Prin proiectul depus la CNI
Alocare „în primă urgenţă” a
peste 2 milioane de euro pentru stabilizarea versantului Zamca
> Terenul a luat-o la vale
după căderile masive de zăpadă de la începutul lunii aprilie 2023
> „În zonă nu se vor mai da
autorizaţii de construire” avertizează primarul Ion Lungu
Primăria Suceava a depus, la Compania Naţională de Investiţii (CNI),
Proiectul „Consolidare versant nordic în Zamca, municipiul Suceava”. Potrivit
primarului Ion Lungu, valoarea totală a lucrărilor este de 10,57 de milioane de
lei, respectiv de peste 2 milioane de euro. „Avem în zonă acele probleme cu
alunecările de teren. Suntem prinşi în lista sinteză de la CNI, în vederea alocării
în primă urgenţă, iar decizia trebuie să apară din zi în zi” a declarat şeful
municipalităţii sucevene. Conform primarului, proiectul prevede, în mod
special, intervenţii în zona Liceului teoretic Filadelfia, vizată fiind o
suprafaţă totală de 4.000 de metri pătraţi. Acestea includ, printre altele,
executarea de piloţi foraţi tangenţi şi un sistem de drenuri şi de colectare şi
de dirijare imediată a apelor meteorice. „Sperăm ca acest proiect să fie
aprobat la Compania Naţională de Investiţii, astfel încât versantul de acolo să
fie consolidat. Aşa după am mai spus-o şi altădată, pentru a nu încărca
versantul, în zonă nu se vor mai da autorizaţii de construire” a spus Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava. Versantul din imediata apropiere a
Liceului Filadelfia a fost afectat puternic după căderile masive de zăpadă de
la începutul lunii aprilie. În vederea realizării studiului privind deplasările
pe orizontală şi verticală a terenului, Primăria municipiului Suceava a semnat
un contract de servicii cu conf. dr. Dorel Plătică din Iaşi, unul dintre cei
mai buni experţi în domeniul construcţiilor civile. Valoarea studiului este de
58.000 de lei fără TVA, dr. Dorel Plătică întocmind şi expertiza Blocului de
locuinţe de pe strada Rarău din cartierul Burdujeni, în care a avut loc
explozia de pe 5 decembrie 2022.