Depuse primele din ţară, la ADRNE
Cele două proiecte de
învăţământ dual ale Sucevei, în aşteptare din cauza modificărilor la ghidul
solicitantului
> „Se vede cum se lucrează cu
proiectele europene, tot timpul stăm după aceste ghiduri” a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi
Primăria
municipiului Suceava a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est două
proiecte pentru dezvoltarea învăţământului dual, a anunţat ieri, într-o
conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi. „Pariul acestei administraţii liberale este
cel cu proiectele europene, pentru că este foarte important să accesăm
finanţare UE cât mai multă, în vederea dezvoltării municipiului Suceava” a
reliefat adjunctul şefului executivului local, „punctând că „şi la acest moment
suntem primii din Regiune care au depus asemenea proiecte”. În cauză sunt proiectul
de reabilitare şi modernizare a Colegiului Naţional Alexandru Ioan Cuza, cu o
valoare de 11 milioane de lei, cât şi cel de la Colegiul Tehnic Samuil
Isopescu, cu o valoare de 15 de milioane de lei, finanţarea fiind disponibilă
prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027. „Am investit şi vom investi în continuare
în educaţie, pentru că aşa investim în viitorul copiilor noştri. Vorbim despre
învăţământ dual, de modernizare a laboratoarelor, astfel încât să avem şi
tineri specialişti, pregătiţi pentru diverse activităţi” a subliniat viceprimarul
Sucevei. Harşovschi spune că proiectele respective au trecut de etapa de
verificare, fiind la faza de contractare. „Dar, momentan, nu putem semna contractele
de finanţare, deoarece se aşteaptă o rectificarea a ghidului solicitantului. Se
vede cum se lucrează cu proiectele europene, tot timpul stăm după aceste
ghiduri” a punctat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.