Fraudă prin încasarea de
beneficii familiale de acelaşi tip în două sau mai multe state ale Uniunii Europene
> Inspectorii sociali au identificat
214 de asemenea cazuri, plăţile necuvenite însumând 1,43 de milioane de lei
> Solicitată a fost şi recuperarea sumei de
578.455 de lei acordată de la instituţii din alte membre ale UE
În anul 2023, la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava s-au primit de 6.825 de formulare
necesare lucrătorilor emigranţi. Aceasta în scopul gestionării eficiente a
schimbului de date cu instituţiile din alte state membre Uniunii Europene,
accentul punându-se pe monitorizarea aplicării unitare a prevederilor legale
referitoare la stabilirea dreptului la beneficii familiale. „O atenţie
deosebită a fost acordată şi prevenirii fraudei prin încasarea de beneficii
familiale de acelaşi tip în două sau mai multe state membre ale Uniunii
Europene, monitorizării drepturilor stabilite pentru lucrătorii emigranţi şi a
plăţilor efectuate” se arată într-o informare a AJPIS Suceava, semnată de
directorul executiv Dan Ionuţ Adomniţei. Potrivit sursei citate, în sensul
celor menţionate, în anul 2023 au fost constituite nu mai puţin de 214 debite a
căror valoare însumează la 1,43 de milioane de lei. Din totalul amintit, recuperată
a fost suma 762.501 de lei, o alta, de 98.03 de lei fiind predată spre
recuperare ANAF. Totodată, un debit de 5.624 de lei a fost stornat, în urma
verificărilor şi corespondenţei cu instituţiile solicitante”, se evidenţiază în
informarea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava. Conform informării amintite, în
vederea eliminării neregulilor, zilnic este acordată consiliere pe marginea
aspectelor de aplicare a prevederilor regulamentelor europene. De asemenea, a
fost solicitată recuperarea sumei de 578.455 de lei acordată cu titlul de
beneficii familiale de la instituţiile competente din alte state membre, ca
urmare a efectuării unor plăţi necuvenite.