. După ce iniţial monumentul a fost doar o machetă, - sfinţită de IPS Pimen şi un sobor de preoţi în anul 1995 -, firma SUCT Suceava l-a construit, în intervalul 2002-2004, din beton armat placat cu alcobon „un aliaj nemuritor, care dă frumuseţe, dar, în acelaşi timp, rezistenţă şi siguranţă”. Forma finală s-a bucurat şi de aportul arhitectului-şef Constantin Rabiniuc, la  finalizarea obiectivului având loc o  doua slujbă de sfinţire, oficiată tot de IPS Pimen.         
Până pe 16 decembrie 2019,
Contribuabilii suceveni mai pot depune cereri de  anularea penalităţilor la plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale
>În cazul cel care nu fac acest demers, „vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor şi bunurilor deţinute de contribuabili”, semnalează Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJOFM
Agenţia Judeţeană de Administrare Fiscală Suceava continuă acţiunile de susţinere a contribuabililor în vederea conformării la plata obligaţiilor fiscale. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al instituţiei sucevene, reaminteşte contribuabililor care înregistrează obligaţii fiscale principale restante la data de 31 decembrie 2018, că pot beneficia, în condiţiile Ordonanţei de Guvern nr. 6 din 2019, de o serie de facilităţi fiscale. Conform responsabilului AJFP Suceava, una dintre ele este cea privind anularea, în totalitate, a obligaţiilor accesorii. Astfel, până pe  19 septembrie 2019, la nivel naţional au depus notificări ori cereri de anulare a obligaţiilor accesorii 38.026 de contribuabili. Purtătorul de cuvânt al AJFP Suceava precizează că, pentru anularea obligaţiilor accesorii, până pe 16 decembrie 2019, inclusiv, trebuie achitate obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la 31 decembrie 2018, precum şi a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie 2019 și 16 decembrie 2019. Anularea obligaţiilor accesorii nu este condiţionată de notificarea privind intenţia de a beneficia de această facilitate, însă este obligatoriu ca, până pe 16 decembrie 2019, să fie depusă, la organele fiscale, o cerere în acest sens. „Eficienţa accesării unei astfel de facilităţi, constă în aceea că, prin achitarea voluntară a obligaţiilor bugetare principale restante, precum şi a obligaţiilor accesorii, pot fi anulate obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor şi bunurilor deţinute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligaţii” evidenţiază Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Administrare Fiscală Suceava.  Important de ştiut este faptul că cererea de anulare a obligaţiilor de plată accesorii poate fi depusă şi prin intermediul serviciului ”Spațiul privat virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la sediul organului fiscal.

27 noiembrie 2019

Petrea Dulgheru, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, cere demiterea dr. Dănuţ  Corneanu, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare  
>Într-un memoriu cu 13 „capete de acuzare”, directorulUI executiv la DSVSA i se pun în cârcă grave nereguli în relaţiile cu personalul instituţiei, dar şi cu agenţii economici
>„Dacă sunt dovezi, îl rog pe dr. Dulgheru să le prezinte, altfel voi merge în instanţă” a spus dr.   dr. Dănuţ Corneanu, accentuând că acuzaţiile aduse sunt „unele neîntemeiate şi nejustificate”   
Petrea Dulgheru, preşedintele Consiliului Medicilor Veterinari al judeţului Suceava a înaintat ieri, lui Robert Viorel Chioveanu preşedintele Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară (ANSVSA) un memoriu prin care cere demiterea lui Dănuţ Corneanu, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară (DSVSA) Suceava. Dr. Petrea Dulgheru, şef al DSVSA Suceava pe durata a 7 ani, între 2005-2013, a declarat, într-o conferinţă de presă, că se face purtătorul nemulţumirilor unor agenţi economici din judeţ, dar mai ales ale mai multor colegi din sistemul sanitar veterinar sucevean, „directorul cu delegare Corneanu Dănuţ trasnformând, în ultimii ani, această instituţie publică respectată într-un SRL proprietate a lui şi a celor care îl susţin”. În memoriul adresat ANSVSA, dr. Petrea Dulgheru invocă, printre altele,  comportamentul violent al dr. Dănuţ Corneanu, care ar fi agresat fizic un coleg medic veterinar, cât şi un fost director executiv al instituţiei; comportamentul oportunist, manifestat prin subminarea foştilor directori ai DSVSA şi accederea sa la vârful acesteia; exercitarea atribuţiilor de conducere prin „dictatură şi teroare, precum şi angajări şi promovări de personal pe alte criterii decât cele profesionale.
 Dr. Petrea Dulgheru susţine, de asemenea, pe dr. Dnuţ Corneanu de implicare abuzivă în activitatea Colegiului Medicilor Veterinari „obligând medicii veterinari să părăsească Colegiul”; „influenţarea” alegerii liderului de sindicat, pentru a-şi „subordona” acest organism reprezentativ al funcţionarilor, dar şi dar şi de un comportament „de hărţurie” faţă de femei. În memoriul înaintat ANSVSA, dr. Dănuţ Corneanu mai este acuzat că „a obligat mai mulţi agenţi economici să vină la nunta” fiicei sale; aplicarea unei derogări de la obligaţia efectuării examenului trichineloscopic la mistreţ prin digestie artificială; lipsa de preocuparea pentru întreţinerea clădirilor din reţeaua DSVSA; neactualizarea tarifelor practicate de medicii veterinari şi, în cele din urmă, de posibila tolerare a funcţionării unui abator pentru bovine fără autorizaţia de rigoare. „Solicit Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare să rezolve urgent problema de la Suceava. Dacă directorii sunt, în continuare, puşi politic, atunci PNL să pună oameni competenţi, care respectă legea, apără sănătatea oamenilor, a animalelor si siguranţa alimentara. Dacă noul director va face la fel, voi reacţiona pe măsura. Doresc normalitate şi atmosferă de lucru normală în DSVSA Suceava” arată dr. Petrea Dulgheru, preşedintele Consiliului Medicilor Veterinari al judeţului Suceava, în memoriul înaintat lui Robert Viorel Chioveanu preşedintele Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară. Solicitat pentru a-şi  exprima punctul de vedere despre cele susţinute în memoriul cu pricina, dr. Dănuţ Corneanu, directorul executiv al DSVSA Suceava consideră acuzaţiile aduse drept „unele neîntemeiate şi nejustificate”.         „Nimic nu este adevărat din cele scrise în acest memoriu, iar dacă sunt dovezi, îl rog pe dr. Dulgheru să le prezinte, altfel voi merge în instanţă. Îi urez dl. Dulgheru succes, însă nu este el acela care numeşte directorii Direcţiei Sanitare Veterinare, ci preşedintele ANSVSA, aşa cum a fost întotdeauna”, a spus dr.   dr. Dănuţ Corneanu, şeful  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava.  
Noii asfaltori, aceeaşi ca precedenţii, contract de 20 de milioane de lei pentru anul 2020
>Ofertă a depus asocierea Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi Con Bucovina, în 2019 suma de disponibilă de 30 de milioane neputând fi cheltuită, deoarece „firmele nu au forţă de muncă suficientă”
Primăria Suceava a lansat licitaţie pentru atribuirea Serviciului  de reparaţii şi întreţinere a străzilor în municipiul  reşedinţă, valoarea contractului pentru anul 2020 fiind de 20 de milioane de lei. După ce contractul anterior a expirat pe 6 octombrie, la licitaţie s-au înscris cele 4 firme care au fost prestatorii anteriori ai Serviciului, respectiv asocierea formată din Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi Con Bucovina. „Firmele care asfaltează astăzi, au venit şi au depus din nou ofertă. Este bine că vom avea în continuare, din primăvară, firme de asfaltare în municipiul Suceava. Potrivit legii, contractul vechi poate fi prelungit cu 4 luni de zile, însă riscam să rămânem fără asfaltori” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.    
Reamintim că, la finele lunii septembrie, de la „reparaţii şi întreţinere străzi” era luată suma  de 6 milioane de lei, „având în vedere că, în perioada rămasă până la sfârșitul anului 2019, lucrările de reparații curente la străzi și trotuare se vor încadra într-o sumă mai mică decât cea bugetată”. „În aceste condiții, reducem de la Serviciul administrativ străzi și sistematizare, pentru că, din păcate, nici în acest an nu vom putea consuma toți banii”  sublinia, la acel moment, primul gospodar al reşedinţei de judeţ.  La sfârșitul lunii ianuarie, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava anunța că, pentru repararea, întreţinerea şi modernizarea infrastructurii rutiere sucevene, în 2019, disponibilă este 30 de milioane de lei, cea mai mare sumă  din totdeauna. Drept urmare, pe durata acestui an, pe circa 100 de străzi ar fi urmat să aibă loc intervenţii de amploare la carosabil, însă programul nu a fost realizat, deoarece  „firmele nu au forţă de muncă suficientă”.

Din cauza condiţiilor drastice
Niciun un ofertant pentru furnizarea celor 10 autobuze electrice de capacitate mică
  • Vom reanaliza caietul de sarcini, pentru că au fost unele condiţii destul de dure, dar în avantajul municipalităţii” a precizat primarul Ion Lungu

Licitaţia pentru achiziţionarea, de către Primăria Suceava, cu fonduri europene nerambursabile, a 35 de autobuze electrice a avut loc luni, 25 noiembrie. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, conform căruia, este vorba despre primul lot de 25 de autobuze mari, în lungime de 12 metri, pentru care s-au interesat 8 potenţiali furnizori. Însă, oferte au fost înregistrate din partea a 3 firme sau asocieri de firme, dintre care una din Ilfov iar celelalte două din China, respectiv din Turcia. Lungu, spune că, din păcate, pentru cele 10 autobuze mici nu s-a prezentat vreo firmă amatoare. De aceea, în cazul acestora din urmă, licitaţia va fi reluată pe data de 12 decembrie.  „Pentru acestea am fost destul de exigenţi, mai ales în privinţa puterii nominale a motoarelor, capacităţii bateriilor şi termenului de garanţie de până la 8 ani. Dacă nu se va înscrie vreo firmă, vom reanaliza caietul de sarcini, pentru că au fost unele condiţii destul de dure, dar în avantajul municipalităţii” a precizat Ion Lungu, şeful executivului din capitala de judeţ. Conform Proiectului „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul  Suceava”, cel de achiziţionare a autobuzelor electrice are  o valoare de 66,32 de milioane de lei, noile mijloace de transport de călători urmând fi aduse în Suceava pe durata anului 2020. „Sistemul integrat de transport public” este cel mai important proiect cu fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind 116,189 de milioane de euro, echivalentul a circa 25 milioane de euro. Pe lângă dotarea parcului societăţii Transport Public Local cu autobuze electrice, proiectul mai include amenajarea sediului Diviziei electrice a TPL, pentru 15,22 de milioane de lei, dar şi componenta de echipamente și soft pentru dispecerat, monitorizare a flotelor și sistemul de e-tiketing, cu o valoare de 10,47 de milioane de lei. Cu 3,52 de milioane de lei vor fi modernizate 54 de staţii de îmbarcare-debarcare a călătorilor, iar strada „Vasile Pîrvan” va fi reabilitată.


Pentru neachitarea contribuţiilor la depozitele ecologice de deşeuri  
Un municipiu, două oraşe şi trei comune s-au ales cu popriri pe conturi, după ce au fost date în judecată de CJ Suceava  
>Eşalonarea la plată contribuţiei la SMID a fost cerută de municipiul Suceava, oraşele Siret şi Liteni, precum şi de comunele Dărmăneşti, Dumbrăveni şi Berchişeşti
>Unităţile administrativ-teritoriale în cauză vor achita penalităţi de 0,5% pe lună, acestea urmând a fi onorate simultan cu rata din debitul datorat
Mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava nu şi-au onorat la timp contribuţiile la Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), acestea urmând a beneficia de eşalonarea în timp şi în tranşe a obligaţiilor asumate.   „Ne confruntăm cu o problemă delicată, prin aceea că am fost puşi în situaţia înfiinţării de popriri pe conturile din trezorerie la o serie de unităţi administrativ-teritoriale care nu au achitat contribuţia SMID, şi pentru care sunt hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea Consiliului Judeţean Suceava. Unităţile administrativ-teritoriale respective nu dispun de resurse financiare pentru a achita integral sumele stabilite prin hotărârile judecătoreşti, motiv pentru care au solicitat eşalonări la plată”, arată şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, în expunerea de motive la proiectul de hotărâre care va fi pus pe masa executivului judeţean sucevean în şedinţa ordinară din această săptămână. Eşalonarea la plată a contribuţiei la implementarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) a fost cerută de municipiul Suceava, oraşele Siret şi Liteni, precum şi de comunele Dărmăneşti, Dumbrăveni şi Berchişeşti. Astfel, dacă deliberativul judeţean va aproba propunerea legislativă, municipiul Suceava va avea eşalonată, pe o perioadă, de 36 de luni, suma datorată de 1,94 de milioane de lei. Într-o aceeaşi perioadă, oraşul Liteni va trebui să achite un angajament restant de 350.888 de lei, iar comuna Dumbrpveni unul de 373.203 de lei.  În nu mai mult de 24 de luni, oraşul Siret va fi obligat să achite, eşalonat, contribuţie neonorată de  400.035 de lei, comuna Dărmăneşti, una de 182.446 de lei, iar comuna Berchişeşti, o alta de 11.459 de lei. La sumele eşalonate la plată, unităţile administrativ-teritoriale în cauză vor achita penalităţi de 0,5% pe lună, acestea urmând a fi onorate simultan cu rata din debitul datorat. În situaţia respectării termenelor, la sfârşitul perioadei de eşalonare, unităţile administrativ-teritoriale în cauză vor beneficia de scutire la plată a 50% din penalităţi, dar, de cealaltă parte, nerespectarea termenelor cu pricina se va lăsa cu penalităţi de 1% din valoarea totală datorată.   Proiectul „Sistem integrat de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava” este implementat de Consiliul Judeţean Suceava, prin acesta realizându-se „mare parte a infrastructurii de gestionare a deşeurilor municipale”. Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu” 2007-2013, contractul de finanţare fiind semnat pe 11 aprilie 2011. Ulterior, adică în actuala programarea bugetară europeană, finanţarea fost susţinută prin Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).             

Comisie pentru grupurile vulnerabile care ocupă fără drept imobile de la periferia localităţilor
>Denumite aşezări informale, acestea pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea locuitorilor, fiind situate în zone cu alunecări de teren sau expuse inundaţiilor, pe lângă  gropile  gunoi, depozitele de deşeuri ori siturile contaminate
Deliberativul judeţean va aproba, în şedinţa ordinară de astăzi, înfiinţarea Comisiei de coordonare a implementării măsurilor necesare îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă a locuitorilor din aşezările informale ale judeţului Suceava. Potrivit expunerii de motive la proiectul de hotărâre, aşezările informale sunt definite ca fiind grupări de minimum 3 unităţi destinate locuirii, dezvoltate spontan, ocupate de persoane sau familii care fac parte din grupuri vulnerabile şi care nu au niciun drept asupra imobilelor pe care îl ocupă. De obicei, aşezările în cauză sunt situate la periferia localităţilor urbane sau rurale, cuprind locuinţe improvizate, realizate din materiale recuperate şi/sau locuinţe din materiale de construcţii convenţionale, iar prin localizarea şi caracteristicile socio-demografice, generează excluziune, segregare şi marginalizare socială. Noua structura se constituie, la nivelul „Instituţiei arhitectului-şef”, în baza Legii nr. 350 din 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, comisia având rolul coordonării şi implementării măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuitorilor din aşezările informale. Conform expunerii de motive la proiectul de hotărâre supus dezbaterii plenului legislativului judeţean, unele aşezări informale pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea locuitorilor prin situarea în zone cu risc natural, respectiv în cele cu alunecări de teren sau expuse inundaţiilor: zone cu risc biologic, cum ar fi gropi gunoi, depozite de deşeuri şi situri contaminate ori în zone cu risc antropic, adică de protecţie a infrastructurilor tehnico-edilitare. Comisia are în componenţă reprezentanţii Consiliului Judeţean, prin arhitectul-şef, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, precum şi pe cei din Bălăceana, Bălcăuţi, Cîmpulung Moldovenesc, Dorna Candrenilor, Marginea, Suceava, Vatra Dornei, Vicovu de Sus şi Capu Câmpului. Tot în şedinţă a Consiliul Judeţean este aprobat şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a  Comisiei de coordonare a implementării măsurilor necesare îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă a locuitorilor din aşezările informale ale judeţului Suceava.  

26 noiembrie 2019


„Tot ceea pot, pun în slujba acestei părţi a ţării, atât de frumoasă şi de binecuvântată”
  • >a spus, în şedinţa Colegiului prefectural, Maica Stavroforă Irina Pîntescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, cu prilejul conferirii Distincţiei de excelenţă
  • >„Cuvintele Maicii Stareţe ne-au răscolit pe toţi, mai ales în contextul manifestărilor dedicate Unirii Bucovinei cu România şi a Zilei naţionale de 1 Decembrie” a evidenţiat Elena Mirela Adomnicăi

Prefectul Mirela Elena Adomnicăi a înmânat ieri, în plenul şedinţei Colegiului prefectural, Distincţia de excelenţă  Maicii Stavrofore Irina Pîntescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, apreciată de organizatorii ceremoniei drept „model de slujire şi dăruire, exemplu de smerenie şi demnitate pentru noi toţi”. Într-o prezentare  a „vieţii şi faptelor”, făcută de prefectul Adomnicăi, Maica Stavroforă Irina Pîntescu  este maica general”, aşa cum a numit-o Prea Fericitul Patriarh Daniel, „omul providenţial”, cum i-a spus Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, dar şi „străjer al Măriei Sale Ştefan cel Mare şi Sfânt”, aşa cum îi place maicii de la Mănăstirea Voroneţ să auto-intituleze, uneori. Adresându-se celor prezenţi, Maica Stavroforă Irina Pîntescu, a făcut apel la concordie, recomandând „să încercăm să ne iubim unii pe alţii”, făcând abstracţie de diferenţa între concepţiile a fiecăruia, îndemnând ca la înlocuirea celor de la putere să „nu se dărâme ceea ce au început ceilalţi, iar dacă este bun să continuăm”. Astfel, „dacă temelia este şubredă, o consolidăm şi mergem mai departe”, aceasta fiind calea progresului, a unităţii românilor şi îndepărtării „dihoniei”. „Să căutăm să punem, cât de cât, o piatră de temelie la fundamentul acestei ţări, care este aşa de minunată. Dumnezeu să ne ajute tuturor să fim creştini buni şi vrednici români! Mulţumesc doamnei prefect şi întregului colectiv pentru distincţia acordată. Nu ştiu dacă sunt vrednică, dar un lucru îl ştiu: că, tot ceea pot, pun în slujba acestei părţi a ţării, atât de frumoasă şi de binecuvântată, ca să fie mai bine cunoscută, mai bine valorificată, atât în ţară, dar şi în lume” a spus Maica Stavroforă Irina Pîntescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ. Stravofora Irina Pîntescu s-a născut pe 28 septembrie 1932, în satul Boroni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, fiind  penultimul dintre cei 9 copii ai lui Gheorghe şi Ana Pîntescu, primind, la botez, numele Margareta. După căderea regimului comunist, IPS Pimen Suceveanul a numit-o în demnitatea de stareţă a Mănăstirii Voroneţ, ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, numirea venind drept răsplată pentru „seriozitatea, hărnicia şi simţul practic cu care maica ghid şi casier Irina Pîntescu şi-a îndeplinit ascultările, timp de aproape două decenii la Mănăstirea Vatra Moldoviţei”. „Cuvintele Maicii Stareţe ne-au  răscolit pe toţi, mai ales în contextul manifestărilor dedicate Unirii Bucovinei cu România şi a Zilei naţionale de 1 Decembrie” a evidenţiat Elena Mirela Adomnicăi, şefa Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava.
În acelaşi cadru al şedinţe Colegiului prefectural,  dr. Doina Iavni, împuternicit-şef al Serviciului Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale a prezentat „Documente   privind   sărbătorirea   Marii   Uniri   în   Bucovina Interbelică”.   

Terasele de pe lângă baruri şi restaurante vor fi deschise şi  în timpul iernii
  • >Firmele au făcut această solicitare pe fondul achiziţionării echipamentelor pentru încălzirea mediului ambiant, autorităţile considerând că astfel vor fi stimulate serviciile de piaţă

Consiliul Local Suceava va modifica, în şedinţa ordinară care va avea loc joi, o hotărâre adoptată în urmă cu 12 ani. Este vorba despre cea referitoare la aprobarea Regulamentului privind amplasarea teraselor în imediata apropiere a spaţiilor de alimentaţie publică. Conform Regulamentului în vigoare, barurile, restaurantele şi alte unităţi de acest fel aveau liber la terase în perioada 1 aprilie-31 octombrie a anului. Noua propunere are în vedere extinderea intervalului în care, în reşedinţa de judeţ, pot fi amenajate terase sezoniere. Drept urmare, în funcţie de solicitările agenţilor economici, acestea vor putea funcţiona în intervalul 15 februarie-31 decembrie. „Operatorii economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică au solicitat extinderea perioadei în care se pot amplasa şi vor funcţiona terasele sezoniere, motivat de faptul că modificările climatice din ultimii ani permit desfăşurarea acestor activităţi în aer liber. De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea cererilor clienţilor, aceştia au achiziţionat echipamente pentru încălzirea mediului ambiant” se precizează în expunerea de motive la proiectul de hotărâre de modificare a Regulamentului privind amplasarea teraselor în imediata apropiere a spaţiilor de alimentaţie publică. În plus, în fundamentare propunerii legislative, se accentuează că noua măsură este de natură a veni în sprijinul „stimulării dezvoltării activităţilor de comercializare a serviciilor de piaţă”.  Aşa-zisele terasele estivale por fi amenajate pe domeniul public al municipiului,  respectiv pe trotuare pietonale, în parcuri, pe scuaruri, în grădini publice, precum şi alte terenuri amenajate şi neamenajate. În noile condiţii, dreptul de folosinţă asupra terenului ocupat se dobândeşte prin închiriere, la cererea operatorilor economici, în perioada 15 februarie-31 decembrie a anului în curs, fără licitaţiei publică, „motivat de faptul că terasele estivale pot fi amenajate de către persoanele fizice sau persoanele juridice care deţin spaţiu de alimentaţiei publică”

Direcţia Sanitară Veterinară declanşează campania de controale de înainte de  Sărbătorile de iarnă 
  • „În cazul în care se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, se vor aplica sancţiuni contravenţionale, se va suspenda sau interzice activitatea unităţilor în neregulă” atrage atenţia dr. Dănuţ Corneanu, şeful DSVSA
  • În vederea prevenirii răspândirii pestei porcine africane, verificate vor fi inclusiv mijloacele auto, pentru a urmări mişcarea porcinelor vii provenite din gospodăriile populaţiei aflate în zonele afectate

Începând de joi, 28 noiembrie 2019 şi până pe 7 ianuarie 2020, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava intensifică măsurile specifice şi controalele sanitare veterinare cu privire la respectarea condiţiilor de igienă, cât şi asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc, dar şi alte produse de origine animală. Potrivit directorului executiv dr. Dănuţ Corneanu, campania survine apropierii Sărbătorilor de iarnă, perioadă în care, tradiţional, comercializarea şi consumul unor cantităţi de alimente de origine animală cresc în mod considerabil, verificările vizând inclusiv prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Astfel, controale vor avea loc în târguri de animale, pieţe agroalimentare, abatoare, unităţi de tranşare, unităţi de depozitare şi de procesare, în unităţile de vânzare cu amănuntul, precum carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri şi hypermarketuri. Nu în cele din urmă, controale se vor face în unităţile de alimentaţie publică de tipul pensiunilor turistice, agroturistice, restaurantelor, cantinelor, bufetelor, unităţilor de catering, cofetăriilor, patiseriilor, laboratoarelor de cofetărie şi laboratoarelor de patiserie. Dr. Corneanu precizează că la sediul DSVSA, cât şi la circumscripţiile sanitare veterinare se va lucra inclusiv sâmbăta şi duminica, unde pot fi făcute examenul pentru depistarea trichinella spiralis, cât şi sesizări referitoare la eventualele nereguli.   „În cazul în care se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, se vor aplica sancţiuni contravenţionale se va suspenda sau interzice activitatea unităţilor în neregulă” atrage atenţia şeful DSVSA Suceava. În vederea prevenirii răspândirii pestei porcine africane, echipe mixte, cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei vor fi  prezente în târguri şi pieţe agroalimentare, verificate în trafic fiind mijloacele auto proprietate personală, pentru a urmări mişcarea porcinelor vii provenite din gospodăriile populaţiei aflate în zonele afectate. De asemenea sub supraveghere sunt carnea proaspătă de porc, carnea tocată, carnea preparată şi produsele destinate consumului propriu obţinute de la porcine din exploataţii din zone cu restricţii. „Recomandăm populaţiei ca aprovizionarea cu produse alimentare de origine animală şi nonanimală să nu se facă din  spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar  sau din sistemul de vânzare stradal, între blocuri, din portbagajele maşinilor, locuri în care nu sunt asigurate controlul sanitar veterinar, temperaturo şi stare de igienă corespunzătoare” accentuează dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava.


Şase primării sucevene au nevoie de bani pentru „extremă dificultate” 
  • ·        La rectificarea bugetului judeţean, împărţit este un total de 1,35 de milioane de lei, bani destinaţi inclusiv înlăturării efectelor unor calamităţi, iar beneficiare ale sprijinului sunt două oraşe  şi patru comune

Din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava o sumă de 1,35 de milioane de lei va fi repartizată, la rectificare, către unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţie de extremă dificultate. Repartizarea va fi supusă aprobării în şedinţa ordinară lunară a deliberativului judeţean, în cauză fiind 6 primării din două oraşe şi 4 comune care, având probleme, au apelat la sprijinul executivului judeţean. Conform proiectului de hotărâre, cea mai mare sumă, una de 500.000 de lei urmează a fi îndreptată către comuna Horodniceni, în timp ce comuna Dumbrăveni şi oraşele Liteni şi Milişăuţi ar urma să se aleagă,  fiecare, cu câte 150.000 de lei. Dacă aleşii judeţeni vor vota favorabil, o sumă de 300.000 de lei, ar putea lua, de asemenea, calea comunei Boroaia, iar de o alta, de numai 100.000 de lei, ar beneficia comuna Fântâna Mare. Conform raportului compartimentului de specialitate al executivului judeţean, rectificarea vizează inclusiv "înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, respectiv inundaţii, şi situaţii de extremă dificultate". Acelaşi proiect de hotărâre prevede, printre altele, repartizarea, cu titlul de ajutor pentru persoane aflate în extremă dificultate, a 32.500 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean. Potrivit proiectului, bugetul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava se diminuează cu aproximativ 1,17 milioane de lei, atât la partea venituri, cât şi la cea de cheltuieli, „rectificarea bugetară reflectând disponibilizarea unor credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului”. Pe de altă parte, şi Muzeul Bucovinei îşi diminuează bugetul, atât la capitolul de venituri, dar şi la capitolul de cheltuieli. „Diminuarea cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile s-au făcut conform conducerii unităţii, acest fapt ducând la diminuarea transferurilor din bugetul judeţean. Majorarea de venituri provine din finanţări primite pentru activităţi culturale” se arată în expunerea de motive privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Suceava.         

25 noiembrie 2019

Lucrările la instalaţia de nocturnă de pe Areni vor dura 1 an şi vor costa peste 8 milioane de lei   
  • >„Existenţa nocturnei oferă o mulţime de beneficii, precum siguranţa sportivilor, programul flexibil de antrenament şi o expunere mult mai mare în faţa iubitorilor sportului” se subliniază în proiectul de hotărâre de CL 

>Primarul Ion Lungu a anunţat că în modernizare va intra întreg stadionul, în bugetul municipala pentru anul 2020 urmând a fi prinsă suma de 10 milioane de lei
Finanţarea viitoarei instalaţii de iluminat în nocturnă de pe stadionul Areni din municipiul Suceava este obiect al unui proiect de hotărâre de Consiliul Local de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a lunii noiembrie de la mijlocul acestei săptămâni. Potrivit propunerii legislative de interes local, instalaţia va avea 4 turnuri metalice înalte de 45 de metri fiecare, echipate cu corpuri de iluminat, iar din punctul de vedere al organizării, nocturna va fi omologată pentru meciurile din Liga I, dar pentru cele din fazele finale ale Cupei României, conform regulamentelor Federaţiei Române de Fotbal. „În acest moment, stadionul existent al municipiului nu poate asigura toate facilităţile impuse de normele obligatorii pe plan european, pentru a putea organiza competiţii sportive, întruniri publice, concerte de anvergură şi spectacole diverse. Una dintre aceste facilităţi este posibilitatea organizării acestor evenimente cu asigurarea iluminatului artificial”, reliefează primarul Ion Lungu, în expunerea de motive la propunerea legislativă care va ajunge pe masa legislativului municipal. Pe de altă parte, conform raportului compartimentelor de specialitate ale executivului municipal sucevean, „existenţa nocturnei oferă o mulţime de beneficii, precum siguranţa sportivilor, programul flexibil de antrenament, o expunere mult mai mare în faţa iubitorilor sportului, în general, dar şi acelor din domenii conexe acestuia”. Potrivit indicatorilor tehnico-economici propuşi înspre aprobare, valoarea totală a investiţiei  este de aproximativ 8,16 milioane de lei, acesta urmând a fi materializată în 12 luni.  Reamintim că, pentru meciul din Cupa României dintre ACS Foresta şi Dinamo  Bucureşti, Primăria Suceava a închiriat o instalaţie de nocturnă cu 50.000 de euro. Ion Lungu a anunţat că, de asemenea că s-a luat decizia declanşării demersurilor de modernizare a stadionului Areni. Astfel, în bugetul local pentru anul 2020 ar urma să fie prinsă o sumă de 10 milioane de lei.  
Primăria Suceava sprijină cu 2 milioane de lei extinderea blocului operator de la Spitalul Judeţean 
  • >Introducerea unor noi specialităţi chirurgicale a condus la creşterea numărului de pacienţi, de la 12.258 în anul 2014, la 13.412 în anul 2018

Consiliul Local al municipiului Suceava va aproba, în şedinţa ordinară de joi, un proiect de hotărâre privind finanţarea, în 2019, cu un total de 3 milioane de lei, a unor cheltuieli pentru dotarea cu aparatură medicală performantă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou”. Astfel, suma de 1 milion de lei va lua calea cabinetelor de specialitate ale Ambulatoriului integrat,  noul imobil, construit în acest an, fiind inaugurat pe 16 noiembrie.   Diferenţa de 2 milioane de lei va fi destinată dotării celor patru săli de operaţii din cadrul obiectivului de extindere a capacităţii funcţionale a Corpului „D” al Spitalului, prin supraînălţarea cu un nivel, scopul investiţiei fiind cel al „asigurării  unor servicii medicale de calitate superioară”. Aceasta în contextul în care, introducerea unor noi specialităţi chirurgicale la SJU, precum cele de chirurgie plastică, chirurgie vasculară, chirurgie toracică şi neurochirurgie, a condus la creşterea numărului de pacienţi, respectiv, al celui al intervenţiilor chirurgicale, de la 12.258 în anul 2014, la 13.412 în anul 2018. În ultimii ani, autorităţile administraţiei publice municipale din reşedinţa de judeţ au mai sprijinit financiar dotarea Secţiei de oncologie; lucrările de amenajare şi dotare a Centrului Antidiabetic; extinderea şi modernizarea Secţiei de cardiologie; reorganizarea Secţiei de ortopedie; achiziţionarea de mamograf digital, osteodensiometru şi microsocop, precum şi lucrările de la Secţia de îngrijiri paliative.  „Două dintre principiile care stau la baza realizării strategiei de sănătate se referă la plasarea pacientului şi cetăţeanului, în general, în centrul sistemului de sănătate. Acest lucru presupune o schimbare majoră a mecanismelor decizionale şi de responsabilitate, astfel încât decizia să poată fi luată cât mai aproape de locul în care sunt furnizate şi utilizate serviciile de sănătate” subliniază primarul Ion Lungu, în expunerea de motive la proiectul de hotărâre de ordinea de zi a Consiliului Local Suceava. 

Suceava se înfrăţeşte cu municipiile Karavas  din Cipru şi Yinchuan din China
  • >În prezent, municipiul Suceava are acorduri de colaborare cu oraşele Sosnoviec din Polonia, Cernăuţi din Ucraina, Laval din Franţa, Soroca din Moldova şi Betleem din Cisiordania, Palestina   

Municipiul Suceava ar urma să încheie acorduri de înfrăţire cu municipiul Karavas, Districtul Kyrenia din Republica Cipru. În acest sens, un proiect de hotărâre va fi supus aprobării plenului Consiliului Local în şedinţa de 28 noiembrie. Potrivit iniţiatorului proiectului, primarul Ion Lungu, relaţiile dintre cele două municipii au început din iunie 2019, când o delegaţie a Karavas, condusă de omologul Nicos Hadjistephanou, a vizitat Suceava, cu prilejul unei expoziţii de obiecte de dantelă din patrimoniul naţional al Ciprului, manifestare organizată la Muzeul de Etnografie şi Folclor.  Scopul general al acordului este acela de contribui la susţinerea dialogului intercultural, „prin cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului cultural, la cooperarea în domenii precum educaţie, tehnologie, cultura, turism şi mediu”. Tot în şedinţa ordinară din această săptămână a deliberativului local, înspre aprobare este înaintat şi proiectul de hotărâre referitor la încheierea unui acord de cooperare între municipiul Suceava şi municipiul Yinchuan, Regiunea Autonomă Ningxia Hui din Republica Populară Chineză. Din partea acestui municipiu, Suceava a primit o propunere de înfrăţire după ce oficialii chinezi s-au întâlnit cu cei suceveni, cu ocazia unoei manifestări organizate de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.  Potrivit expunerii de motive la proiectul de hotărâre, obiectul acordului îl constituie, în principal, „nevoia de creştere a gradului de inovarea pe plan local şi cel regional”. Domeniile de colaborare sunt: economic şi comercial; învăţământ; culturii, turismului, şi sportului; protecţiei mediului, medical şi al serviciilor edilitare şi nu, în cele din urmă, al administraţiei publice.  De-a lungul timpului, reşedinţa de judeţ a colaborat cu mai multe autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate, printre care Harisburg din SUA, Aalborg din Danemarca, Liverpool din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Avignon din Franţa, precum şi cu Napoli şi Potenza din Italia. În prezent, municipiul Suceava este înfrăţit cu oraşele Sosnoviec din Polonia, Cernăuţi din Ucraina, Laval din Franţa, Soroca din Moldova şi Betleem din Cisiordania, Palestina.    

21 noiembrie 2019


Parcul industrial de la CET revine    

>Astăzi suntem într-o situaţie conflictuală, însă când se vor elibera terenurile, vom face un parc industrial în zona Termica” a declarat primarul Ion Lungu, înfiinţarea Zonei industriale „Bucovina” fiind aprobată în CL încă din 2012
>În august 2013, edilul-şef semnala apariţia Legii nr. 186 a parcurilor industriale, iniţiată de senatorul PSD Ovidiu Donţu, Lungu purtând o discuţie pe această temă, în Suceava, şi cu premierul Victor Ponta
Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava nu renunţă la intenţia de a pune  bazele unui parc industrial în Lunca râului cu acelaşi nume, pe terenurile de circa 150 de hectare pe care a fost construită şi a funcţionat Centrala Electrică de Termoficarea (CET), ulterior societatea comercială Termica. Fostul producător, distribuitor furnizor a intrat în faliment şi lichidare în anul 2015, pe rolul instanţelor se află numeroase acţiuni, dar suprafaţa amintită este, conform primarului Ion Lungu, proprietate a  municipiului reşedinţă.         „Rămân la fel de optimist că, într-o zi, vom face un parc industrial şi la Termica. Atunci când se vor termina respectivele procese, într-un an-doi, cei de acolo vor vinde utilajele, însă terenurile sunt ale Primăriei. Nu trebuie uitat însă lucrul cel mai important, acela că există toate utilităţile, gaze, energie electrică, linie ferată. Astăzi suntem într-o situaţie conflictuală, însă când se vor elibera terenurile, vom face un parc industrial în zona Termica, unde acesta se pretează foarte bine” a precizat, într-o conferinţă de presă edilul-şef sucevean.
Reamintim că, la finele lunii martie 2012, consilierii locali suceveni au aprobat înfiinţarea Zonei industriale „Bucovina”. Potrivit hotărârii, aceasta este definită ca o zonă cu facilităţi pentru investitori, sub formă de taxe şi impozite reduse pentru o perioadă de 3 ani, utilităţi la preţuri diminuate, costuri mici pentru pregătirea personalului, cât şi a tarifelor mici, în vederea organizării de târguri şi expoziţii comune de promovare. Zona industrială „Bucovina” era prevăzută a conţine unităţi din domeniile sucevene cu tradiţie, precum prelucrarea lemnului, cărnii, fructelor şi legumelor, cât şi din industriile chimică, energetică, auto şi IT. De asemenea, în august 2013, şeful administraţiei locale, Ion Lungu, aducea la cunoştinţă că a fost aprobată Legea nr. 186 din 2013 a parcurilor industriale, cu aport esenţial al senatorului PSD, Ovidiu Donţu. Totodată, Lungu preciza că o discuţie pe marginea acestui proiect a purtat-o şi cu Victor Ponta, cu prilejul vizitei premierului de la acea vreme în Suceava.     
În prezent, Primăria municipiului Suceava este acţionar la societatea comercială Parcuri industriale SA, vărsând efectiv suma de  335.820 de lei, reprezentând aproximativ 15% din capitalul social al firmei. Societatea comercială pe acţiuni Parcuri industriale are ca acţionari Consiliul Judeţean Suceava, municipiul Suceava, oraşul Salcea, comuna Adâncata şi comuna Dumbrăveni, sediul acesteia fiind pe strada "Aeroportului" nr. 1 din Salcea.  Obiectul principal de activitate al societăţii este administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, capitalul social subscris în numerar fiind de 2.254.790 de lei, divizat în 225.479 de acţiuni nominative dematerializate, cu o valoare de 10 lei fiecare. Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean are 67% din capitalul social, oraşului Salcea şi comunei Adâncata revenindu-le câte 5%. Scopul înfiinţării unui parc industrial îl reprezintă stimularea investiţiilor directe, autohton şi străine, în industrie, servicii, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare. De asemenea, urmărite sunt dezvoltarea regională, dezvoltarea întreprinderilor mari, mijlocii şi mici şi crearea de noi locuri de muncă. „Este un lucru bun şi este datoria noastră să încercăm să facem aceste parcuri industriale, să creăm locuri de muncă, să dezvoltăm zona şi să dăm o şansă tinerilor care vor să muncească în România” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.     

În cadrul „bugetării participative”
Proiecte de 3,5 milioane de euro au propus sucevenii înspre finanţare în anul 2020
>Trei dintre acestea au fost descalificate deoarece nu respectau maximul de 100.000 de euro pe proiect, unul ajungând chiar şi la 5 milioane de euro
În cadrul procedurii de „bugetare participativă”, locuitorii municipiului Suceava au venit cu 32 de propuneri de proiecte care ar urma să fie finanţate dintr-un fond de 1 milion de euro, sumă rezervată acestei destinaţii.  Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că propunerile sunt axate, prntre altele, pe mobilitate, siguranţă rutieră, infrastructură, spaţii verzi, locuri de joacă, digitalizare, asistenţă socială, activităţi sportive. Deoarece că nu au respectat condiţia privind limita maxime alocate unui proiect, 3 dintre respectivele iniţiative au ieşit din competiţie. „Din start, 3 proiecte nu sunt eligibile, deoarece, conform regulamentului aprobat, valoarea unui proiect nu poate fi mai mare de 100.000 de euro” a anunţat Lungu. Astfel, propunerea privind lărgirea şi asfaltarea drumului de la piaţa de gros legume-fructe din Burdujeni  este de circa 1 milion de euro, amenajarea de pasaje subterane şi supraterane pe arterele aglomerate din municipiu ar ajunge şi la 5 milioane de euro, iar reabilitarea şi modernizarea parcării de pe strada „Mihai Viteazu” ar costa aproximativ 200.000 de euro. În cursă intră restul de 29 de proiecte, pentru materializarea efectivă rămânând 10 proiecte a câte 100.000 de euro fiecare. Valoarea totală a propunerile de proiecte venite de la suceveni atinge circa 3,5 milioane de euro, „prioritizarea fiind făcută în urma votului”, care va avea loc între 25 şi 29 noiembrie. În intervalul 2-13 decembrie sunt aşteptate contestaţiile, după 15 decembrie proiectele fiiind introduse în proiectul de buget pe 2020. „Iată că există interes pentru această modalitate de colaborare cu Primăria în cadrul <bugetării participative>. Conform regulamentului, vom face clasamentul final, vom trece la implementarea proiectelor, cele anterioare aflându-se deja în diferite stadii” a declarat Ion Lngu, primarul municipiului Suceava.    
Inaugurată cu peste un deceniu în urmă,
Grădiniţa din Obcini se extinde cu 80 de locuri în regim de program prelungit
>Până în februarie 2009, micuţii erau îngrijiţi şi educaţi în 6 apartamente de la parterul unor blocuri din cartier
> „Astăzi, trebuia să avem o grădiniţă nouă la Şcoala gimnazială nr. 9, dar s-au opus tocmai cadrele didactice” a precizat primarul Ion Lungu
Grădiniţa cu program normal de pe strada „Slătioarei” din cartierul Obcini al municipiului Suceava va intra în lucrări de extindere şi modernizare. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, potrivit căruia, imobilul  funcţionează cu 7 săli de clasă, respectiv cu 7 grupe de micuţi în prima parte a zilei, cât şi cu alte 5 grupe, după amiază. Astfel, în urma amenajării unei mansarde, capacitatea unităţii preşcolare va fi mărită cu încă 3 grupe de 80 copii, de această dată în regim de program prelungit.  „Având în vedere cererea mare de locuri în grădiniţe în acest cartier, lucrăm la proiect, deja fiind aduse solicitările pentru suplimentarea bugetului, expertiză, studiu geotehnic şi studiu de fezabilitate. Vrem să le facem anul acest, astfel încât din primăvară să trecem la treabă, să mărim capacitatea acestei grădiniţe”, a punctat ocupantul fotoliului administrativ din Areni.  Grădiniţa cu program normal de pe strada „Slătioarei” a fost inaugurată în 2009, respectiv cu peste un deceniu în urmă. Ion Lungu itera, atunci, că noua clădire este materializarea unui vis al părinţilor din Obcini,  până la data în cauză micuţii fiind îngrijiţi şi educaţi în 6 apartamente de la parterul unor blocuri din cartier. Constructorul a fost firma suceveană Civica Group, investiţia ridicându-se la 1,62 milioane lei, 920.000 de lei fiind contribuţia locală, iar diferenţa a reprezentat-o fonduri alocate de Guvern. La momentul dării în folosinţă, în noua grădiniţă erau educaţi, în două schimburi, 300 de copii. De precizat este faptul că, în ianuarie 2017, Consiliul Local Suceava a respins proiectul de construire a unei grădinițe cu program prelungit în parcul Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini. La şedinţa deliberativului au asistat cadre didactice şi elevi, care s-au pronunţat împotriva proiectului, pe motiv că spaţiul verde al unităţii şcolare va fi distrus. Aleşii locali ai PSD au votat „împotrivă”, propunând amplasarea grădiniţei pe alte terenuri, respectiv în preajma Bisericii „Sfântul Mina” sau pe locul de joacă de pe strada „Staţiunii”. În calcul a fost luată inclusiv o suprafaţă de la Oficiul de Ameliorare şi Reproducţie Zootehnică (OARZ), din imediata apropiere a Grădiniţe cu program prelungit de pe strada „Slătioarei”, însă, primarul Ion Lungu spune că această din urmă suprafaţă este una mică şi cu acces dificil. „Astăzi, trebuia să avem o grădiniţă nouă cu program prelungit în cartierul Obcini, la Şcoala gimnazială nr. 9. Din păcate, din cauza unor orgolii, manipulări, s-au opus tocmai cadrele didactice, de parcă am fi făcut o crâşmă acolo. La şcolile nr. 1, nr. 6, nr.7 ne-au primit să facem grădiniţe, iar la Şoala nr. 9, nu”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.    

20 noiembrie 2019

În primele 9 luni din 2019
238 de suceveni au prinşi cu „munca nedeclarată”
>Primirea lucrătorilor la muncă fără încheierea de contracte individuale a fost sancţionată de către inspectorii ITM cu 40 de amenzi totalizând 1 milion de lei, dar şi cu 61 de avertismente
În totalul acţiunilor de control desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava în primele trei trimestre ale anului  2019, o pondere semnificativă o deţin cele privind depistarea şi combaterea muncii nedeclarate, respectiv a cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu în intervalul 1 ianuarie-30 septembrie,  cele 1.941 de controale organizate şi desfăşurate de instituţia pe care o conduce s-au materializat în aplicarea a 152 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 103 avertismente şi 49 de amenzi. Şeful ITM Suceava arată că, în perioada la care face referire, inspectorii din subordine au depistat 238 persoane care „prestau” nedeclarat, iar în baza prevederilor art.15, alin. 1 din Legea nr.53/2003, pentru muncă fără forme legale s-au dat  amenzi în valoare de 1,19 milioane de lei. În ceea ce priveşte verificarea modului în care sunt respectate prevederile Codului Muncii - sancţionând primirea lucrătorilor la muncă fără încheierea de contracte individuale -, personalul specializat al ITM a aplicat 40 de amenzi în sumă de 1,04 milioane de lei, dar şi 61 de avertismente. Inspectorii de muncă suceveni au  dat 35 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 amenzi în valoare de 100.000 lei şi 30 de avertismente, pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Primirea la serviciu a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care contractul individual de muncă era suspendat a făcut obiectul unei amenzi  în valoare de 20.000 lei, cât şi al două avertismente. În cele din urmă, 3 amenzi totalizând 30.000 lei şi 10  avertismente s-au aplicat pentru primirea la lucru în afara programului stabilit în contractele individuale cu timp parțial. Per total, în cele dintâi 3 trimestre ale anului 2019, inspectorii Serviciului „Relaţii de muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au fost angrenaţi într-un total de 1.966 de controale, dispunând 4.111 de măsuri de remediere a deficienţelor. Depistate au fost 584 de contravenţii, acestea fiind sancţionate cu 390 de avertismente şi 194 de amenzi însumând 1,62 de milioane de lei.